MUNTE
Cea mai aglomerată lună pentru Salvamont. Zeci de turiști s-au accidentat în ultima săptămână pe pârtiile din Poiana Brașov
Este aglomerație în stațiunile montane, mai ales în Poiana Brașov, unde turiștii încă mai pot profita de zăpadă. Pentru unii, vacanța de schi la munte nu a însemnat însă doar distracție.
Cât costă o vacanță la schi în România, față de restul Europei: 24% dintre stațiunile montane de pe continent, închise din cauza temperaturilor ridicate
O parte dintre elevi au intrat deja în vacanța de schi, ceilalți o vor face în următoarele două săptămâni. Drept urmare, stațiunile montane sunt la mare căutare în această perioadă, mai ales, că este și ultima lună în care mai putem profita de zăpadă, care nu a fost multă în această iarnă.
Numărul turiștilor în staţiunile de iarnă din Bulgaria, în creștere. Mulți vin din România, Turcia, Serbia și Grecia
Staţiunile de iarnă din Bulgaria au înregistrat luna trecută o creştere cu peste 4,5% a numărului de turişti, comparativ cu decembrie 2022, a anunţat ministrul Turismului, Zaritsa Dinkova, transmite Novinite.
Vremea rece, perfectă pentru turiștii de la munte. În Poiana Brașov sunt nouă pârtii disponibile
Vremea rece din toată țara vine ca un avantaj pentru pasionații sporturilor de iarnă și asta pentru că administratorii domeniilor schiabile au pornit tunurile de zăpadă și au început amenajarea pârtiilor, inclusiv cele care nu au fost deschise, sau deschise parțial până acum. Î
Parcul acvatic, alternativa de distracție la munte. Care au fost cele mai căutate locuri de relaxare în minivacanța de 1 decembrie
În minivacanța de 1 decembrie, oamenii au recurs la alternative de distracție, în afară de schi și săniuș. Parcurile tematice de distracție și parcurile acvatice au fost printre cele mai căutate.
Imagini spectaculoase: Munții Bucegi, vizibili din București. Care e explicația fenomenului
Munții Bucegi au fost vizibili din București în această dimineață. Cei care i-au fotografiat susțin că niciodată nu s-au văzut atât de clar. Și pentru cei din redacția Euronews România, imaginea lor a fost spectaculoasă.
Vârf de sezon pe litoral. Peste 120.000 de turiști petrec vacanța de Sfânta Maria în stațiunile de la Marea Neagră
Este cel mai aglomerat weekend din sezon, pe litoral. Peste 120.000 de turiști petrec vacanța de Sfânta Maria în stațiunile de la Marea Neagră. Gradul de ocupare trece de 90% în majoritatea unităților de cazare.
Turist francez, rănit în Munții Făgăraș. Salvamontiştii au chemat în ajutor un elicopter SMURD
Salvamontiştii sibieni au chemat în ajutor un elicopter SMURD pentru a-l prelua din Munţii Făgăraş pe un turist francez, care nu se mai poate deplasa şi care acuză dureri la spate, transmite Agerpres.
FOTO Klaus și Carmen Iohannis au urcat pe Vârful Moldoveanu. Ce a purtat soția președintelui în mâini
Președintele Klaus Iohannis și soția acestuia, Carmen Iohannis, și-au petrecut weekendul la înălțime. Cuplul prezidențial a urcat pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf muntos din România, care face parte din Munții Făgăraș.
Horia Colibășanu: "Pe ghețar erau plus 40 de grade". De ce se adaptează șerpașii pe cei mai înalți munți: "Nici medicina modernă nu poate explica"
Horia Colibășanu a explicat de ce șerpașii sunt adaptați la altitudini atât de mari și a dezvăluit cum a fost posibil ca temperatura de pe munte să ajungă la plus 40 de grade Celsius.
EXCLUSIV. Horia Colibășanu, despre provocările cu care se confruntă alpiniștii pe munte: ”Noi folosim doar 3% din oxigenul disponibil aici. Câteodată ne ia un minut să facem un pas”
Alpinistul Horia Colibășanu a reușit să urce pe cel de-al doisprezecelea munte ca înălțime de pe planetă, Broad Peak (8.051 metri), aflat la granița dintre Pakistan și China, informează Radio Timișoara.
(P) Salvamont România scrie istorie, cu ajutorul Vodafone. După drone de salvare, compania a oferit și cel mai performant detector subacvatic din lume
În premieră națională, Salvamont România beneficiază de cel mai performant detector subacvatic din lume, care vine în completarea dronelor folosite pentru căutare și salvare pe munte.
Număr record de intervenții ale salvamontiștilor: 30 de cazuri într-o zi. Care sunt cele mai importante măsuri de precauție
Număr-record de intervenții ale salvamontiștilor, în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 39 persoane, zece fiind transportate la spital de ambulanțe. O persoană a decedat, în ciuda eforturilor susținute pentru a fi resuscitată.
Analiză: Românii aleg tot mai des stațiunile montane și balneare. Segmentul a înregistrat creșteri de 50%
Turismul românesc alege alte traiectorii în 2023. Potrivit unei analize realizate de un turoperator se pare că rezervările în staţiunile montane şi balneare au crescut cu aproape 50%, în primele patru luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut.
Aglomerație la munte de 1 iunie și Rusalii. Ofertele s-au epuizat imediat pentru următoarea minivacanță
Minivacanța de 1 iunie și Rusalii îi duce pe români nu doar la mare ci și la munte. Pachetele turistice de patru nopți de cazare aproape că s-au epuizat, spun hotelierii. Gradul de ocupare al locurilor de cazare este în acest moment de peste 90%.
Alpinistul român Alex Găvan, la 10 ani de la premiera himalayană pe vârful Shishapangma (8027 metri): Era un privilegiu pentru care aveam să lupt, la propriu, pe viaţă şi pe moarte
Alex Găvan a fost primul alpinist român care a urcat pe vârful Shishapangma, fără oxigen suplimentar, pe 30 aprilie 2013.
Tarife promoționale pentru 1 mai, la munte. Care sunt cele mai bune oferte
Mai sunt doar câteva zile până la minivacanța de 1 mai, iar hotelierii de la munte au redus prețurile și își așteaptă în continuare turiștii. Pentru weekendul care urmează au pregătit muzică de petrecere și preparate tradiționale românești.
Maria Dănilă, prima alpinistă din România care a cucerit vârful Annapurna din Himalaya: "Toată noaptea trebuie să mergi"
Sportiva de 35 de ani a povestit că ultima parte a ascensiunii vârfului de peste 8.000 de metri s-a desfășurat în condiții extrem de dificile. Ultima etapă a urcării a durat nu mai puțin de 17 ore, însă motivația și antrenamentele au ajutat-o pe Maria Dănilă să atingă vârful.
1 din 4 români nu a plecat în concediu în ultimul an. Doar 1% dintre ei au reușit să ajungă într-o destinație exotică
Lipsa banilor este unul dintre motivele pentru care 23% dintre români nu au fost în niciun fel de vacanță în ultimul an, arată datele unui studiu online realizat pe populația digitalizată din România
Vacanță la schi de Paștele ortodox. În Poiana Brașov se schiază în condiții bune pe toate pârtiile
Sezonul de schi în Poiana Brașov a fost prelungit. Condițiile meteo din ultimele zile, ninsoarea abundentă și temperaturile negative au permis pornirea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale.