ActualitateActualitateParlamentul European votează astăzi prelungirea cu 18 luni a PNRR pentru RomâniaDacă va fi acceptată prelungirea, România ar putea absorbi cele 27 de miliarde de euro.21.05.2025
ActualitateActualitateBlocaj și după renegocierea PNRR. 10 miliarde de euro ar putea fi pierduți din cauza proiectelor nerealizateBlocaj și după renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă la Bruxelles. Reprezentanții Comisiei Europene nu au fost de acord cu eliminarea proiectelor de investiții deja finanțate care nu au fost implementate la nivelul cerut până în prezent. 16.05.2025
ActualitateActualitatePNRR, renegociat de urgență. Surse: Reforma fiscală prevede TVA crescut la 21%Guvernul interimar, condus de Cătălin Predoiu, a aprobat un memorandum prin care se poate face renegocierea Planulului de Redresare și Reziliență al României (PNRR). Astfel, se încearcă evitarea riscului unei penalizări de 13,7 miliarde de euro și nu numai.08.05.2025
ActualitateActualitateLegea salarizării ar putea fi amânată. Marcel Boloș: Avem jaloane îndeplinite în avans, vrem să amânăm alte șaseProiecte precum legea salarizării unice și mai multe investiții în domeniul medical, asumate prin PNRR, ar putea fi amânate, a anunțat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. 24.04.2025
ActualitateActualitateRomânia, blocată în propriile reforme pentru atragerea banilor din PNRR. Comisia Europeană a blocat parțial fondurileRomânia riscă din nou să piardă bani din PNRR deoarece are șase jaloane neîndeplinite. Pensiile speciale și infrastructura feroviară se numără printre restanțe. 01.04.2025
ActualitateActualitatePrioritățile coaliției: bugetul pentru 2025 și PNRR. Liderii PSD, PNL și UDMR caută încă 20 de miliarde de euro pentru anul acestaLiderii coaliției încearcă să găsească în jur de 20 de miliarde de lei necesari în 2025 și prevăzuți în planul fiscal negociat la Bruxelles. 13.01.2025
ActualitateActualitateO decizie privind reducerea pragului pentru microîntreprinderi ar putea fi luată în primăvara lui 2025O hotărâre cu privire la reducerea treptată a pragului de impozitare pentru microîntreprinderi urmează să fie luată de Guvern până cel târziu în primul trimestru din 2025, după cum reiese din planul bugetar-structural naţional pe termen mediu - 2025-2031.25.10.2024
ActualitateActualitateCiolacu cere măsuri pentru a nu pierde banii europeni. „Să recuperăm întârzierile și să salvăm toți banii din PNRR”Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că prioritatea Guvernului în următoarele două luni va fi să recupereze întârzierile pentru a salva „ banii din PNRR”, chiar dacă urmează campania electorală pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.16.10.2024
ActualitateActualitatePierderea banilor europeni, motiv de ceartă între Ciucă și Ciolacu pe Facebook. Mărul discordiei, decizia CE de a suspenda plata a peste un miliard de euro pentru PNRRDispută pe rețelele de socializare între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Mărul discordiei este, de această dată, tranșa a treia din PNRR blocată parțial de Comisia Europeană. 16.10.2024
ActualitateActualitateComisia Europeană a publicat documentul prin care propune suspendarea parțială a plăților din PNRR către RomâniaGuvernanții sacrifică milioane de euro, bani europeni, doar ca să-și păstreze apropiații în conducerile marilor companii de stat din energie și transporturi.15.10.2024
ActualitateActualitateRomânia ar putea deveni prima ţară de la Marea Neagră care începe producţia de energie eoliană offshoreRomânia are potențialul de a deveni prima țară de la Marea Neagră care începe producția de energie eoliană offshore. Principalul obiectiv este, ca până în 2032, românii să beneficieze de energia produsă în Marea Neagră.25.09.2024
ActualitateActualitate Premierul Marcel Ciolacu spune că va merge şi în vizite neanunţate în şcoli în următoarele zilePrin PNRR, condițiile și infrastructura școlară vor fi îmbunătățite până în 2026. Este declarația făcută de premierul marcel Ciolacu după o vizită la o școală din județul Prahova.07.09.2024
Știri LocaleȘtiri LocaleMetroul din Cluj pierde o parte din finanțarea din PNRR. Ce nu au respectat autoritățile româneMetroul din Cluj-Napoca pierde parțial finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență. Comisia Europeană a decis să retragă o parte din bani pentru că autoritățile române nu au respectat procedura de licitație, precizează surse pentru Euronews România.29.08.2024
ActualitateActualitateEXCLUSIV. Marcel Ciolacu: ”Rusia nu va ataca niciodată România. Și-ar dori, dar nu-și permite”România mai are timp până la finalul anului 2026 să folosească miliardele de euro prevăzute în PNRR, iar premierul Marcel Ciolacu le-a cerut miniștrilor din Guvern să fie mai implicați pentru atragerea acestor fonduri. 30.05.2024
