Articole scrise de Cristi Popa
1 min
Cum arată prima locomotivă modernizată integral după 30 de ani. Noile locomotive costă peste 60 de milioane de euro
Prima locomotivă modernizată integral a intrat în posesia CFR Călători. Face parte dintr-un proiect de 55 de astfel de locomotive ce vor fi modernizate cu bani din PNRR.
1 min
1 min
Minivacanța de Sf. Maria, pe litoral. 140.000 de turiști vor fi la mare în cel mai aglomerat weekend din sezon
Peste 140 de mii de turiști sunt așteptați pe litoral în aceste zile libere de Sfânta Maria. Stațiunile de la malul mării au ieșit de sub avertizarea de caniculă, apa mării este caldă iar plajele sunt deja pline.
1 min
1 min
Trenuri noi, în testare de peste jumătate de an. Autoritățile din România au semnat un contract pentru achiziția a 37 de rame noi
Am pierdut deja șirul anilor care au trecut de când autoritățile de la noi au cumpărat ultimele garnituri pentru calea ferată. Și totuși, există și trenuri noi, doar că de luni întregi sunt în teste.
1 min
1 min
Valea Plângerii pe Valea Oltului: Traseu de 60 de kilometri, parcurs cu trenul în două ore
Sunt deja câteva săptămâni de când Valea Oltului a devenit Valea Plângerii pentru cei care au de circulat în zonă. Ca să se poată face lucrări de defrișare pentru viitoarea autostradă, traficul rutier a fost închis pe DN7 în timpul zilei.
1 min
1 min
Accidentele feroviare, tot mai dese. Expert: ”Avem material rulant vechi de 30-40 de ani. Ce casează alții, aducem noi pe șinele noastre”
Accidentul feroviar din gara Basarab aduce în discuție, din nou, calitatea îndoielnică a vagoanelor și locomotivelor care circulă pe șinele din țara noastră. Discuția revine după accidentul feroviar de vineri seară
1 min
1 min
”Vino-n gara noastră mică” și aproape prăbușită. Zeci de halte și gări sunt în stare deplorabilă - un nou episod din campania ”România pierde trenul”
Promisiuni că lucrurile vor arăta mai bine au tot fost de-a lungul anilor, însă, în continuare, foarte multe dintre gările din România sunt aproape un pericol pentru călători. Iar de halte nu s-a mai atins nimeni de zeci de ani.
1 min
1 min
Valea Jiului, doar o umbră. Linia cărbunelui, calea ferată care lega orașele miniere, vândută pe bucăți
Cândva locul spre care se îndreptau toți în căutarea unui trai mai bun, Valea Jiului e doar o umbră a ce-a fost pe vremea când mineritul era în floare. Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petrila, Petroșani - sunt locurile de unde înainte de Revoluție se extrăgeau milioane de tone de cărbune.
1 min
1 min
Vagoanele CFR, „WC-uri pe roți”. Mizerie, toalete improvizate, mirosuri insuportabile și multă nepăsare, în trenurile și gările din România
Aproximativ 56 de milioane de oameni sunt transportați anual de CFR Călători în diverse zone. Cifre cu care oficialii instituției se laudă. Însă condițiile din trenuri și din gări nu se schimbă. Mizerie, toalete improvizate, mirosuri care pur și simplu te împiedică să respiri.
1 min
1 min
România pierde trenul. Lungul drum al navetiștilor, după ce mai multe rute CFR au fost desființate după Revoluție
De la Revoluție până acum, CFR a renunțat la aproape o sută de trasee, multe dintre ele în zone în care nu există prea multe alternative. Primii afectați au fost navetiștii, cei care depindeau de acele trenuri pentru a ajunge la muncă și apoi acasă.
1 min
1 min
Orașe izolate între cioturi de linie ferată - Un nou episod din campania Euronews ”România pierde trenul”
Pe vremuri un oraș plin de oameni și de viață, Cugirul de acum e departe de ce a fost înainte de Revoluție. Pe aici trecea ceea ce era cunoscut atunci ca fiind cel mai lung tren de navetiști din Europa.
1 min
1 min
CFR Marfă merge în ritm de melc și adună datorii: viteza medie a trenurilor de marfă este de 17 km/h, în România
O nouă companie feroviară ar trebui să fie salvarea pentru transport de marfă pe calea ferată, Carpatica Feroviar. Căpușată în decursul timpului de contracte păguboase, indiferență și incompetență, CFR Marfă se apropie de finalul existenței ca societate.
