Americanii se pregătesc să voteze în alegerile pentru Congres, pe fondul nemulțumirilor tot mai mari legate de economie și de costul vieții. Potrivit unui sondaj NBC News, 71% dintre americani consideră că Statele Unite se îndreaptă într-o direcție greșită. Prețurile alimentelor, carburanților și locuințelor, dar și războiul din Iran se numără printre principalele preocupări ale alegătorilor. În același timp, popularitatea președintelui Donald Trump este în scădere, iar unii candidați republicani încearcă să se distanțeze de politicile sale.
Alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, cunoscute drept „, au loc pe 3 noiembrie și vor decide componența Congresului american. Rezultatul ar putea influența capacitatea președintelui Donald Trump de a-și pune în aplicare agenda politică în următorii doi ani.
Pentru mulți americani, votul este influențat în primul rând de problemele financiare. Creșterea prețurilor la alimente și carburanți, chiriile ridicate și ratele la creditele ipotecare au devenit motive de îngrijorare.
„Sunt extrem de îngrijorată în privința economiei, la fel ca toată lumea în acest moment. În plus, am impresia că toată această negativitate care vine dinspre conducerea noastră îi afectează pe mulți oameni”, a declarat Monica Gates, o locuitoare din Arizona, pentru Associated Press.
O altă alegătoare, Cyndrea Craig-Lawrence, din Ohio, spune că a decis să voteze pentru că este nemulțumită de modul în care este condusă țara.
„Simt că țara nu a fost condusă așa cum ar fi trebuit, în interesul oamenilor, al fiecărui individ în parte, și tocmai de aceea votez. Vrem să votăm pentru a ne face auzită vocea și pentru a ne asigura că lucrurile se fac în beneficiul nostru”, a declarat aceasta.
Economia și războiul din Iran, printre principalele preocupări ale alegătorilor
Potrivit unui sondaj Gallup, economia este cea mai importantă temă pentru americanii care se pregătesc să voteze. 87% dintre alegătorii înregistrați consideră că situația economică este foarte sau extrem de importantă pentru votul lor.
Sistemul de sănătate și situația din Iran sunt considerate importante de câte 77% dintre respondenți, în timp ce 72% menționează prețul carburanților, iar 67%, imigrația.
Scumpirile sunt resimțite în viața de zi cu zi, iar unii americani spun că le este tot mai dificil să își acopere cheltuielile.
„Totul este mai scump. Benzina, mâncarea. În plus, costul locuirii este ridicat. Ratele la creditele ipotecare sunt mari. Chiriile sunt mari, iar multor oameni le este greu să-și acopere nevoile de zi cu zi”, a declarat Miauna Kinnard, o alegătoare din Kentucky, pentru Associated Press.
71% dintre americani cred că țara merge într-o direcție greșită
Nemulțumirile legate de economie se reflectă și în percepția americanilor asupra direcției în care se îndreaptă Statele Unite.
Potrivit unui sondaj NBC News realizat în această toamnă, 71% dintre adulții americani consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, față de 61% în aprilie 2025.
Datele arată și o scădere a popularității lui Donald Trump. Doar 34% dintre respondenți aprobă activitatea președintelui, în timp ce 66% sunt nemulțumiți de modul în care acesta își exercită mandatul.
Nici cele două mari partide politice nu se bucură de o imagine favorabilă. Potrivit aceluiași sondaj, 63% dintre americani au o opinie negativă despre Partidul Republican, iar 57% despre Partidul Democrat.
Nemulțumirile vin în contrast cu promisiunile făcute de Donald Trump la începutul celui de-al doilea mandat.
„Epoca de aur a Americii începe chiar acum”, declara președintele american.
În campania pentru alegerile parlamentare, Trump a mers și mai departe, promițând un dividend de 5.000 de dolari fiecărui cetățean american adult, dacă republicanii vor păstra controlul ambelor camere ale Congresului. Președintele nu a explicat însă în detaliu cum ar urma să fie finanțate aceste plăți.
Candidații republicani încearcă să se distanțeze de Donald Trump
În ciuda scăderii popularității sale, Donald Trump a făcut intens campanie pentru candidații republicani și le-a cerut alegătorilor să privească scrutinul ca pe un vot de susținere a sa.
„Vă cer să vă imaginați că eu sunt pe buletinul de vot. Sunt pe buletinul de vot”, a declarat președintele american.
Totuși, o analiză Reuters arată că două treimi dintre candidații republicani implicați în curse electorale strânse pentru Senat și Camera Reprezentanților au încercat să se distanțeze de Donald Trump. Mai exact, 41 dintre cei 62 de candidați analizați au adoptat poziții diferite de cele ale președintelui în anumite chestiuni sau au încercat să reducă asocierea publică cu acesta.
Printre subiectele care au provocat divergențe se numără războiul din Iran, creșterea costului vieții și dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială.
Potrivit Reuters, unii candidați au eliminat fotografiile sau referirile la Donald Trump de pe site-urile lor electorale, în timp ce alții au evitat să participe la mitingurile organizate de președinte. Cu toate acestea, criticile directe la adresa liderului de la Casa Albă au rămas rare. Majoritatea candidaților au preferat să se delimiteze de anumite decizii, fără să conteste deschis politica generală a administrației.
Alegerile din 3 noiembrie vor stabili dacă republicanii își vor păstra controlul asupra Congresului sau dacă democrații vor obține suficientă putere legislativă pentru a limita unele dintre inițiativele președintelui Donald Trump.
