Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cine este David Popovici, "omul" din spatele succesului. Pasiunea sa e filosofia

În vara anului 2022, David Popovici uimea lumea natației și devenea dublu campion mondial la seniori, cel mai tânăr campion mondial din istoria probei de 200 de metri liber. În plus la nici 18 ani, el a bătut și recordul mondial în proba de 100 de metri liber, care data de 13 ani, performanță obținută la Europenele de la Roma.

A fost anul în care tânărul bucureștean i-a impresionat pe marii specialiști în domeniu, mai ales că atunci a participat atât la competițiile de seniori, cât și la cele de juniori, unde a adunat alte medalii și recorduri.

David Popovici, omul

Însă drumul lui David are și o oarecare explicație, la alt nivel. Puștiul s-a remarcat mereu printr-un echilibru și o maturitate care nu sunt caracteristici prea des întâlnite la această vârstă. Iar acestea provin și din educație. Popovici e pasionat de psihologie, iar dacă avem în vedere că mama sa este psiholog, se explică și opțiunea sa de a alege chiar facultatea de psihologie din București.

De altfel, el a refuzat câteva propuneri de la facultăți din afara țării, așa cum a dezvăluit pentru prima dată într-un interviu din publicația maghiară Index. Înotătorul colaborează și cu un psiholog pentru a primi ajutor în competițiile la care participă. În plus, un detaliu interesant a fost dezvăluit de directorul Agenției Naționale Antidoping, Gabriela Andreiașu, care susține că mama lui David, Georgeta, a absolvit și cursuri pentru ofițer de doping, pentru a putea cunoaște procedurile prin care trece fiul ei și pentru a putea evita o posibilă eroare în pregătire.

Tatăl lui David, Mihai, a terminat ASE și este expert în marketing. Însă după ce cariera lui David a cunoscut o ascensiune importantă, tatăl său a lăsat pe planul secund această meserie și s-a specializat pe nutriție sportivă, pentru a-și ajuta fiul. Totodată, el se ocupă și de imaginea lui David.

O altă persoană care îl sprijină pe David Popovici este antrenorul său, Adrian Rădulescu, sau "domnul Adi", cum îl numește el, deși are doar 32 de ani. Fost înotător de performanță până la vârsta de 15 ani, el este doctor în știința sportului și are cunoștințe în domeniul psiho-pedagogiei. În mai 2022, Fundația pentru Comunitate (din Cluj) i-a acordat lui Adrian Rădulescu "Premiul Mentor pentru Excelență în Educație".

Unul dintre principiile pe care le are Adrian Rădulescu este acela de a adăuga pregătirii sportivului acea componentă spirituală. Sub tutela lui Adrian Rădulescu, David Popovici a participat la primul campionat național în anul 2014, la Arad. În ciuda faptului că talentul joacă un rol decisiv în natație, domnul Rădulescu consideră că cel mai important este aspectul mental. David Popovici a dezvăluit și un amănunt amuzant, cules din discuțiile cu copiii mai mici care sunt antrenați de Rădulescu. "Ne dă greu, dar e de treabă" - este caracterizarea pe care unii copii i-au făcut-o lui Adrian Rădulescu și i-au povestit asta și lui David.

David Popovici: "Antrenorul mi-a dat cărți despre stoicism"

Marea performanță presupune o sinergie a mai multor elemente, iar David a demonstrat aproape cu fiecare ocazie că este un sportiv special. Într-un interviu recent pentru reputata publicație franceză L'Equipe, David a dat unele detalii interesante despre viața sa și a dezvăluit de ce citește multă filosofie.

"Am descoperit stoicismul cu ajutorul antrenorului meu. A vrut să mă ajute să depășesc un anumit moment și să fiu cea mai bună versiune a mea. A început să-mi dea cărți despre stoicism, am încercat să le citesc când eram mai tânăr, dar a fost prea greu. Cu timpul, am devenit din ce în ce mai interesat și am încercat să transpun această filosofie și în viața de zi cu zi, nu doar în natație.

Dacă e să rezum în câteva cuvinte ceea ce mă inspiră, aș spune simplu: să fii fericit cu ceea ce ai. Dacă reușesc să fiu mulțumit cu ceea ce am, cu ceea ce fac și cu ceea ce pot avea, atunci aș fi fericit cu viața mea. Nu contează câte bunuri materiale pot dobândi.

Una dintre principale lecții învățate din stoicism este să nu îmi fac griji pentru ceea ce nu e sub controlul meu, ceva din lumea exterioară. Eu pot controla doar lucrurile asupra cărora am control. Așa că stau calm, nu mă îngrijorează ce nu e sub controlul meu. Astfel, pot trăi mai liniștit", a spus Popovici, conform sursei citate.

De ce nu-l atrag pe David rețelele de socializare

David a recunoscut că, la acest nivel la care a ajuns, adică cel maxim posibil, orice detaliu este important. Iar el este un sportiv atent la detalii. De aici și "relația" sa proastă cu rețelele de socializare. "E distractiv pe moment, dar după aceea te simți mai gol", a fost răspunsul plin de substanță, pe care David Popovici l-a dat atunci când a fost chestionat pe această temă.

Într-un interviu pentru Euronews România, primul acordat după ce a devenit dublu campion mondial, David Popovici a scos la iveală detalii mai puțin știute despre el.

"Trebuie să simți apa și acel ceva al ei cu care te identifici. Nu degeaba noi, înotătorii, spunem că simțim apa ca fiind rapidă. Dacă nu aș fi ales natația, ce domeniu de activitate aș fi ales? Nu știu ce aș fi ales. Ca orice copil, am avut faze în care voiam să fiu…ceva: călugăr shaolin pe la 7-8 ani, magician, am făcut și meditații pentru a deveni magician. Pe urmă, am mers la teatru, în trupa Brainstorming, unde am cunoscut niște oameni foarte tari, dar nu știu dacă aș fi devenit actor. Nu știu ce aș fi ales eu, dar cred că m-ar fi ales altceva pe mine, dacă nu mă alegea apa", a spus David Popovici, în iulie 2022.

