Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica. Compania ar fi furnizat electricitate în valoare de două milioane de euro pe gratis, arată o investigație de presă. Hidroelectrica respinge acuzațiile.
Reacția Hidroelectrica
Hidroelectrica susține că informațiile din ancheta Recorder sunt „scoase din context și formulate în mod tendențios” și prezintă clarificări privind activitatea de furnizare și măsurile luate în ultimii ani.
„Prezentarea în mod distorsionat a unor situații din perioada 2018-2022, în legătură cu care Hidroelectrica a luat măsuri legale, riscă să afecteze nejustificat imaginea unei companii care a demonstrat în mod constant integritate, profesionalism și eficiență operațională. Reamintim că Hidroelectrica este o companie listată care respectă standardele de guvernanță corporativă, asigurând transparență, responsabilitate și procese decizionale conforme celor mai bune practici din industrie. În plus, structurile de conducere sunt independente și funcționează pe baza unor criterii clare de performanță, garantând protejarea intereselor acționarilor și administrarea eficientă a resurselor”, se menționează într-un comunicat al companiei transmis joi Agerpres.
Potrivit sursei citate, în Hidroelectrica, activitatea de furnizare - adiacentă core-business-ului reprezentat de producția de energie, este gestionată de departamente specializate, care reunesc aproximativ 150 de angajați.
„Ca în orice companie mare din domeniul energetic, procesele sunt organizate pe niveluri decizionale clar delimitate, astfel încât responsabilitățile operaționale nu intră în atribuțiile directe ale CEO-ului, oricare ar fi acesta. Sugestia contrară este eronată și tendențioasă, întrucât furnizarea reprezintă o zonă tehnică de mare complexitate și volum, administrată exclusiv de structurile de specialitate desemnate prin intermediul unor sisteme informatice complexe, corelate cu cele ale operatorilor de distribuție”, se precizează în comunicat.
Reprezentanții companiei subliniază că întârzierile punctuale în facturare din perioadă la care se face referire nu au reprezentat „furnizare gratuită”, ci au avut la bază cauze obiective, cum ar fi pandemia sau, ulterior, multiplele modificări legislative care au afectat procesul de facturare nu doar pentru Hidroelectrica, ci pentru toți furnizorii de energie. Mai mult, în perioada pandemiei Covid, au fost emise multiple ordonanțe militare prin care se interzicea efectuarea de deconectări.
„De asemenea, acolo unde au existat orice fel de suspiciuni de fraudă, s-a acționat cu celeritate. Așa a fost și cazul clientului Aurora Trading, menționat în materialele de presă, contractul cu acesta fiind încheiat în anul 2018 și derulat în cadrul Departamentului Trading - Furnizare, devenit ulterior Departamentul Furnizare. Înainte ca aceste situații să fie subiect de dezbatere publică sau să apară în concluziile raportului Curții de Conturi a României, Hidroelectrica identificase deja nereguli în activitatea de furnizare în urma acțiunilor de control/ verificare dispuse la acea vreme de către CEO-ul companiei, domnul Bogdan Badea”, se mai arată în comunicat.
Astfel, în cazul punctual al Aurora Trust, concluziile raportului de control au stat la baza formulării unei sesizări către DIICOT, în octombrie 2022. Sesizarea penală viza suspiciuni de constituire a unui grup infracțional, fals în înscrisuri sub semnătură privată, neglijență în serviciu și abuz de încredere.
„Acest demers, inițiat de Hidroelectrica, demonstrează fără echivoc că managementul societății a acționat cu celeritate, în mod transparent, responsabil și proactiv, fără a tolera sau ascunde nicio abatere. Ulterior, și Curtea de Conturi a formulat sesizare penală și pe alte spețe similare. Față de cele menționate mai sus Hidroelectrica respinge categoric orice fel de încercare de atragere a companiei în disputele politice sau în conflictele dintre diversele grupuri de interese și își reafirmă angajamentul față de transparență, integritate, legalitate. De asemenea societatea rămâne fidelă intenției de a furniza energie românilor la un preț corect și sustenabil, Hidroelectrica fiind, concomitent, unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat”, se mai precizează în comunicat.
Știrea inițială:
Electricitate de două milioane de euro gratis? Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica
„Toate contractele preferenţiale intră în verificare. Hidroelectrica nu e pușculița nimănui. Cei care au semnat vor răspunde: administrativ, civil şi penal. Regulile sunt simple. Consumi? Plăteşti. Nu plăteşti? Pierzi contractul şi răspunzi legal. Nicio firmă, instituție, fundație sau recomandare politică nu este mai presus de lege”, a spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan. El susține că toate contractele preferențiale vor fi verificate și că cei implicați în această afacere, vor plăti.
Potrivit anchetei Recorder, Hidroelectrica a furnizat ani de zile electricitate unor societăți comerciale și instituții religioase fără să încaseze niciun leu. Existau contracte, dar nu se tăiau facturi. Totul a ieșit la iveală în urma unui control de rutină realizat de inspectorii Curții de Conturi la compania cu capital majoritar de stat.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 80% din acțiunile Hidroelectrica – companie listată la Bursa de Valori de la București.
