Deșertul Atacama, cel mai arid din lume, este acoperit de un strat gros de zăpadă. Imagini cu ninsoarea, o premieră în ultimii zece ani, au fost realizate de Observatorul ALMA și publicate pe rețelele de socializare.
A nins în deșertul Atacama
Zăpezi ca acestea sunt rare, însă este prea devreme pentru a crede că sunt un efect al modificărilor climatice, după cum spun experții.
În deșertul Atacama, statul Chile găzduiește telescoape și instalații radioastronomice din peste 30 de ţări, care profită astfel de condițiile propice pentru observațiile științifice. ALMA este cel mai mare observator astronomic de pe Pământ și este situat la 2.900 de metri altitudine. El este operat în cadrul unui parteneriat între institutele din Europa, SUA și Japonia.
Climatologul Raul Cordero, de la Universitatea din Santiago, a declarat că transformările climatice arătă că „acest tip de eveniment, adică precipitații în deșertul Atacama, va deveni probabil mai frecvent”.
Ariditatea extremă din Atacama face ca, în unele zone, precipitațiile medii anuale să fie de doar 1-3 milimetri. Mai multe stații meteorologice din regiune pur și simplu nu au înregistrat niciodată precipitații. În zona centrală, între Antofagasta, Calama și Copiapó, au existat perioade de ani întregi fără precipitații măsurabile. Datele istorice indică faptul că, între 1570 și 1971, regiunea nu ar fi înregistar deloc precipitații semnificative sau cuantificabile.
Deșertul Atacama, care se întinde pe 1.600 km de-a lungul coastei Pacificului chilian și care o suprafață de peste 100.000 de km pătrați, își datorează climatul arid unei combinații de factori naturali.
Curentul Humboldt aduce apă rece din ocean spre susul coastei, în timp ce sistemele de înaltă presiune din Pacific suprimă formarea norilor. Flancat de Anzi și de alți munți din lanțurile montale chiliene, deșertul este blocat într-o așa-numită „umbră pluvială dublă”, care împiedică umiditatea să pătrundă din ambele direcții.
Oamenii de știință cred că Atacama ar putea fi cel mai vechi deșert de pe Pământ. Acesta a cunoscut condiții de secetă timp de milioane de ani, posibil încă de acum 200 de milioane de ani, conform dovezilor furnizate de depozitele minerale existente. Peisajul deșertului. asemănător cu cel marțian, a fost folosit chiar și pentru testarea echipamentelor destinate misiunilor spațiale.
