Ghid de conduită online
1. Introducere și principii
Euronews România promovează libertatea de exprimare, dar definește, prin acest ghid, cadrul necesar pentru protejarea reputației organizației și menținerea încrederii publicului.
Platformele de socializare sunt instrumente esențiale, prin care angajații și colaboratorii interacționează direct cu audiența, contribuind la creșterea comunității și la consolidarea unei relații transparente și corecte. Utilizarea rețelelor sociale de către angajați și colaboratori influențează direct imaginea Euronews România.
Acest ghid stabilește reguli clare de conduită online pentru a preveni situațiile care pot afecta imparțialitatea editorială, reputația profesională sau încrederea publicului. Toți angajații și colaboratorii, indiferent de rol, sunt considerați reprezentanți ai Euronews România în spațiile publice, atât offline, cât și online.
2. Respect și profesionalism în comunicarea publică
Euronews România așteaptă de la angajați și colaboratori un comportament respectuos și civilizat în toate interacțiunile publice.
Sunt strict interzise:
- Falsificarea sau denaturarea informațiilor (ex. prezentarea unor date neverificate ca fapte);
- Promovarea înșelătoare a produselor sau serviciilor (ex. recomandarea unui produs fără a dezvălui un interes comercial);
- Folosirea unui limbaj jignitor, vulgar sau agresiv;
- Atacurile verbale la adresa altor persoane, chiar și în caz de dezacord;
- Alimentarea conflictelor prin comentarii sau distribuirea de conținut (ex. distribuirea de postări care incită la ură);
- Criticarea publică a colegilor, postului, angajatorului sau a altor aspecte reglementate intern;
- Divulgarea informațiilor interne, confidențiale sau nu (ex. detalii despre proiecte în derulare);
- Distribuirea conținutului care încalcă regulile platformei sau care poate afecta imaginea Euronews România;
- Promovarea sau încurajarea încălcării legii;
- Promovarea fără aprobare a produselor, serviciilor sau brandurilor cu care există oportunități de colaborare. Orice colaborare trebuie aprobată în prealabil de managementul stației.
3. Reguli pentru postări și gestionarea conținutului
Angajații și colaboratorii trebuie să înțeleagă și să respecte următoarele principii:
- Orice postare poate fi preluată, interpretată sau criticată public;
- Publicul nu face distincție între conturile personale și cele profesionale; mențiunea „opiniile îmi aparțin” nu elimină responsabilitatea;
- Erorile trebuie corectate rapid și transparent prin erată sau postări suplimentare; ștergerea conținutului nu este o soluție acceptabilă;
- În cazul unui incident online care poate afecta imaginea Euronews România (ex. reacții virale negative), angajații trebuie să informeze managementul stației;
- Credibilitatea canalului și a angajaților săi sunt indisociabile și interdependente. Angajații Euronews trebuie să prioritizeze conținutul oficial al canalului înainte de postări personale de la evenimente;
- Este interzisă folosirea statutului de angajat Euronews România pentru obținerea de beneficii personale, comerciale sau de altă natură (ex. obținerea de reduceri sau avantaje invocând calitatea de angajat);
- Monetizarea individuală a conținutului Euronews România sau a conținutului cu potențial editorial este interzisă;
- Distribuirea link-urilor se face doar după verificarea completă a conținutului;
- Se respectă standardele editoriale Euronews România: citarea surselor, menționarea caracterului în desfășurare al evenimentelor, trimiteri, utilizarea tag-urilor relevante, etc.;
- Angajații trebuie să respecte regulile specifice fiecărei platforme de socializare.
4. Imparțialitate și independență editorială
Pentru a menține imparțialitatea și independența editorială:
- Nu exprimați opinii politice partizane și nu susțineți campanii, indiferent de popularitatea acestora;
- Nu faceți afirmații în afara domeniului de competență (ex. comentarii economice fără expertiză relevantă);
- Nu sacrificați acuratețea pentru rapiditatea publicării;
- Știrile și materialele editoriale se publică în primul rând prin platformele oficiale Euronews România;
- Nu confundați reacțiile din social media cu opinia publică generală asupra unui subiect.
5. Aplicarea regulilor și sancțiuni
Încălcarea acestui ghid poate fi considerată abatere disciplinară și tratată conform legislației muncii, contractului individual de muncă, regulamentului intern și procedurilor interne aplicabile. Înainte de a ajunge la sancțiuni, angajatul va avea posibilitatea să clarifice situația împreună cu managementul.
Notă: Acest ghid este un document viu. Va fi revizuit ori de câte ori apar schimbări semnificative în peisajul digital sau în politicile Euronews România.
Valorile Noastre în Spațiul Digital
Conduita noastră online reflectă direct integritatea și profesionalismul Euronews România. Ne ghidăm după principii clare pentru a menține încrederea publicului.
Responsabilitate
Fiecare angajat este un ambasador al brandului. Acțiunile online au impact direct asupra reputației noastre.
Profesionalism
Comunicăm respectuos și civilizat, evitând conflictele și limbajul inadecvat, chiar și pe conturile personale.
Imparțialitate
Ne abținem de la exprimarea opiniilor politice partizane pentru a proteja independența editorială a postului.