Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Simona Halep a ajuns la Lausanne, unde va participa la audierile Tribunalului de Arbitraj Sportiv

Simona Halep a plecat, marți dimineață, spre Lausanne, unde va participa la audierile Tribunalului de Arbitraj Sportiv, care va judeca apelul împotriva deciziei de patru ani de suspendare.

07/02/2024 , 09:24

Simona Halep a ajuns la Lausanne

Simona Halep a ajuns la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. La ora 09:30 încep audierile, care pot dura până la 15:30.

Audierile continuă până vineri, când vor fi depuse și concluziile finale.

Apărarea Simonei Halep vrea să demonstreze că suplimentul cu colagen provenea dintr-un lot contaminat.

Strategia apărării este condusă de avocatul american Howard Jacobs, iar fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, va fi printre martorii audiați.

06/02/2024 , 08:05

Simona Halep, în drum spre Lausanne, unde va participa la audierile Tribunalului de Arbitraj Sportiv

Simona Halep va participa la audierile Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care va judeca apelul împotriva deciziei de patru ani de suspendare.

Echipa care o va asista juridic pe Simona Halep va fi condusă de un avocat din Los Angeles care a apărat numeroși sportivi celebri care s-au confruntat cu acuzații de dopaj. Printre ei, Maria Sharapova și Marin Čilić.

Pe parcursul zborului spre Elveția, Halep a fost însoțită de fratele ei și de avocatul Bogdan Stoica.

Cazul va fi analizat de trei arbitri, dintre care unul numit de Simona Halep. Este vorba despre un fost patinator american, care a devenit ulterior arbitru TAS și care a fost implicat și în cazul de dopaj al patinatoarei ruse Kamila Valieva.

Simona Halep a primit o suspendare de patru ani și nu a mai jucat un meci oficial de la sfârșitul lunii august 2022.

Fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, a recunoscut că este responsabil de contaminarea sportivei românce cu Roxadustat, aflată pe lista sustanațelor interzise.

Zile decisive pentru viitorul și cariera Simonei Halep

Viitorul Simonei Halep în tenisul profesionist se decide zilele acestea, în Elveția. De miercuri și până vineri, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne va judeca apelul formulat de fostul lider WTA împotriva deciziei de patru ani de suspendare, hotărâre luată în primă instanță de Tribunalul Sport Resolutions.

Pe parcursul celor trei zile de audieri, Simona Halep va fi reprezentată de o echipă de avocați condusă de Howard L. Jacobs, avocatul din Los Angeles care a apărat numeroși sportivi celebri care s-au confruntat, de-a lungul timpului, cu cazuri de dopaj. Printre ei, Maria Sharapova, jucătoarea de tenis în cazul căreia avocatul american a obținut o reducere a pedepsei cu nouă luni (de la 24 la 15 luni) și Marin Cilic, croatul care încă activează în circuitul ATP și care s-a ales cu o suspendare de patru luni, redusă de la nouă luni.

Trei arbitri TAS vor judeca apelul 

Judecarea apelului se va întinde pe o perioadă de trei zile, iar cazul va fi analizat de un panel format din trei arbitri, echivalentul unui complet de trei judecători. Unul dintre ei este numit de apărare, adică de echipa Simonei Halep, unul de acuzare, respectiv ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis), iar al treilea este desemnat chiar de TAS, acesta fiind și președintele panelului de apel.

Chiar dacă regulamentul îi permitea Simonei Halep să aleagă un arbitru membru TAS român, echipa ei va merge tot pe mâna unui american, din informațiile obținute de Euronews România.

Scenarii și momentul verdictului

Fără să mai fi jucat un meci oficial din 29 august 2022, suspendată din 7 octombrie 2022, Simona Halep speră să poată demonstra, cu dovezi suficient de convingătoare, că nu s-a dopat intenționat. Cu atât mai mult cu cât fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, care va fi la rândul lui audiat în aceste trei zile, a recunoscut, în noiembrie 2023, că este responsabil de situația fostului lider WTA.

Concret, contaminarea cu Roxadustat a apărut în urma administrării unui supliment cu colagen, comandat de la o firmă din Canada de către membrii staffului din Academia Mouratoglou. Și cum la TAS cazul se rejudecă și pot fi administrate probe noi, Simona și echipa ei au depus la dosar mai multe studii și păreri ale unor experți, în speranța unui verdict final favorabil. Fiind un caz complex, căruia i-au fost alocate trei zile de audieri (în condițiile în care cele mai multe cazuri primesc o singură zi de audieri), este de așteptat ca verdictul și motivarea forului de la Lausanne să vină peste câteva luni. Iar dacă sportiva din Constanța speră într-o reducere a pedepsei, ITIA va cere menținerea sau chiar mărirea suspendării, la șase ani, așa cum a propus inițial, în condițiile în care dublei câștigătoare de Grand Slam i-au fost descoperite și unele neregularități în pașaportul biologic.

În cazul unei decizii nefavorabile, Simona Halep va putea contesta decizia TAS, în termen de 30 de zile de la publicare, la Tribunalul Federal elvețian, însă doar pentru o serie de motive limitate din punct de vedere juridic. Cu alte cuvine, acest tribunal va analiza dacă legea a fost aplicată corect.

Euronews România, prezentă la Lausanne

O echipă Euronews România, formată din Eduard Popescu și Răzvan Nicolescu, va fi la Lausanne și va transmite cele mai importante informații pe parcursul celor trei zile de audieri.

Cronologia cazului de dopaj al Simonei Halep

29 august 2022 - Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.

15 septembrie 2022 - Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare.

7 octombrie 2022 - Simona Halep este informată că a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, în urma controlului antidoping efectuat la US Open.

21 octombrie 2022 - Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.

19 mai 2023 - Halep, acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.

28-29 iunie 2023 - Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions de la Londra.

12 septembrie 2023 - ITIA anunță că Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.

14 septembrie 2023 - ITIA publică documentul de 126 de pagini prin care motivează suspendarea.

24 octombrie 2023 - Simona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.

27 noiembrie 2023 - Simona Halep nu apare în agenda de audieri a TAS.

12 decembrie 2023 - Calendarul audierilor este actualizat: Simona Halep, audiată în perioada 7-9 februarie 2024.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE