Microsoft susține că este cu un pas mai aproape de realizarea „superinteligenței medicale”, după ce un nou sistem de inteligență artificială (AI) a depășit performanțele medicilor în diagnosticarea unor probleme medicale complicate, scrie Euronews Health, citând compania.
Giganții tech sunt într-o cursă pentru a dezvolta superinteligența – un sistem de AI care depășește în mod global capacitățile intelectuale ale oamenilor – și promit că aceasta va transforma sistemele de sănătate din întreaga lume.
În cel mai recent experiment, Microsoft a testat un sistem AI de diagnosticare în comparație cu 21 de medici experimentați, folosind cazuri reale dintr-un eșantion de 304 pacienți, publicate în prestigioasa revistă medicală New England Journal of Medicine.
Instrumentul AI a pus diagnosticul corect în până la 85,5% din cazuri – de aproximativ patru ori mai mult decât grupul de medici din Regatul Unit și Statele Unite, care aveau între cinci și douăzeci de ani de experiență.
Analiza a arătat și că modelul AI a fost mai eficient din punct de vedere al costurilor, solicitând mai puține teste și investigații pentru a ajunge la diagnosticul corect.
Microsoft spune că rezultatele indică faptul că modelele de AI pot raționa în fața unor probleme de diagnostic complexe, care pot pune dificultăți medicilor specializați doar în anumite domenii și care nu au o viziune completă asupra întregii medicine.
„AI-ul poate îmbina atât profunzimea, cât și lărgimea expertizei, demonstrând capacități de raționament clinic care, în multe aspecte, depășesc abilitățile oricărui medic individual”, au transmis directorii Microsoft într-un comunicat de presă.
„Acest tip de raționament are potențialul de a schimba radical medicina.”
Totuși, Microsoft precizează că nu vede AI-ul înlocuind medicii în viitorul apropiat. În schimb, aceste instrumente ar putea ajuta doctorii prin automatizarea unor sarcini de rutină, personalizarea tratamentelor pacienților și accelerarea diagnosticelor.
Cum funcționează modelul
Sistemul AI dezvoltat de Microsoft pune diagnostice imitând procesul unui medic real: colectează informații despre pacient, solicită investigații și analize, iar apoi restrânge variantele până ajunge la diagnosticul final.
Un „agent de poartă” (gatekeeper agent) primește datele despre cazurile pacienților. Acesta interacționează cu un „orchestrator de diagnostic” (diagnostic orchestrator), care pune întrebări și solicită teste, primind apoi rezultatele din investigațiile reale.
Compania a testat sistemul folosind cele mai performante modele AI existente, inclusiv: GPT, LLaMA, Claude, Gemini, Grok și DeepSeek.
Modelul o3 al OpenAI, integrat în ChatGPT, a reușit să rezolve corect 85,5% dintre cazuri, în comparație cu media de 20% a celor 21 de medici experimentați.
Limitări și pașii următori
Cercetătorii și-au publicat concluziile online sub formă de preprint – adică articolul nu a fost încă evaluat de alți specialiști (peer-review).
Microsoft a recunoscut și anumite limite importante ale studiului: AI-ul a fost testat doar pe probleme medicale complexe, nu și pe cazuri uzuale, de zi cu zi.
De asemenea, medicii participanți la studiu nu au avut acces la colegi, manuale sau alte instrumente de sprijin pe care le-ar utiliza în mod normal pentru a pune diagnosticul.
„Acest lucru a fost făcut pentru a permite o comparație corectă cu performanța brută a oamenilor”, a explicat Microsoft.
Compania solicită dovezi mai ample, obținute din testări în clinici reale, privind potențialul AI-ului în medicină. De asemenea, a anunțat că va „testa și valida riguros aceste abordări” înainte de a le implementa pe scară largă.