Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua sâmbătă o vizită de lucru la Istanbul, unde va fi primit de omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit Președinției Turciei, cei doi lideri vor discuta despre cooperarea bilaterală, războiul dintre Rusia și Ucraina și securitatea la Marea Neagră.
Vizita are loc după o convorbire telefonică între Erdogan și președintele american Donald Trump, desfășurată miercuri. Liderul turc și-a exprimat atunci disponibilitatea de a contribui la reluarea negocierilor dintre Kiev și Moscova, în vederea încheierii războiului.
Turcia ar fi pregătit și o schiță de acord pentru oprirea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră, prezentată atât Rusiei, cât și Ucrainei, potrivit unor surse citate de AFP.
