Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Misiunea - verdețuri în farfurie. Cum încearcă părinții să-i convingă pe cei mici să mănânce sănătos

Cum îi convingem pe copii să mănânce verdețuri? Este întrebarea multor părinți în această perioadă, când piețele se umplu de salată, spanac, ridichi și ceapă verde.

Sunt pline de vitamine și bune pentru imunitate, însă nu ajung ușor în farfuria celor mici. Unii părinți încearcă să-i implice în cumpărături, alții în bucătărie, iar specialiștii spun că există câteva trucuri care pot face legumele mai ușor de acceptat.

După cumpărături, verdețurile ajung direct în bucătărie, unde copiii sunt implicați în prepararea salatei.

„Ca să-i conving să mănânce este important să-i las întâi să facă ei. Nicolas este cel mai pretențios pentru că s-a mai mărit. Lui Filip nu-i place ceapa verde, dar încercăm să punem în mâncare, un pic gătită.”, a declarat Paula Popa, mama.

Refuzul este binecunoscut de părinți, când vine vorba de legume sau verdețuri. Multe încercări, rețete, combinații, pentru a le face mai atractive.

Ce merge la sigur, pe lângă verdeață pun și fructe. Câteva boabe de rodie, câteva boabe de strugure, niște semințe de dovleac. Cel mic e într-un refuz total mereu, dar îi permit să mănânce cu mâna, de exemplu.”, mai spune Ana, mamă.

Pe cel mare nu reușesc decât ridichi, dacă le ia de la mamaia din grădină că noi avem bunicii la țară. Dacă se duc și le culeg singuri le mănâncă, dacă le văd, nu le culeg ei, nu le mănâncă. La mâncare cam complicat, nu prea vor chestii noi.”,a adăugat Mirela.

Specialiștii spun că diferența o face de multe ori modul de preparare. Tarabele din piețe sunt pline cu bunătăți în această perioadă, iar prețurile pentru verdețuri rămân accesibile.

În funcție de producător, prețurile diferă foarte puțin. Spanacul se vinde și la kilogram, aproximativ 20 de lei, iar în multe familii ajunge în preparate precum supele cremă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE