Americanii au început deja să voteze în alegerile midterms, pentru Congres, iar resultatul ar putea schimba balanța puterii de la Washington. Scrutinul de marți reprezintă și un test major pentru președintele Donald Trump la jumătatea mandatului.
Cum a fost viața americanilor în ultimii doi ani, cu Trump președinte? Aceasta a fost principala întrebare pe care o echipă Euronews România, prezentă în SUA, le-a pus-o cetățenilor americani.
Cum s-a schimbat viața americanilor în ultimii doi ani, cu Donald Trump președinte
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Bun găsit din apropierea capitalei americane, pentru că ne-am dorit să fim la firul ierbii, iar echipa Euronews este pe pământ american pentru următoarele zile. Ecoul acestui scrutin va depăși granițele americane, însă dincolo de politică, cel puțin pentru oamenii din jurul meu, e despre viața de zi cu zi. Votul acesta se traduce în cât o să-l coste pe american viața dincolo de 3 noiembrie.
Vă arăt în spatele meu chiar una dintre urnele oficiale de vot pentru Maryland. Este locul care îi dă posibilitatea americanului să nu aștepte neapărat ziua de 3 noiembrie ca să-și exprime opțiunea electorală. E una dintre particularitățile sistemului american, iar votul poate fi exprimat în avans, inclusiv prin corespondență. E vorba mai degrabă despre costul vieții, prețurile alimentelor, locuințe, dobânzi, asigurări medicale. Sunt teme care leagă politica de buzunarul alegătorului. În asta se duc toate așteptările americanilor pentru următorii doi ani. 84% dintre alegătorii înregistrați consideră economia foarte importantă pentru votul lor.”
Cetățean american din Maryland: „Sincer, aș vrea să văd mai multă responsabilitate, pentru că simt că administrația actuală a cam derapat de la multe normele noastre democrate, libertățile civile de bază nu mai sunt drepturi și aș vrea să văd un partid de opoziție care îți face treaba serios ca partid de opoziție.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Dacă ar fi un singur cuvânt ca să descrieți așteptările pe care le aveți, acela ar fi schimbare?”
Cetățean american din Maryland: „O schimbare, da, cu siguranță. Iar dacă aș mai alege alt cuvânt, responsabilitate ar fi.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Puteți să spuneți ceva despre cum a fost viața dvs în ultimii doi ani? Mai bună? Mai rea?”
Cetățean american din Maryland: „În ceea ce privește societatea, cred că e mai rea. Prețurile sunt mai mari, benzina e mai scumpă, din cauza războiului cu Iranul și mai sunt și alte motive. Eu sunt profesor și lucrez cu mulți studenți imigranți și viețile lor au devenit mult mai grele. Și văd cum administrația actuală m-a afectat și pe mine și pe comunitatea mea. Cu siguranță, e mai rău.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Ați votat? Sau doriți să o faceți?”
Cetățean american din Maryland: „O să votez. Încă nu am făcut-o, dar o să votez în ziua alegerilor.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Sentimentele sunt la fel în familia dvs? Sau doar realizați că aveți probleme diferite și, cumva, poate dvs vă doriți altceva, iar altcineva din familia dvs ar vrea altceva? Politica de obicei aprinde pasiuni.”
Cetățean american din Maryland: „Aș spune că întreaga mea familie are aceleași opinii ca mine”.
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Sigur că vom culege, la Euronews, unde toate vocile contează, opinii care să ne arate cel puțin ambele fețe, cea democrată și cea republicană. Dar până la urmă, ce stă deasupra tuturor este costul vieții, care evident că se traduce diferit de la o persoană la alta. Bună ziua, domnule. Suntem în direct în Europa acum. Am doar câteva întrebări. Acoperim alegerile și sunt curios care sunt așteptările dvs.”
Cetățean american: „Trăiesc în Maryland, nu am așteptări foarte mari, pentru că nu e niciun candidat să fie foarte competitiv. Am votat aici. Familia mea a votat prim mail, în mare parte.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Care este cea mai importantă problemă pentru dvs? Pentru că vorbiți despre așteptări. Și dacă înțeleg bine, ele sunt puțin cam scăzute acum”.
Cetățean american: „Așteptările mele, speranțele mele sunt ca democrații să revină în Congres. Această administrație este groaznică pentru țară și speranța mea este ca ei să preia din nou Camera Reprezentanților și Senatul în câteva zile.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Ce ar însemna asta pentru costul vieții dvs?”
Cetățean american: „Asta înseamnă că administrația curentă va fi verificată. E foarte dificil să trăiești cu ea.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Cum vă descrieți viața din ultimii doi ani? Ați spune că s-a înrăutățit sau că s-a îmbunătățit?”
Cetățean american: „Cu siguranță s-a înrăutățit. Ceea ce s-a întâmplat pe străzi, cu ICE, a fost o abominație, după părerea mea. Dispozitivul pentru migranți este foarte important, pentru că ei au securizat granițele, dar de asemenea, este foarte important și să trateze oamenii ca pe oameni. Asta este o problemă importantă pentru familia mea. Apoi costul vieții, puterea de cumpărare. Eu sunt norocos că noi suntem proprietarii casei noastre, dar e foarte dificil pentru alții. Am doi copii și, din fericire, avem școli publice foarte bune aici, dar îmi fac griji pentru viitorul lor în acest moment și capacitatea lor de a-și plăti facultatea sau casa, atunci când vor ajunge la acea vârstă. Vă mulțumesc și vă salut pe toți din România.”
Cetățean american: „Vă spun sincer că așteptările mele sunt cam scăzute, nu știu ce se va întâmpla, vreau să aflu. Am votat deja. Evident, pentru mulți americani, economia este cea mai importantă problemă și eu sunt de acord cu asta. Mai cred că sunt multe probleme sociale de care eu sunt motivat. Mie nu-mi place războiul în care ne aflăm acum și sper să putem ieși din asta. Da, ceea ce se întâmplă peste granițe, dar și ceea ce se întâmplă acasă mă îngrijorează.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Cum ați descrie viața dvs în ultimii doi ani?”
Cetățean american: „În ultimii doi ani, aș spune că viața mea e mai rea, per total, lucrurile sunt mai scumpe, iar lumea e mai stresată din ce văd, în special aici, în capitală, chiar simțim multă tensiune. Din punct de vedere internațional, eu încă sunt de aici. Eu m-am săturat de Garda Națională, de supravegherea constantă, iar pe mine mă face să nu mă simt confortabil, cel puțin în ultimii doi ani.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Spuneați că așteptărle dvs sunt mai degrabă scăzute.”
Cetățean american: „Încerc să-mi păstrez așteptările echilibrate, deci nu vreau să fiu prea entuziasmat sau prea îngrijorat până când o să aflu.”
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: „Ați văzut multe?”
Cetățean american: „Da. Lucrurile se schimbă, nu știu ce o să fie, sper să ne descurcăm.”
Va fi partidul președintelui „pedepsit” la vot
Pierderea Congresului ar însemna un blocaj instituțional major pentru administrația Trump, așa că alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din Statele Unite ar putea schimba echilibrul de putere la Washington.
Potrivit sondajelor, republicanii chiar riscă să piardă controlul Congresului, pe fondul popularității scăzute a lui Donald Trump. Americanii sunt nemulțumiți de scumpiri, inflația ridicată și prețul uriaș al motorinei. Așa că miza scrutinului este uriașă.
Pe 3 noiembrie, americanii aleg reprezentanții în Congres, format din două camere, Camera Reprezentanților și Senatul. Una dintre atribuțiile principale ale Congresului este elaborarea și adoptarea legilor federale, adică acelea care se aplică la nivelul întregii țări.
Rezultatul va stabili ce partid politic - Partidul Republican al lui Trump sau Partidul Democrat, de opoziție - va controla Congresul și cât de ușor îi va fi președintelui să își pună în aplicare planurile. Rezultatele sunt considerate un indicator al gradului de satisfacție a americanilor față de activitatea președintelui.
Sunt aleși toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților, camera inferioară a Congresului. Aceștia au mandate fixe, cu o durată de doi ani. De cele mai multe ori, în această Cameră sunt inițiate și dezbătute proiectele de lege.
În același timp, vor fi disputate 35 din cele 100 de locuri în Senat, camera superioară. Senatorii au mandate de șase ani. Printre atribuțiile lor se numără aprobarea sau respingerea proiectelor de lege primite de la Camera Reprezentanților.
În aceeași zi, alegătorii din mare parte a Statelor Unite vor vota și pentru reprezentanți la nivel statal. Alegerile pentru funcția de guvernator în California, Florida, Georgia și Michigan se numără printre cele mai urmărite.
Miza alegerilor este mare. Congresul este una dintre cele trei ramuri ale puterii în stat, alături de președinție și puterea judecătorească. Controlul asupra acestuia este esențial pentru configurarea legislației.
La ora actuală, atât Camera Reprezentanților, cât și Senatul se află sub controlul Partidului Republican. Majoritatea este însă fragilă. Republicanii au 218 locuri în Camera Reprezentanților, numărul minim necesar pentru a deține controlul, la care se adaugă un parlamentar independent care votează alături de ei.
În Senat, republicanii dețin 53 de locuri. Controlul asupra camerei superioare s-ar putea schimba doar dacă democrații ar obține 51 de locuri. În acest caz, ar fi anulat avantajul votului decisiv al vicepreședintelui - în prezent un republican - în situația în care ambele tabere ar avea câte 50 de locuri.
Dacă democrații din opoziție recâștigă controlul asupra a cel puțin uneia dintre camere, vor avea puterea de a propune propriile legi spre dezbatere.
În trecut, alegătorii au avut tendința de a pedepsi partidul președintelui, votând împotriva acestuia. Sondajele recente indică un nivel scăzut de aprobare pentru președinte. Donald Trump a început al doilea mandat cu o cotă de aprobare de puțin peste 50%, însă, la începutul lunii octombrie, aceasta scăzuse la 37%. În același timp, 61% dintre respondenți nu îl susțineau pe Trump.
Rezultatul scrutinului este mai greu de anticipat, din cauza disputei dintre cele două partide privind modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale pentru Camera Reprezentanților.
Republicanii au încercat să obțină un avantaj prin crearea unor hărți electorale mai favorabile în anumite state, iar democrații au recurs la aceeași strategie.
În cazul în care democrații câștigă fie Camera Reprezentanților, fie Senatul, lui Trump îi va fi dificil să obțină adoptarea unor legi prin Congres. În plus, controlul democrat asupra oricăreia dintre cele două camere ar însemna, de asemenea, că aceștia ar putea utiliza comisiile parlamentare pentru a investiga diverse aspecte ale președinției lui Trump. Acuzațiile de corupție, noua sală de bal de la Casa Albă și tacticile agenției care se ocupă de migrație ar putea fi supuse unor verificări amănunțite.
Dacă Partidul Republican își menține controlul asupra Congresului, Trump va putea continua punerea în aplicare a planurilor sale pe durata restului mandatului. său.