Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ucrainean suspectat de sabotajul de la Brașov, arestat în Polonia. Autoritățile române au cerut extrădarea lui

Un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea atacului de la fabrica de armament Carfil Brașov a fost arestat luni la Varșovia. Anunțul a fost făcut de autoritățile poloneze abia miercuri, la o zi după ce Nicușor Dan a condamnat presupusa implicare a Rusiei în acte de sabotaj pe teritoriul României.

Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, era căutat în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române. Potrivit anchetatorilor români, acesta ar face parte dintr-o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, alături de doi cetățeni belaruși.

Cei trei sunt suspectați de implicare în incendiul izbucnit pe 14 septembrie, pe o platformă industrială din Brașov. Potrivit presei poloneze, ucraineanul Artem S. ar fi avut rolul de a identifica ținta și de a asigura finanțarea operațiunii. Cei doi suspecți belaruși au fost reținuți la începutul lunii, în Germania. Acum se află în arest preventiv. România a cerut extrădarea celor trei.

Ucraineanul a transmis autorităţilor poloneze că nu acceptă să fie predat României şi a cerut un avocat, a anunțat Parchetul Regional din Varşovia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE