Bloomberg: SUA propun ca Rusia să păstreze teritoriile ucrainene pe care le-a cucerit. Încetarea focului, „în câteva săptămâni”
Unul dintre acei oficiali a declarat, pentru Bloomberg, că planurile SUA, care necesită discuții suplimentare cu Kievul, nu ar fi o soluție finală și că aliații europeni nu ar recunoaște teritoriile ocupate ca fiind rusești.
UPDATE. JD Vance, soția și copiii sărbătoresc Paștele la Vatican
Vicepreședintele american JD Vance urmează să aibă, sâmbătă, o întâlnire oficială la Vatican cu cardinalul Pietro Parolin, cel mai înalt oficial al Bisericii după papă. Francisc, aflat în convalescență, nu este așteptat să participe.
Lasconi vrea „să cadă niște capete”. USR ar fi vrut să îi limiteze fondurile de campanie, spun surse Euronews
„Trebuie să cadă niște capete”, a declarat Elena Lasconi după ce liderii USR i-au retras susținerea. Candidata la prezidențiale spune că este nevoie de o reformare a partidului. De cealaltă parte, facțiunea din USR care-l susține pe Nicușor Dan nu renunță.
Vinul, pe vremea lui Iisus și de-a lungul istoriei. Băutură sacră, simbol al bucuriei gustului, artă și știință
Cine a fost primul viticultor și producător de vin din istorie? Biblia oferă un răspuns: Noe! Și tot el se spune că a fost prima victimă a băuturii, neștiind ce efect urma să aibă licoarea creată. Specialiștii, însă, spun că istoria vinului începe în anul 9000, înaintea erei noastre.
Alegeri prezidențiale 2025. Toate sondajele făcute publice, de la începutul campaniei electorale
Crin Antonescu, Nicușor Dan, George Simion sau Victor Ponta? Între aceștia se dă marea bătălie pentru fotoliul de la Cotroceni. Așa indică ultimele trei sondaje făcute de la debutul campaniei electoale.
Ce spun candidații la președinție despre drepturile LGBTQ. Unii sunt adepții familiei tradiționale, alții susțin parteneriatul civil
„Nu vreau să fiu obligat să port fustă”, spune premierul Marcel Ciolacu. Asta în timp ce România este o țară proeuropeană în care drepturile tuturor minorităților ar trebui respectate.
Campanie prezidențială cu firme controversate. Antonescu și Ponta au contracte cu companii apropiate lui Sebastian Ghiță
Crin Antonescu și Victor Ponta sunt candidații cu cele mai mari resurse financiare, puse la dispoziție de proprii susținători. La polul opus, lidera USR, Elena Lasconi a rămas fără finanțarea de la propriul partid.
Candidați alegeri prezidențiale 2025. Cei 11 înscriși în cursa pentru Cotroceni
Pentru alegerile prezidențiale 2025, s-au înscris, au fost validați și au rămas definitiv 11 candidați, ale căror nume se vor regăsi pe buletinele de vot pe care alegătorii români le vor primi în primul tur de scrutin.
RECOMANDĂRILE EDITORILOR
Oltenii vor înfrățirea cu americanii. Ce a însemnat sosirea acestora la Deveselu: în primul rând, străzi asfaltate
În inima Olteniei, în comuna Deveselu, se află una dintre cele mai importante baze americane din Europa, concepută ca sistem de apărare împotriva pericolelor din afara Europei. Pentru cei 3.000 de localnici, sosirea americanilor a însemnat în primul rând străzi asfaltate.
Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri și semnificația spirituală a zilei
Este Sâmbăta Mare, ultima zi și cea mai importantă din Săptămâna Patimilor, spun teologii. Ziua care precede sărbătoarea Învierii Domnului. Conform tradiției, astăzi se vopsesc ouăle și se sacrifică mielul, însă nu se spală rufe și nu se coase, pentru a evita necazurile.
Crin Antonescu regretă că a spus că „ar împușca traficanții de droguri pe stadion, ca în China”: „O declarație nefericită”
Crin Antonescu regretă după ce a spus că ar împușca traficanții de droguri pe stadion, ca în China, unde dealerii riscă să fie condamnaţi la moarte. Candidatul coaliției la prezidențiale spune că a fost o declarație nefericită.
Ouă roșii și pască, făcute acasă. Secretul celor mai pufoși cozonaci, spus de o gospodină din Dolheștii Mici, Suceava
Cozonacul, pasca și ouăle roșii sunt nelipsite de pe masa de Paște, iar multe dintre gospodine încă respectă rețete învățate de la mame sau bunici și preferă să facă totul acasă, deși nu e chiar o muncă ușoară.
Primul centru de reabilitare a minorilor cu dependențe, deschis la Spitalul de Psihiatrie Voila, salvează vieți. Medic: Adicțiile se pot vindeca
Primul Centrul de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor pentru Adolescenți și Tineri (C.R.E.A.A.TI.V) a fost realizat de Asociatia ZI de BINE împreună cu Spitalul De Psihiatrie Voila.
Administrația Trump publică documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior.
Ce spune Trump despre afirmațiile lui Rubio că SUA ar putea renunța la acordul de pace Rusia–Ucraina
Donald Trump spune că SUA ar putea renunța la acordul de pace între Rusia și Ucraina. Totodată, președintele american insistă că războiul trebuie să se încheie rapid și a atras atenția că niciuna dintre părți nu „îl poate juca” în ceea ce privește efortul său de a pune capăt conflictului.
TOP CITITE
ALTE ȘTIRI
Florile patimilor, ale dreptății și ale speranței. Ce semnifică ramurile de măslin, urzicile sau arbustul Spina Christi
Ramurile de măslin sau de salcie, copacul lui Iuda, arbustul Spina Christi, crinul sau urzicile. Sunt câteva dintre plantele care conțin o simbolistică aparte în Săptămâna Patimilor, dar și în Duminica Sfintei Învieri. Unele dintre ele pot fi văzute și în Grădina Botanică din București.
Republicanii continuă atacurile la adresa Univeristății Harvard și lansează o anchetă parlamentară
Republicanii din Congresul SUA au anunțat joi că au lansat o anchetă asupra Harvard, acuzând-o de încălcarea legilor privind egalitatea, acesta fiind cel mai recent atac al taberei trumpiste asupra prestigioasei universități.
România frumoasă din Suceava. Județul mănăstirilor și al celui mai lung traseu cu telescaunul
Ne-am întors în Suceava, pentru un ultim episod de iarnă din România frumoasă. Am profitat de toată zăpada de pe munți, ne-am plimbat pe Transrarău, apoi am mers cu telescaunul în Vatra Dornei, unde n-am rezistat tentației de a urca pe sănii.
România frumoasă din Brașov, județul albastrului de Șona și al satelor de poveste
În județul Brașov, la aproximativ 1.200 de metri altitudine, am găsit locul care poate câștiga fără probleme trofeul fericirii în natură. Satul Șirnea. Aer curat, liniște, un bulz sau cârnați de casă sfârâind în tigaia de pe vatră, natură care copleșește prin frumusețe.
România Frumoasă din Argeș. Județul celui mai adânc baraj și al celor mai înalți munți
Astăzi luăm la pas județul Argeș. Poposim întâi la Mănăstirea Curtea de Argeș, apoi ne plimbăm cu un caiac pe lacul de la Vidraru, cel mai adânc lac de baraj din țară, unde bineînțeles, trecem prin niște peripeții.
România frumoasă din Harghita. Singurul lac vulcanic din țară, sol cu mușchi de turbă și ateliere de făcut unt și sare
Am revenit în Harghita pentru un nou episod din ”România frumoasă”, pentru că mai aveam foarte multe de văzut. De data asta, am urcat până la aproape o mie de metri altitudine, ca să ajungem la singurul lac vulcanic din țară, Lacul Sfânta Ana.
România Frumoasă din Gorj – Județul lui Brâncuși și al celui mai înalt drum din România
Gorjul e, înainte de toate, sinonim cu numele lui Constantin Brâncuși, sculptorul ajuns la Paris, din Hobița, și care avea să rămână în istorie ca acela care a întemeiat sculptura modernă. Ce parcurs uluitor.
EXCLUSIV
Copiii din Ucraina, torturați în „orfelinatele rusești”. Expert: „Rusia oferă multe avantaje familiilor care adoptă copii ucraineni”
Zeci de mii de copii ucraineni au fost deportați în Rusia, de la începutul invaziei pe scară largă din februarie 2022. Mulți dintre ei sunt orfani, iar adoptarea acestora este ilegală deoarece sunt copiii Ucrainei.
N-are permis, dar pilotează cu 240 km/h. La doar 16 ani, Luca Viișoreanu a povestit cum e să fii primul român cu o victorie în Formula 4 CEZ
Luca a reușit această performanță chiar în prima etapă a sezonului de Formula 4 CEZ, pe Red Bull Ring, unde a câștigat cursa 3, după ce primele două manșe fuseseră câștigate de englezul Bart Harrison.
Politolog originar din Cernăuți: Putin încearcă să hibridizeze discuția despre pace tot mai mult. SUA au scos Rusia din izolare internațională
Donald Trump pare „lipsit cumva de o tactică” în relația cu Rusia, în vreme ce omologul său rus Vladimir Putin „încearcă să hibridizeze această discuție despre pace tot mai mult”, dând de înțeles că „Rusia este deschisă păcii, dar este nevoită să bombardeze Ucraina”, a declarat Marin Gherman.
EXCLUSIV Statul trece la deplasări low-cost. Cât a cheltuit Senatul pentru vizitele lui Mircea Abrudean de la Paris, Chișinău și Strasbourg
Guvernul se confruntă cu mari probleme financiare în acest moment, deoarece cheltuie mult mai mulți bani decât încasează. Din acest motiv, Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan au cerut în repetate rânduri o reducere a risipei bugetare.
EXCLUSIV. Victor Negrescu, vicepreședintele PE: Nevoie urgentă de un plan de dezvoltare a Apărării în România
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a declarat, la Euronews România, că România trebuie să vină rapid cu un plan național pentru înzestrarea și dezvoltarea industriei de Apărare, în contextul amenințărilor la adresa Europei.
Băsescu atrage atenția asupra reintroducerii stagiului militar obligatoriu: ”Să înceteze suspendarea, iar tinerii să învețe să tragă cu pușca”
Fostul președinte Traian Băsescu avertizează că România își pune în pericol securitatea națională prin lipsa pregătirii militare a populației și susține că este momentul ca stagiul militar obligatoriu să fie reintrodus.
VOCILE CARE CONTEAZĂ
Alegeri prezidențiale 2025. Planurile lui Ponta: oprirea dosarelor politice și desecretizarea documentelor despre anularea alegerilor
Candidatul independent la alegerile prezidențiale din 2025, Victor Ponta, a declarat că dacă va deveni președinte va cere desecretizarea tuturor documentelor care au legătură cu alegerile anulate și că va opri toate dosarele politice.
Dragoș Sprînceană, emisar special al Guvernului în SUA: Să ajutăm România, orice ar fi
Marcel Ciolacu a anunțat joi că România se va baza pe doi trimiși speciali care vor debloca relația cu Administrația Trump. Sursele Euronews susțin că unul dintre oamenii pe care mizează Guvernul de la București este antreprenorul care locuiește în Statele Unite, Dragoș Sprînceană.
SCIENCE&TECH
România încearcă să intre în jocul european A.I. Proiectul din Barcelona are un cost de aproape 200 milioane euro
Un nou tren al inovației europene pleacă din stație și România pare că îl ratează. Aflată la al doilea apel de proiecte, lista de fabrici bazate de inteligență artificială (AI) ce urmează să fie deschise în țările blocului comunitar nu include și România.
Reuters: Apple transportă 600 de tone de iPhone-uri din India pentru a evita taxele lui Trump
Compania Apple a închiriat mai multe avioane pentru a transporta 600 de tone de iPhone-uri, adică aproape 1,5 milioane de dispozitive, din India în Statele Unite, după ce și-a crescut producția în fabricile indiene, cu scopul de a evita tarifele anunțate de președintele Donald Trump.
Lupii preistorici, readuși la viață. O companie specializată în modificare genetică a clonat trei lupi preistorici
Lupii preistorici au fost readuși la viață! Este vorba de trei pui obținuți în urma unui proces de modificare genetică a unui lup gri, cea mai apropiată rudă în viață a lupului preistoric. Pentru asta s-a folosit ADN de la un dinte vechi de 13 mii de ani.
iPhone s-ar putea scumpi pe fondul tarifelor anunțate de Trump. Apple produce telefoanele în China
Telefoanele inteligente iPhone ar putea avea un preț mai mare, în contextul taxelor vamale anunțate de președintele american Donald Trump. Aceste smartphone-uri sunt produse în China, care este vizată de tarife de 54%.
1000 de euro, prețul faimei pe TikTok. În teorie, publicitatea politică nu este permisă pe platformă
De doar 1000 și ceva de euro ai nevoie pentru a obține pe TikTok 1 milion de vizualizări. Dacă ești politician și vrei faimă în acest spațiu, îți mai trebuie pe lângă bani și puțină nepăsare față de legi și etică.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
Calendar Evaluare Națională 2025. Când vor avea loc examenele pentru absolvenții claselor a 8-a
Calendarului examenului de evaluare națională a fost aprobat de Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației. Potrivit calendar Evaluare Națională 2024, examenele vor avea loc la finalul lunii iunie.
Zile libere 2025. Calendarul zilelor de sărbători legale, nelucrătoare, din 2025
În anul 2025, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii. Pentru prima oară de la adoptarea legii care declară că 6 și 7 ianuarie sunt zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, cele două sărbători vor fi în timpul săptămânii (luni și marți).
Oamenii Deltei iau calea străinătății. Deși înconjurați de apă, pescarii noștri par condamnați la sărăcie dacă rămân în țară
Săraci, abandonați de autorități și fără perspectiva unui viitor mai luminos, pescarii din Delta Dunării dispar încet, dar sigur. Au mai rămas puțin peste o mie înregistrați oficial, iar numărul lor scade de la an la an.
Fabrică de pește în Delta Dunării, cu materie primă din import: ”Cu greu facem față, în tot județul Tulcea abia găsim niște somn, niște crap”
Deși este înconjurată de ape, singura fabrică de preparate şi conserve din peşte din Jurilovca se aprovizionează mai mult cu marfă din import. Ce vine de la pescarii din deltă nu e suficient pentru a ține în viață fabrica.
Drumul peștelui, din baltă în farfurie. Pescarii dau kilogramul cu 5 lei, porția, în restaurant, e între 35 și 50
Din ce în ce mai puțin, peștele din Delta Dunării ar putea rămâne doar o amintire. Cantitățile pescuite din lacuri și de pe canale sunt pe zi ce trece tot mai mici, iar pensiunile și restaurantele reușesc cu greu să le ofere clienților preparatele autohtone atât de apreciate.
Pescuitul sportiv, turism la malul bălții. Sute de heleșteie sunt folosite exclusiv în acest scop
Pe lângă activitatea economică piscicultura are și o ramură recreativă - pescuitul sportiv. E despre relaxare, liniște, destresare și mai puțin despre cât de mulți pești sunt capturați și vânduți.
Bani aruncați pe proiecte nerealizate. Piața de Pește din Năvodari, dusă pe apa sâmbetei
Într-o țară codașă la atragerea de fonduri europene, chiar și banii obținuți se duc... pe apa sâmbetei. Două exemple elocvente vin de la Tulcea și Năvodari unde proiecte, anunțate pompos și inaugurate cu tăieri de panglici, au murit în fașă. Vorbim de Bursa, respectiv Piața de Pește.
Pe litoralul românesc, se mănâncă scoici bulgărești. Lipsa legislației îi împiedică pe antreprenori să dezvolte ferme de midii
Nelipsite din meniurile restaurantelor de pe litoralul românesc, scoicile vin mai degrabă de la bulgari. La noi, adâncurile nu au fost exploatate pentru acvacultură, deși potențialul este uriaș.