Sari la conținut

ANAF introduce evaluarea serviciilor fiscale prin cod QR. Ce vor putea reclama contribuabilii

sigla sediului anaf giurgiu, cu un aer condiționat deasupre

Românii care merg la sediile ANAF vor putea evalua serviciile primite printr-un chestionar online, accesibil prin scanarea unui cod QR afișat în unitățile fiscale.

Noul instrument va permite contribuabililor să ofere feedback despre timpul de așteptare, comportamentul angajaților și modul în care le-au fost soluționate solicitările.

Potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală, chestionarul va putea fi completat în aproximativ două minute și va fi anonim. Sistemul urmează să fie disponibil în unitățile fiscale începând de săptămâna viitoare.

Evaluarea va viza exclusiv experiența contribuabilului în unitatea fiscală în care a solicitat un serviciu, nu activitatea ANAF la nivel național. Astfel, fiecare răspuns va fi asociat sediului în care a avut loc interacțiunea, pentru ca instituția să poată identifica problemele specifice fiecărei administrații.

Ce vor putea evalua românii

Chestionarul va include întrebări despre mai multe aspecte ale relației cu funcționarii fiscali:

  • timpul de așteptare până la preluarea solicitării;
  • amabilitatea și profesionalismul personalului;
  • claritatea informațiilor și explicațiilor primite;
  • stadiul în care a fost soluționată cererea;
  • dificultățile întâmpinate în relația cu unitatea fiscală;
  • situațiile în care contribuabilul a fost nevoit să revină de mai multe ori pentru aceeași problemă.

De asemenea, utilizatorii vor putea acorda un calificativ general serviciilor primite și vor putea transmite propuneri de îmbunătățire.

Răspunsurile nu influențează soluționarea cererilor

ANAF precizează că participarea la evaluare este voluntară, iar răspunsurile nu vor influența modul în care sunt soluționate solicitările contribuabililor.

Instituția susține că feedbackul va fi analizat separat pentru fiecare unitate fiscală și va fi folosit pentru identificarea problemelor și stabilirea unor măsuri concrete. Printre obiective se numără reducerea timpilor de așteptare, simplificarea interacțiunilor cu publicul și îmbunătățirea calității informațiilor oferite.

Chestionarul va putea fi accesat prin scanarea codului QR afișat la sediile fiscale, iar completarea acestuia va dura aproximativ două minute.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE