Locurile de muncă pentru începători sunt preluate din ce în ce mai mult de inteligența artificială, arată un studiu al unei companii de consultanță și audit. Două treimi dintre companiile globale mari spun că angajații recrutați recent sunt insuficient pregătiți pentru rolurile pe care le ocupă. Motivul este lipsa lor de experiență. În acest context, unii angajatori preferă să-i înlocuiască pe tineri cu inteligența artificială.
Denis, un tânăr student care abia intră pe piața muncii, spune că i-a luat luni de zile să-și găsească primul lui job în domeniul IT.
Denis, student: „Procesul de du-te la interviuri, aplică pentru joburi a fost destul de greu, dar până la urmă am reușit.”
Cât de mult a durat să-ți găsești jobul?
Denis, student: „Aproximativ 4 luni de zile. Au fost în jur de 50-60 de aplicări în total.”
Și interviuri?
Denis, student: „Din astea 60, un singur interviu cu HR-ul și două interviuri tehnice și apoi o ofertă. E din ce în ce mai greu pentru că sunt mult mai mulți studenți în acest domeniu și mult mai puține locuri mai ales la început, pentru partea de internship și juniori. Cam 100 de candidați pe loc, adică este destul de mult.”
Ana Călugăru, Head of Communications la o platformă de recrutare: „Deci astăzi este poate mai greu decât oricând în ultimii 5-6 ani pentru candidații foarte tineri să se angajeze. O dată pentru că nu au experiență, a doua oară pentru că, deși dpdv digital sunt mai bine adaptați la ce se întâmplă în piață, sunt ceea ce angajatori numesc nativi digitali, au o serie de lipsuri care s-ar putea transforma în obstacole atunci când vor să se angajeze: faptul că nu au lucrat niciodată și nu sunt familiarizați cu dinamica unui mediu de lucru.”
Experiența și studiile, mai importante decât abilitățile (studiu)
Peste jumătate dintre companiile participante la studiul citat pun accent mai mare pe experiență, decât pe abilități. În plus, peste jumătate dintre angajații și liderii din companii sunt îngrijorați de estomparea granițelor dintre munca realizată de oameni și cea făcută de tehnologie.
Ana Călugăru, Head of Communications la o platformă de recrutare: „Sunt tot mai multe zone unde inteligența artificială poate suplini inteligența umană, însă trebuie avut în vedere faptul că este vorba doar despre activități repetitive, activități de bază. Candidații de pe piața muncii nu ar trebui atât de mult să se teamă de inteligența artificială, cât mai degrabă de alți candidați care stăpânesc mai bine inteligența artificială.”
Andreea Paul Vass, economistă și conferențiar universitar: „Automat se complică și abilitățile necesare pentru aceste companii care folosesc din ce în ce mai mult tehnologie avansată. Cine nu are abilitatea de a se adapta la aceste viteze noi ale schimbărilor va rata să fie pe val. Doi din trei absolvenți de studii universitare trec prin această experiență de a lucra în alt domeniu decât cel pentru care au învățat ani de zile și asta înseamnă timp și resurse irosite. Tinerii care-și caută un loc de muncă vor fi la mare căutare dacă se specializează în domenii precum chief data officer sau chief AI officer.”
Majoritatea liderilor consideră că angajatorii ar trebui să ofere mai multe oportunități pentru acumularea experienței. Totodată, organizațiile conștientizează că trebuie redefinit rolul de manager, astfel încât cei aflați în astfel de poziții să se concentreze pe oameni. În prezent, doar 13% dintre manageri alocă timp pentru dezvoltarea membrilor echipei.
Raportul companiei de consultanță a fost realizat pe un eșantion de 10.000 de lideri de business și de resurse umane din diferite industrii și sectoare din 93 de țări, inclusiv România.