Tot atunci, Popovici a avut o declarație amuzantă când a fost întrebat ce a învățat de la regretatul Kobe Bryant: "De la Kobe Bryant am învățat un lucru simplu: de la căpuţ pleacă totul".

David Popovici dă dovadă de o maturitate debordantă în declarațiile sale. La vârsta sa, mulți tineri, fie ei și sportivi, continuă să copilărească, însă David e diferit. Chiar dacă succesul îi aduce beneficii pe mai multe planuri.

"Eu nu vreau să știu câți bani fac. Eu nu vreau să știu câți bani câștig pe lună, ce bonusuri primesc, ce premii din înot câștig, pentru că nu vreau să mă influențeze. Nu știu dacă mi s-ar urca la cap sau m-ar face să mă schimb în vreun fel. Tocmai de aceea aleg să nu știu, dar am oameni apropiați care se ocupă de asta", a spus Popovici.

Ascensiunea lui David Popovici. Recorduri pe bandă rulantă

David Popovici a început natația la 4 ani, la recomandarea ortopedului, iar lupta cu recordurile a început-o la 10 ani. La 14 ani, el deja câștigase tot ce se putea câștiga la acea vârstă. În scurt timp, cariera sa a cunoscut un adevărat boom, iar specialiștii vorbesc despre el deja ca despre unul dintre cei mai buni înotători din istorie. Iar faptul că s-a specializat pe proba de 100 de metri liber, considerată "regina înotului", spune multe.

Bucureșteanul a dezvăluit că început înotul la patru ani, la recomandarea unui medic ortoped, pentru a corecta scolioza de care suferea. La doar 10 ani, David Popovici a bătut primul record. A fost un record național în proba de 50 de metri spate, care îi aparținea, până atunci, lui Dargoș Coman, medaliat cu bronz la Mondialele din 2003. Când avea 14 ani, el a câștigat proba de 100 de metri liber din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European și a devenit cel mai rapid înotător sub 15 ani în această probă, cu 49,82 secunde.

La Europenele de Natație de la Budapesta, în 2020 David Popovici a reușit să se califice la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, după ce a bătut de trei ori recordul național al României în timpul acestui eveniment din Ungaria, în serii, în semifinale și în finală.

La Europenele de Juniori din 2021, de la Roma, David Popovici a câștigat patru medalii, a bătut de două ori recordul național la 100 de metri liber și o dată recordul mondial de juniori la 200 de metri liber. Tot la Europenele de la Roma, Popovici a bătut recordul mondial de juniori în proba de ștafetă 4x100 metri liber și a câștigat medalia de argint.

La aceleași Europene, David Popovici a doborât alt record mondial de juniori, cel din proba de 100 de metri liber și a câștigat medalia de aur.

A urmat un nou record mondial de juniori, tot la Roma, cel de 200 de metri liber, "soldat" cu o nouă medalie de aur. Ulterior, el a luat aur și la 50 de metri liber.

Tot în 2021, la Europenele în bazin scurt, David Popovici a aurul la 200 de metri liber și și-a doborât propriul record național pe care îl stabilise la Cupa Mondială.

În 2022, David Popovici a participat și la seniori, și la juniori.

În 2022, când avea doar 17 ani și 278 de zile, Popovici a devenit al doilea dintre cei mai tineri înotători care câștigă proba de 200 metri liber la Mondiale. Tot atunci, la Budapesta, el a luat aurul și la 100 de metri liber.

În același an au urmat Europenele de juniori de la Otopeni, unde Popovici a concurat în cinci probe individuale și într-una de ștafetă. Pentru România, acela a fost cel mai de succes Campionat European de Juniori.

Astfel, tânărul înotător a obținut aurul în probele de 50 de metri liber, 100 de metri liber și 200 de metri liber. A urmat ștafeta de 4×100 metri liber, compusă din David Popovici, Vlad Stancu, Ștefan Cozma și Patrick Dinu, când România a terminat pe primul loc. La o zi distanță, România a luat argintul la ștafeta mixtă de 4x100 de metri liber, compusă din David Popovici, Patrick Dinu, Bianca Costea și Rebecca Diaconescu.

Tot în vara anului 2022, David Popovici a concurat la Europenele de seniori de la Roma, unde a doborât recordul mondial al lui Cesar Cielo, din proba de 100 de metri liber. A urmat un nou aur, dar în proba de 200 de metri liber, cu un timp de 1:42.97, cel mai rapid timp în costum textil din toate timpurile.

În toamna lui 2022, David Popovici a participat la Mondialele de juniori de la Lima (Peru), unde a obținut aurul în proba de ștafetă 4x100 de metri liber. În această probă, a doborât de două ori recordul Campionatului Mondial de juniori la 100 de metri liber: mai întâi la ștafetă în serii și apoi în finală.

În proba de 200 de metri liber, Popovici a câștigat medalia de aur, cu un record al campionatului, 1:46.18.

Până la finalul Mondialului de Juniori, ștafeta României a câștigat argintul în proba mixtă de 4x100 metri liber, iar apoi Popovici a cucerit medalia de aur la 100 de metri liber.

Popovici a încheiat anul 2022 cu Mondialul în bazin scurt, de la Melbourne, unde a stabilit un record mondial de juniori în semifinalele probei de 100 de metri liber.

În ultima zi a Mondialelor în bazin scurt, Popovici a câștigat argintul la 200 de metri liber, cu un timp record pentru România, 1:40.79.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE