România face un pas important în lupta împotriva violenței asupra femeilor. În Parlament a fost depus un proiect de lege care introduce pentru prima dată termenii de „egalitate de gen” și „femicid”. Acesta din urmă este definit ca „uciderea unei femei doar pentru că este femeie.”
Proiect de lege privind femicidul, depus în Parlament
- 273 de parlamentari din cei 464 au semnat pentru depunerea acestui proiect, ceea ce face ca aceasta să devină inițiativa legislativă cu cel mai mare număr de susținători din istoria Parlamentului României, după decembrie 1989.
Proiectul definește femicidul ca „uciderea cu intenție a unei femei sau moartea unei femei ca urmare a unor practici care cauzează vătămări femeilor, indiferent dacă uciderea sau practicile vătămătoare sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”.
Inițiativa propune modificarea Codului penal și introducerea unor pedepse mai aspre pentru astfel de crime. Pedepsele ar putea fi între 15 și 25 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață, conform proiectului.
Legea ar urma să se aplice și în cazul bărbaților uciși de fostele sau actualele partenere de viață, pentru că face referire la ucidere pe criterii de gen.
De asemenea, proiectul prevede că anchetele vor începe fără să fie nevoie de o plângere din partea victimelor, astfel încât intervenția să fie una promptă.
Prin proiectul de lege se dorește introducerea în Codul Penal a unor circumstanțe agravante la omorul calificat, iar faptele sunt pedepsite mai dur.
Proiectul urmează drumul comisiilor parlamentare de specialitate, acolo unde poate fi modificat, iar apoi va putea fi votat în plen, Camera Deputaților, apoi la Senat. Ulterior, el va fi adoptat de Parlament.