ActualitateActualitateEXCLUSIV. Trei spitale regionale, gata de construcție. Alexandru Rafila: Lucrările încep la jumătatea acestui anMinistrul Sănătății a declarat că până la jumătatea acestui an veţi vedea lucrări efective la cele trei spitale regionale.01.04.2024
ActualitateActualitateȘantier pustiu pe o secțiune a autostrăzii Transilvania. România riscă să piardă bani din PNRR dacă lucrările nu avanseazăȘantierele rutiere abandonate sunt primul semn că România riscă să piardă banii din PNRR. Tronsonul din Autostrada Transilvaniei care leagă Clujul de Oradea ar fi trebuit să fie gata la sfârșitul anului trecut. 20.03.2024
ActualitateActualitateInvestițiile din PNRR făcute de România anul trecut, investigate de Parchetul European, condus de Laura Codruța KovesiParchetului European (EPPO) desfășoară investigații în mai multe țări, dar, dintre toate, în România este verificată cea mai mare sumă.20.03.2024
Știri ExterneȘtiri ExterneReprezentanții Comisiei Europene verifică investițiile din PNRR, la București. România a făcut proiecte de 1,4 miliarde din peste 9 miliarde de euro primiteReprezentanții Comisiei Europene sunt zilele acestea la București și verifică cum implementează autoritățile române Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).20.03.2024
ActualitateActualitateRomânia a ajuns la jumătatea PNRR. Aproximativ 85% dintre fondurile atribuite țării noastre nu au fost încă folositePeste 82% din banii încasați de țara noastră în baza Planului Național de Redresare și Reziliență stau necheltuiți în conturile Băncii Naționale. 09.03.2024
ActualitateActualitateCum vor fi cheltuiți banii din PNRR în 2024. Adrian Câciu: ”Oamenii au nevoie să vadă investițiile că se întâmplă”Adrian Câciu, Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România, a oferit o imagine asupra utilizării și absorbției fondurilor PNRR în țară la început de 2024. 09.01.2024
ActualitateActualitateTrenuri noi, infrastructură veche. Cele 20 de trenuri noi achiziționate prin PNRR trebui să circule cu până la 160 de km/hPeste cel mult 3 ani ar trebui să circulăm cu trenuri electrice noi, cumpărate cu bani din PNRR. Doar că infrastuctura feroviară trebuie urgent modernizată pentru a pune pe șine noile trenuri, care ar trebui să circule cu până la 160 de km/h. 20.12.2023
ActualitateActualitateCe ascunde Guvernul privind noul PNRR și legea pensiilor. Expert: "Ciolacu a vândut sistemul de pensii unui organism european"La baza documentului rezidă, de fapt, un artificiu al Guvernului României, care ar deveni extrem de periculos.22.11.2023
Bani Și AfaceriBani Și AfaceriSănătatea și educația, domeniile care pierd prin aprobarea noului PNRR, mai mic cu două miliarde de euroComisia Europeană a aprobat modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență cerut de România și a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii.22.11.2023
ActualitateActualitateCinci articole cu care să începi ziuaDe două ori pe zi, de la orele 7:30 și 20:00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.22.11.2023
Bani Și AfaceriBani Și AfaceriComisia Europeană a aprobat modificarea PNRR. A fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB pentru pensiiBugetul total din PNRR a fost redus de la 29,18 miliarde de euro la 28,5 miliarde. Până acum au fost încasate 9,06 miliarde de euro.21.11.2023
ActualitateActualitateARF anulează licitația PNRR pentru cele 12 trenuri cu hidrogen care trebuiau să ajungă în RomâniaRomânia își ia adio de la cele 12 trenuri ”pe hidrogeni”, care ar fi trebuit să fie luate din fonduri PNRR. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat procedura de achiziţie pe motiv că există depunerea unei singure oferte neconforme.07.11.2023
ActualitateActualitateGuvernul oferă soluții pentru acoperirea deficitul medicilor de familie: Vor putea să pună diagnosticul şi să şi dea tratamentulStimulente financiare, bonusuri de performanță și 12 caravane medicale mobile finanțate prin PNRR. Acestea sunt doar câteva dintre soluțiile Guvernului pentru acoperirea deficitul medicilor de familie. 20.10.2023
ActualitateActualitate5 articole cu care să începi ziuaDe două ori pe zi, de la orele 7.30 și 20.00 și 8.30 în weekend, Euronews România îți aduce un digest al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.30.09.2023
Bani Și AfaceriBani Și AfaceriRomânia are o perioadă de grație dacă nu realizează la timp reformele din PNRR. Europarlamentar: Dacă nu o îndeplinim în șase luni, suma este pierdutăRomânia a reușit să cheltuie doar 650 de milioane de euro, adică puțin peste 7% din suma de nouă miliarde de euro primită până acum prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 26.06.2026
ActualitateActualitateTrei miliarde de euro din banii PNRR au intrat vineri în conturile României. Ce sume au fost cheltuite până acumÎn conturile României astăzi a mai intrat o tranșă din banii PNRR, în jur de trei miliarde de euro. Asta înseamnă că aproape o treime din banii prevăzuți în Programul de Redresare și Reziliență au ajuns deja la noi. Vorbim de un total de nouă miliarde de euro.30.09.2023