Începem să scriem articole, dar titlul îl lăsăm la urmă. Ironic, nu? Tocmai lucrul pe care-ți arunci prima dată ochii. Și totuși, de data asta, titlul a venit singur, fără să-l caut. Fundația. Asimov i-ar fi înțeles rolul imediat, în romanele lui, Fundația nu conduce, nu stă în față, nu face zgomot. O construiești, o lași să țină totul laolaltă, și pleci. Mugurel Vrabete a fost exact asta.
Trăiam cu o puternică impresie că Mugurel Vrabete a fost etern la Holograf. Lucrurile, evident, nu stau de loc așa, dar uite cum, chiar și pentru noi, cei care mai ținem contabilitate muzicală, impresia bate realitatea. Mugurel nu mai este de azi, lucru ce m-a făcut să caut în memorie singurul concert Holograf văzut înainte de '89. Aș jura că Mugurel era deja în trupă și chiar dacă memoria mea e păcătoasă, așa voi alege să spun, pentru că a fost un concert al naibii de bun.
Și de fapt n-aș minți prea tare dacă aș zice asta, pentru că Mugurel Vrabete s-a alăturat Holograf în 1987, doi ani buni înainte de '89, suficient ca impresia mea să aibă un sâmbure de adevăr. Dar hai să nu ne complicăm cu cronologia. Problema cu oamenii ca Mugurel e că nu-i poți data cu precizie. Ei există pur și simplu.
Înainte de Holograf însă, și asta e partea care mă fascinează cu adevărat, a existat o altă poveste, una mai mică și mai curată, cum sunt de obicei poveștile de început. În toamna lui 1977, Mugurel Vrabete, student în anul doi la Arhitectură, a pus pe picioare formația Basorelief, la Club A, pentru spectacolul de deschidere al Clubului Arhitecturii. În loc de cover-uri, au apărut instrumentiști care și-au cântat propriile compoziții de rock progresiv. Gândește-te la asta o secundă. România, 1977. Ceaușescu. Și un student de la Arhitectură hotărăște că o să cânte jazz-rock progresiv, muzică de compoziție proprie, și o să o cânte bine.
Printre piesele de rezistență ale Basorelief-ului se numărau Despre vreme, Crocodilul, Ploaie în Macondo. La Festivalul Club A din 1981, piesa lui Vrabete, Crocodilul, a făcut furori și a fost selectată pe discul înregistrat în concert. Pe lângă Marele Premiu, Mugurel a luat și premiul de compoziție și pe cel de bass-ist. Adică a câștigat toate premiile disponibile cu o singură piesă.
Crocodilul a fost descris ca o veritabilă piesă de jazz-rock, iar calitățile compoziționale și interpretative ale trupei ridică legitime întrebări despre absența unui album propriu. Responsabili de asta au fost exclusiv factorii de decizie și cenzura, care hotărau cine intră pe vinil. Piesa se ridică, fără nicio exagerare, la nivelul creațiilor din Vest ale momentului. E momentul în care cei de vârsta mea simt deodată toată nedreptatea unei epoci rezumată în câteva cuvinte. O piesă la nivelul Vestului, îngropată de cenzură, cântată într-un club de studenți. Muzică pe care, dacă apărea pe un label american sau german, am fi citat-o azi ca influență.
Festivalul Clubului A din 1981, la care Basorelief a câștigat Marele Premiu, plus premii de compoziție și interpretare, reprezintă apogeul carierei lor. Terminarea studiilor și obligativitatea sistemului de repartiții face ca membrii să se despartă. Iată sistemul în acțiune, ia o trupă bună ai cărei membrii termină facultatea și împrăștie oamenii prin țară. Mugurel ajunge la Alba Iulia, cântă cu trupa Mass Media, și abia după câțiva ani se întoarce la București, unde îl găsesc cei de la Holograf.
Și de acolo, timp de aproape patru decenii, bass-ul lui a fost fundația pe care s-au construit hiturile care au definit rockul românesc pentru cel puțin două generații.
Bass-ist, compozitor, textier, producător, designer, Mugurel a fost tipul de om al cărui aport îl înțelegi abia când faci suma tuturor lucrurilor pe care le-a făcut simultan și în liniște.
Holograf a transmis că Mugurel nu a fost doar prietenul lor, fratele mai mare sau membru al trupei, ci un punct de echilibru, omul care îi aduna și îi așeza când lucrurile se complicau. Formularea asta mi se pare cea mai bună definiție a unui bass-ist pe care am citit-o vreodată. Bass-istul nu e niciodată motivul pentru care pui un disc. Dar e motivul pentru care nu îl oprești.
Și acum, dacă vrei să înțelegi cine a fost Mugurel Vrabete cu adevărat, du-te și ascultă Crocodilul de la Basorelief. E o piesă instrumentală, nicio voce, nicio poveste care să te ghideze, doar muzicienii și ideile lor. Și o să înțelegi că omul ăsta știa exact ce face de la 22 de ani. Restul a fost consecință.
Drum lin, Mugurel.
