Volodimir Zelenski pledează pentru o integrare a Ucrainei cu drepturi depline în Uniunea Europeană.
Într-o scrisoare adresată oficialilor europeni, președintele ucrainean spune că ar fi nedrept ca țara sa să fie prezentă în Uniune, dar să nu aibă un cuvânt de spus.
Apărăm Europa – în totalitate, nu parțial și nu cu jumătăți de măsură. Ucraina merită o abordare echitabilă și drepturi egale în cadrul Europei, subliniază liderul de la Kiev în documentul obținut de Reuters.
El respinge astfel propunerea cancelarului german, Friedrich Merz. Acesta vorbea despre o formă interimară de asociere la UE, prin care Ucraina ar fi participat la întâlnirile și instituțiile blocului fără a primi drepturi depline de vot. Scrisoarea a fost trimisă președintei Comisiei Europene, șefului Consiliului European. Dar și liderului Ciprului, țară care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Desfășurăm o activitate diplomatică intensă alături de partenerii noștri din Uniunea Europeană pentru a accelera procesul de aderare a Ucrainei la UE. Ucraina luptă pentru supraviețuirea sa, pentru independența sa și pentru acea Europă care trăiește de cel mai mult timp în pace, care apără oamenii și viața. Apără cultura și, tocmai datorită acestei apărări, joacă un rol cu adevărat global. Fără Ucraina nu poate exista un proiect european deplin. Iar prezența Ucrainei în UE trebuie să fie, de asemenea, deplină, cu drepturi depline. Este important să deschidem dosarele. Este important să avansăm în mod substanțial în negocieri.
