Sari la conținut

Patru luni de armată și aproape 17.000 de lei în buzunar. Așa vrea Ministerul Apărării Naționale să-i atragă pe tinerii de până la 35 de ani să facă pregătire militară voluntară. Aceștia vor primi salariu, cazare și mâncare gratuite, iar la final vor putea alege dacă rămân în armată.

Programul se adresează femeilor și bărbaților cu vârste între 18 și 35 de ani. Timp de patru luni, voluntarii vor învăța să folosească arme, vor participa la trageri și exerciții militare și vor primi peste 4.000 de lei lunar.

La final, vor putea urma o carieră militară sau vor intra în rezervă. Proiectul este încă în dezbatere publică, iar înscrierile vor începe după ce va fi adoptat.

Ce este serviciul militar voluntar și ce pregătire vor primi tinerii care se înscriu

Serviciul militar voluntar este o perioadă de pregătire militară de 4 luni pe care o pot face bărbații și femeile cu cetățenia română, care au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Astfel, timp de 4 luni, aceștia vor fi în grija Armatei și vor beneficia de toate condițiile pe care le primește orice militar în termen.

Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major General, a declarat într-un interviu pentru Euronews România, că tinerii care se vor înscrie pentru serviciul militar voluntar vor face o „pregătire militară generală, nu pe specialtăți.”

Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major General: „Este vorba de o pregătire militară generală, nu pe specialități, arme sau alte nivele de pregătire, o pregătire militară generală, adică să știe să tragă cu arma, să să orienteze în teren greu, să îmbrace un complet de protecție, practic, să cunoască baza pregătirii militare și o instruire corespunzătoare.”

Potrivit ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, Armata Română va pierde, în următorii trei ani, în jur de 350 de mii de rezerviști - care vor trece în retragere.  Va recruta, în schimb, voluntari pe bani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE