Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Uite trenul, nu e trenul. Imagini parcă desprinse dintr-un film de comedie: pe traseul Cluj-Napoca - Oradea, călătorii sunt preluați de autobuze

Cum reușește România să piardă trenul? Este suficientă o plimbare pe ruta Cluj Napoca - Oradea. Linia e într-un proiect de reabilitare, astfel că o parte din drum e acoperită cu autobuze. Aici, imaginile par desprinse din filmele de comedie. Călători de toate vârstele fug din autobuz spre tren, constată că trenul a plecat fără ei, apoi o iau din nou la fugă spre autobuz. Începe cursa contra cronometru de prindere a trenului la următoarea stație. Asta într-un scenariu optimist. S-a întâmplat de suficiente ori ca oamenii să rămână pe drumuri pentru că n-au mai prins loc în autobuzele puse la dispoziție de CFR. Urmăriți un nou episod din campania Euronews ”România pierde trenul”.

Chiar și autobuzul a pierdut trenul

Discuție reporter – călători și șef de tren:

Reporter: Ce v-au zis?

”Că a plecat trenul”.

Reporter: Ați coborât să prindeți trenul, dar trenul a plecat.

”Da”.

Reporter: Toată lumea asta?

”Da! Acum mergem înapoi. Ăsta e CFR-ul”.

Reporter: Dar v-au zis că vă așteaptă cu trenul, nu?

”Hai cu mine dacă vrei”.

Reporter: Ce faceți? Să trăiți! Vă întoarceți în autobuz din tren?

”Da, Da!”

Reporter: De ce?

”Acum așa e situația. Câteodată mai sunt situații excepționale”.

Reporter: Trebuia să vă aștepte trenul, nu? Ați coborât un pic, ați luat o gură de aer.

”Da, să ne recreem”.

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. De câteva luni au început lucrări pentru schimbarea șinelor de tren pe ruta Cluj Napoca - Oradea. Intenții bune, organizare haotică.

Cristian Popa, jurnalist Euronews: ”Este absolut incredibil, oamenii au venit de la Oradea spre Cluj. Au coborât aici, în Aghireșu, pe ideea că vor prinde trenul spre Cluj. Doar că trenul a plecat, așa că oamenii s-au întors în autobuz”.

Traseul dintre Cluj-Napoca și Oradea se face pe o porțiune de aproape 30 de kilometri cu trenul, apoi oamenii continuă călătoria de aproape 120 de km cu autobuze puse la dispoziție de CFR. Însă, ca să lege drumul, aproape fac curse de atletism ca să nu piardă ba autobuzul, ba trenul. Și de multe ori, răbdarea le e pusă la grea încercare.

Discuție reporter – călător:

Reporter: E un balamuc, doamnă, nu?

”Păi, nu-i balamuc? Adică ăla de acolo știe că trebuie să vină un autobuz, care să-i transporte la tren de aici la Cluj. Și pleacă trenul”.

Planificarea unei călătorii între Cluj Napoca și Oradea a devenit acum mai dificilă decât organizarea unui concediu într-o țară exotică.

Discuție reporter – călător:

”De la Huedin până la Aghireșu am plătit 8,5 lei. De la Huedin la Cluj, să mă duc cu autobuzul e 8,5 lei. Mă dau jos aici, la Aghireșu, și trebuie alți bani să plătesc trenul. E bine așa?!

Reporter: Nu mai aveți nicio speranță?

”Asta-i România!”.

Iar când haosul e alimentat și de deciziile unor angajați CFR, călătoria se transformă într-o comedie neagră, în care autobuzul urmărește trenul ca să nu-l piardă măcar la următoarea stație.

Discuție reporter – călător:

”Aici a fost o neglijență a impiegatului din Aghireșu care a dat drumul trenului înainte de a sosi mijlocul de trasbordare”.

Cristian Popa, jurnalist Euronews: ”O cursă cu peripeții, coborâm acum din autobuz pentru că, în cele din urmă, șoferul a reușit să prindă trenul, acesta ar fi trebuit să îi aștepte pe călători undeva în localitatea cealaltă și toată lumea coboară în încercarea de a ajunge cumva la Cluj, pentru că autobuzul nu face cursa completă până la Cluj Napoca”. 

Discuție reporter – călători:

Reporter: Înțeleg că trebuia să îi așteptați un pic pe oameni. Puteți? Vă ajut?

”Vedeți ce condiții avem noi?! Puteți să vă urcați? Domnul e mai tinerel”.

Cristian Popa, jurnalist Euronews: ”Trebuie să faci și o muncă din aceasta, pentru că vorbim de persoane în vârstă, vorbim de o distanță mare între peron și tren, pe lângă restul problemelor de pe ruta aceasta. Din păcate nu este o problemă care se va rezolva de pe o zi pe alta. E o problemă care va dura câțiva ani, așa că nervii acestor oameni vor fi puși la grea încercare în perioada următoare”.

Zi de zi, navetiștii de pe această rută spun că riscă să își piardă locurile de muncă. Nu puțini dintre ei au și renunțat să mai folosească trenul tocmai din cauză că nu sunt niciodată siguri că vor ajunge la timp acolo unde au nevoie. Iar asta afectează însăși compania de stat.

Cristian Popa, jurnalist Euronews: ”Un exemplu extrem de clar de politică falimentară este chiar acesta. Modul în care CFR arată în fiecare zi cum România... pierde trenul”.

Lucrările la calea ferată pe tronsonul Cluj Napoca - Oradea au fost demarate la finalul anului trecut, iar pentru fiecare dintre cele patru loturi durata lucrărilor n-ar trebui să depășească 36 de luni.

Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: ”Pe Episcopia Bihorului - Cluj este o problemă extrem de serioasă. Avem patru contracte în execuție, de modernizare a infrastructurii feroviare, e finanțare din PNRR, două din ele sunt deja în execuție și avem închideri de linii. Și acolo unde avem închideri de linii, CFR-ul pune la dispoziția călătorilor autobuze, pentru a compensa lipsa de transport între anumite localități, Aghireșu - Poieni, din câte știu eu. Bineînțeles, ca orice lucru care începe, nu iese foarte bine de la început. Vor urma niște ajustări”.

Că nu iese foarte bine de la început se vede cu ochiul liber, pe șantier.

Discuție reporter – muncitori:

”Ne trebuie o rolă acolo la intrare”:

Reporter: Asta e pentru semnalizarea circulației trenurilor, nu? Dar nu prea mai sunt trenuri acum, că se lucrează. Și nu aveți rola?

”Este, dar este mai uzată și încercăm să facem să fie mai bună cât o mai ține, cât o mai merge”.

Iar ritmul de lucru e în dulcele stil clasic. Unul face, doi stau, timpul trece.

Discuție reporter – ceferist:

Reporter: Se lucrează, se schimbă.

”Se lucrează, vedeți ce se lucrează... Uite, utilajele alea stau”.

Reporter: Stau până ruginesc. Păi, și, în ritmul ăsta, se mai termină lucrarea?

”În zece ani”.

Cristian Popa, jurnalist Euronews: ”Din Capitală ni se spune că în șantier se lucrează și, dacă putem spune așa, se lucrează, sunt doi muncitori mai jos, dar care n-au niciun fel de treabă cu zona asta de scos șinele de cale ferată. Și a fost adus utilajul ăsta, care probabil va și rugini în condițiile astea”.

Așa că oamenii fac slalom între autobuz și tren, iar angajații CFR devin destinatarii tuturor nemulțumirilor.

Discuție reporter – șefă de tren:

Reporter: În general, e multă lume. Acum nu pare multă lume.

”De ce n-ați venit azi dimineață, să vedeți câtă lume am avut?!”

La 7?

”La 6,46, din Aghireșu. Se vine cu mijloc de transport auto de la Huedin până la Aghireșu, la Aghirești coboară și după aia se urcă în tren și e scandalul de pe lume”.

Și, deși înțeleg că lucrările pe calea ferată trebuie făcute, călătorii ar vrea totuși și soluții, astfel încât să ajungă la destinație în condiții decente.

Discuție reporter – călători:

Se lucrează la o linie care e importantă.

”Da, dar atunci să bage mașini mai multe, că rămân copiii dimineața în stație”.

”Azi dimineață am fost vreo 25 și a trecut autobuzul pe lângă noi. Toți am stat așa și ne-am uitat și a venit cu toți muncitorii, că suntem navetiști, suntem 200 și ceva de persoane. A făcut o tură și a doua tură a venit și ne-a luat și pe noi”. 

Cristian Popa, jurnalist Euronews: ”În ritmul mersului acestui cal, al acestei căruțe, merge și lucrarea aceasta amplă, anunțată din Capitală, de schimbare a șinelor pe aici, pe sectorul Cluj Napoca și Oradea. Cam în același ritm merg și călătorii, în momentul în care se urcă în tren știu că vor coborî la un moment dat, vor lua un autobuz. Dar între datele pe care le au în momentul în care se urcă în mijlocul de transport pe una din cele două direcții și realitate este o diferență cruntă”.

Din birourile Ministerului Transporturilor se cere răbdare. Va fi și bine la un moment dat.

Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: ”Eu zic că e de bine că se lucrează pe infrastructură și sunt patru contracte în execuție. Eu știu că unii n-ar fi vrut să zică că nu se lucrează, dar uite că se lucrează și apar probleme, asta e viața, că mulți mă întreabă și zic: Domnule, când se îmbunătățesc lucrurile?. Cred că se vor îmbunătăți, dar va fi și mai rău în anumite situații, de exemplu asta, pentru că se lucrează, se închide linia”.

Și, deși recunosc că se întâmplă ca oamenii să renunțe la călătoriile cu trenul din cauza problemelor de pe calea ferată, oficialii continuă să-și păstreze optimismul.

Robert Niță, directorul Direcției Operațional din cadrul CFR Călători: ”Te uiți ce ți se oferă și, dacă ai o altă variantă, te orientezi spre acea variantă. Dar în ultimii ani și, probabil, eu vreau să cred că și calitatea serviciului pe care îl oferim noi, calitatea serviciului însemnând ansamblul de multitudine de trenuri, intervale de timp la care circulă și calitatea materialului atașat, așa cum este ea. Eu zic că pe un trend totuși crescător în ultima perioadă”.

Investiția pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor se ridică la peste nouă miliarde de lei, cea mai mare parte din sumă fiind fonduri din PNRR. Lucrările ar trebui finalizate cel târziu în decembrie 2026. Apoi trenurile de călători ar putea circula pe această rută chiar și cu 160 de kilometri pe oră, iar viteza maximă pentru cele de marfă va putea fi de 100 de kilometri pe oră.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE