Cât de departe poți ajunge cu o mașină electrică, cât timp pierzi încărcând-o și cât de mult diferă autonomia reală de cea promisă de producător? Sunt întrebări la care un test-drive obișnuit, de câteva zeci de kilometri, nu poate răspunde. Pentru a afla ce pot face cu adevărat opt dintre cele mai noi mașini electrice disponibile în România în 2026, am pornit într-o călătorie de peste 4.500 de kilometri prin Europa.
Timp de 11 zile, am traversat România, Ungaria, Austria și Germania, am urcat pe unele dintre cele mai spectaculoase drumuri alpine și am parcurs sute de kilometri pe autostrăzi. Destinația a fost sudul Germaniei, unde ne-am propus să descoperim locurile din care izvorăște Dunărea. Acesta a fost însă doar pretextul.
Scopul principal al turului Eurocharge by Schaeffler a fost să descoperim cum se comportă mașinile electrice în condiții reale de trafic.
Opt mașini, de la Renault 5 și Volkswagen ID. Polo până la Porsche Cayenne Electric și Volvo ES90, au fost conduse de 16 jurnaliști, împărțiți în echipaje de câte două persoane. Am schimbat mașinile pe parcursul traseului și am monitorizat consumul, autonomia și timpii de încărcare. Nu pentru a stabili un câștigător, ci pentru a înțelege ce poate oferi fiecare model, în condițiile în care vorbim despre vehicule din clase diferite, cu baterii de capacități diferite.
De pe Transalpina, pe drumurile spectaculoase ale Alpilor
Prima parte a călătoriei ne-a purtat pe Transalpina și Transapuseana, două trasee care ne-au oferit ocazia să testăm unul dintre avantajele mașinilor electrice pe drumurile montane: recuperarea energiei la coborâre.
„Când tragem linie, practic, consumul mediu din ce este compus? Este compus din momentele de consum și momentele de recuperare. Nu există mașină care să nu recupereze ceva la frânare, doar că eficiența asta de recuperare poate să difere de la mașină la mașină”, explică Adrian Mitrea, jurnalist 0-100.ro și colegul meu de echipaj.
Am văzut cât de importantă este această recuperare mai ales în Austria, în ziua în care am traversat Nockalmstraße și Grossglockner, la aproximativ 2.500 de metri altitudine, înainte de a continua spre Germania.
Deși traseul a inclus urcări solicitante și aproximativ 500 de kilometri de autostradă, consumul fiecărei mașini a fost cu 5% sub media sa din întregul tur. Audi Q4 a înregistrat chiar cea mai eficientă zi a sa, cu 15,7 kWh/100 km.
Noi am parcurs această etapă cu Renault 5, un automobil cu o baterie de 52 kWh, pe care mulți l-ar considera potrivit mai ales pentru oraș.
„Am făcut 168 de kilometri de la hotel până aici, în vârful muntelui, pe Großglockner, unde luăm o pauză de prânz. Avem chiar și o stație de încărcare aici, în vârful muntelui, unde putem încărca Renault-ul nostru 5, iar colegii noștri cu Audi Q4 încarcă deja”, povestește Adrian Mitrea.
La finalul zilei, după 732,9 kilometri și trei încărcări care au însumat 82 de minute, am ajuns la hotelul din Mannheim cu 12% baterie. Alte automobile din tur, cu baterii mai mari, au avut nevoie de numai două opriri pentru încărcare.
Cât timp pierzi, de fapt, încărcând o mașină electrică?
Una dintre principalele temeri legate de mașinile electrice este timpul petrecut la stațiile de încărcare. Datele strânse în Eurocharge arată însă că lucrurile sunt mai nuanțate.
În medie, fiecare mașină a petrecut aproximativ 53 de ore în trafic pe parcursul turului. În cazul Porsche Cayenne Electric, timpul total de încărcare a fost de trei ore și 15 minute, echivalentul a aproximativ 6% din timpul petrecut la volan.
Mai mult, 53% din timpul opririlor la stații a coincis cu pauzele noastre pentru masă. Dacă eliminăm aceste intervale, timpul suplimentar necesar încărcării a fost, în medie, de trei ore și opt minute pentru fiecare mașină, la aproximativ 4.500 de kilometri parcurși. Asta înseamnă numai 4,2 minute pentru fiecare 100 de kilometri.
Nici disponibilitatea stațiilor nu ne-a creat probleme majore. Am găsit încărcătoare rapide pe autostrăzi, în localități mici și chiar la altitudini de aproximativ 2.400 de metri. În total, cele opt mașini au înregistrat 118 sosiri la stații, iar timpul cumulat de așteptare pentru eliberarea unui încărcător a fost de numai 26 de minute. Cinci dintre cele opt mașini nu au așteptat niciodată.
Am descoperit și soluții care ar putea transforma infrastructura urbană de încărcare. La Muzeul de Știință și Tehnologie din Mannheim, de exemplu, un stâlp de iluminat stradal avea integrate două puncte de încărcare.
„Imaginați-vă că într-un oraș din România astăzi am avea doar stâlpi de genul ăsta. S-ar... am vrut să spun, s-ar dubla stațiile de încărcare. Probabil că ar crește de câteva zeci de ori numărul de stații de încărcare pe care le avem la dispoziție în fiecare oraș”, explică Mircea Meșter, jurnalist Autocritica.ro.
Autonomia reală și costurile unei călătorii de 4.500 de kilometri
La finalul celor 11 zile, am putut compara autonomia obținută în condiții reale cu valorile oficiale declarate de producători.
Rezultatele au arătat că mașinile au atins între 72% și 81% din autonomia omologată WLTP. Mazda CX-6e și Porsche Cayenne Electric au ajuns la 81%, în vreme ce Volvo ES90 a înregistrat 72%.
Important este și modul în care am condus. Nu am încercat să obținem consumuri artificiale: am circulat cu 130 km/h pe autostrăzile unde limita permitea, nu am folosit modurile de conducere Eco și nu am oprit climatizarea pentru a economisi energie.
Pe întregul traseu, cele opt mașini au consumat împreună 6.783 kWh. În funcție de aplicațiile și tarifele de încărcare folosite, costul total al energiei a fost estimat între 2.863 și 4.656 de euro, echivalentul a aproximativ 8–13 euro pentru fiecare 100 de kilometri. Prin comparație, parcurgerea acelorași distanțe cu un SUV pe benzină, la un consum de 8 litri/100 km și un preț de 1,9 euro/litru, ar fi costat aproximativ 5.400 de euro.
Concluzia celor 11 zile este că o călătorie lungă cu o mașină electrică nu mai presupune neapărat compromisurile pe care mulți șoferi și le imaginează. Infrastructura de încărcare, planificarea automată a opririlor și autonomia disponibilă permit inclusiv trasee de sute de kilometri într-o singură zi, chiar și cu automobile care nu au fost concepute în primul rând pentru drumuri lungi.
„Am văzut în afară, în Europa, că poți să încarci absolut oriunde. Am văzut în România, hub-ul de aici, din spatele meu. Avem la Eldrive un megawatt de putere și o stație care poate încărca cu 600 kW”, spune Mircea Meșter, subliniind cât de mult a avansat infrastructura de încărcare.
Dincolo de impresiile de la volan, experimentul Eurocharge ne-a oferit mai ales date concrete despre comportamentul fiecărei mașini.
Ce consum a avut fiecare dintre mașinile electrice testate
Mai jos puteți consulta graficele care arată consumul înregistrat de fiecare dintre cele opt automobile în fiecare zi de test pe traseul european, pentru a observa cum au influențat drumurile montane, autostrăzile și condițiile de trafic eficiența acestora.
Vezi și zeci de aplicații care îți arată unde găsești puncte de încărcare și ce putere au acestea.