1 min
1 min
Prima cursă directă cu trenul pe ruta București-Giurgiu, reluată după 19 ani. Podul de la Grădiștea a fost finalizat
Prima cursă directă de pasageri cu trenul de la Bucuresti-Giurgiu a fost reluată după aproape 20 de ani de așteptare. Podul de la Grădiștea a fost într un final terminat, după ce în 2005 s-a prăbușit din cauza viiturilor.
1 min
1 min
Locuitorii din Alexandria sunt dezamăgiți de promisiunile de campanie din ultimii ani: ”E un oraș nenorocit. Mai bine să pleci”
Alexandria este un oraș cu 46 de mii de locuitori, tot mai puțini de la un an la altul. Numai în ultimul deceniu peste cinci mii de oameni de aici au ales să plece la muncă în străinătate.
1 min
1 min
„Doamne, mor mâine-poimâine. Vreau să văd și eu aici asfaltul ăsta turnat”. În Chirnogi, sătenii sunt preocupați de propriile dureri și mai puțin de UE
În Călărași, în comuna Chirnogi, am găsit tot satul adunat la derby. E rivalitate mare între Chirnogi și Radovanu, așa că în sâmbăta vizitei noastre toată suflarea era în tribune.
1 min
1 min
BEST OF - De aproape trei luni, Euronews vă arată cum ”România pierde trenul”
Trasee uitate de autorități, rute aglomerate, gări aproape prăbușite, proiecte prăfuite abandonate prin sertare, călători ignorați și promisiuni că va fi mai bine. Am mers prin aproape toată țara, am vorbit cu oamenii, fie ei călători, fie angajați CFR.
1 min
1 min
Cea mai veche linie ferată din țară ar putea fi închisă complet - următorul episod din campania ”România pierde trenul”
Campania ”România pierde trenul” ajunge în cea mai veche gară din țară. Am parcurs și prima linie de cale ferată montană din România, am vorbit cu oamenii locului și am descoperit astfel o zonă superbă, însă aproape uitată de autorități.
1 min
1 min
România pierde trenul: Încă o amânare pentru podul de la Grădiștea
După 19 ani de așteptare, circulația pe podul de la Grădiștea primește o nouă amânare. Dacă inițial autoritățile spuneau că în luna mai vom putea circula pe ruta directă Giurgiu - București, peste podul de la Grădiștea, acum momentul a fost amânat încă o dată pentru sfârșitul lunii iunie.
1 min
1 min
Amenzi de circulație mai mari, de la 1 ianuarie 2024. Valorea punctului de amendă a crescut cu 20 de lei
2024 vine la pachet cu amenzi mai consistente pentru șoferii care au abateri în trafic. Valoarea punctului de amendă a crescut cu 20 de lei. Guvernul a decis să nu mai prelungească plafonarea din în ultimii cinci ani.
1 min
1 min
Cum te poți plimba cu ”un pachet suspect” în Portul Constanța, cu o taxă de 22 de lei. Verificările la intrarea și ieșirea din port lipsesc
Portul Constanța - zonă controlată și de securitate pentru persoanele neautorizate. Cel puțin în teorie. Realitatea este, însă, că oricine, oricând poate intra și ieși din port fără a fi controlat de nimeni.
1 min
1 min
Buget mic, probleme mari pentru polițiști. Sindicaliștii susțin că doar 1% din buget este cheltuit pentru investiții
Ministerul Afacerilor Interne va beneficia de un buget mai mare în anul viitor cu 1%. Polițiștii spun că o astfel de creștere este doar una simbolică, pentru că cele aproape 30 de milioane de euro nu au cum să acopere problemele.
1 min
1 min
Inteligența artificială, folosită pentru fraude online, în perioada sărbătorilor. Polițiștii spun că numărul plângerilor s-a dublat față de anul trecut
În goana după cadouri sau alte cumpărături online ne expunem tentativelor de fraudare ale infractorilor cibernetici. Atacatorii sunt extrem de inventivi, spun polițiștii. Astfel, anul 2023 aduce încă un element de temut: Inteligența artificială
1 min
1 min
Elicopterele Black Hawk, transformate în mini-spitale aeriene, pentru misiunile de salvare din România
În curând, intervențiile de salvare aeriană în zonele greu accesibile din Delta Dunării sau din largul Mării Negre vor fi făcute cu noile elicoptere Black Hawk. Primele patru au ajuns deja în hangarele Inspectoratului General de Aviație, iar următoarele trei vor veni până la finalul anului.
1 min