Black Friday la Hidroelectrica. Platforma online a cedat imediat după startul ofertei la contractele de energie

Site-ul Hidroelectrica a cedat miercuri, la scurt timp după ce compania a lansat o ofertă specială de Black Friday pentru contractele de furnizare a energiei electrice. Traficul masiv generat de românii dornici să prindă tariful redus a dus la blocarea platformei online.

Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, Hidroelectrica a anunțat startul campaniei „HidroFriday”, cu un tarif promoțional pentru primii 10.000 de clienți casnici care încheie online un contract de furnizare:

  • 0,400 lei/kWh (fără TVA) preț al energiei active, valabil doar pe 28 noiembrie, până la ora 23:59, pentru clienții care nu au deja un contract activ, care semnează electronic și finalizează integral procesul online, și care obțin validarea automată în sistem.

Compania a subliniat că tariful promoțional nu include tarifele reglementate de transport și distribuție, accizele, contribuțiile sau TVA-ul.

La scurt timp după anunț, platforma Hidroelectrica a devenit inaccesibilă, utilizatorii raportând erori de încărcare și imposibilitatea de a finaliza procedura de contractare.

Hidroelectrica, verificată de Corpul de Control

Problemele tehnice apar la doar câteva zile după ce Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica, în urma unei anchete Recorder care arată că firma de stat ar fi furnizat energie electrică gratuită, timp de mai mulți ani, unor societăți comerciale și instituții religioase.

Potrivit investigației, existau contracte active, însă nu erau emise facturi, ceea ce ar fi provocat o pierdere estimată la aproximativ două milioane de euro. Totul ar fi fost descoperit în urma unui control de rutină al Curții de Conturi.

Ministrul Energiei a reacționat ferm: „Hidroelectrica nu e pușculița nimănui. Nicio firmă, instituție, fundație sau ‘recomandare’ politică nu este mai presus de lege.”

El a dat asigurări că toate contractele preferențiale vor fi verificate, iar cei responsabili „vor plăti”.

Pe fondul scandalului și al verificărilor în desfășurare, interesul uriaș pentru oferta de Black Friday aduce o presiune suplimentară asupra companiei. Reprezentanții Hidroelectrica nu au oferit încă detalii despre momentul în care site-ul va reveni complet funcțional sau dacă oferta va fi prelungită din cauza problemelor tehnice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE