Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Actul de sabotaj rusesc de pe platforma Carfil din Brașov. Cum a fost țintit un service auto de lângă fabrica de armament

Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat de ministrul Afacerilor Externe, după actul de sabotaj de pe platforma Carfil. Ținta a fost un service auto aflat gard în gard cu fabrica de armament cu același nume, filială a Romarm. De altfel, este doar ultimul dintr-un șir lung de astfel de incidente și tentative, nu doar în România, ci în toată Europa. La noi, oficialii - de la președinte la liderul opoziției - au condamnat atacul.

Imaginile publicate de SRI pe Facebook surprind momentele în care un spațiu al unei societăți de pe platforma industrială Carfil este incendiat de sabotorii coordonați - spun anchetatorii - din Federația Rusă.

Andre Rotaru, jurnalist Euronews: Această siluetă începe să escaladeze o scară exterioară de pe o clădire de pe platformă. Câteva cadre mai târziu vedem că această lumină foarte puternică se mută către centrul acestei hale și în final, vedem în această zonă unde a pornit incendiul.

Sabotorii au incendiat, de fapt, un service auto, de pe platforma denumită Carfil, aflată gard în gard cu Filiala Romarm, unde încă se produce armament. La final, autorii pleacă pe ceea ce par a fi biciclete.

Reacțiile oficialilor de la noi au venit, pe rând, abia a doua zi după anunțul SRI. Nicușor Dan, președintele României, a condamnat atacul într-o postare pe X.

Tot într-o postare pe rețelele sociale, Luca Niculescu a felicitat autoritățile de la noi și a transmis că România acționează "cu toată fermitatea" împotriva acțiunilor de sabotaj.

Sorin Grindeanu a condamnat atacul tot în scris, iar AUR a criticat pentru prima dată Rusia pentru o acțiune îndreptată împotriva țării noastre.

Însă cu mențiunea că cere explicații autorităților de la noi.

La început de septembrie, procurorii DIICOT, alături de ofițerii SRI, l-au depistat pe un bărbat de 40 de ani, cetățean rus, care ar fi filmat și fotografiat baze militare românești și aliate, din județele Cluj, Constanța, Călărași, Ilfov și din București. Imaginile ajungeau apoi la coordonatorii din Rusia, spun procurorii.

În octombrie 2025, doi cetățeni ucraineni, despre care procurorii DIICOT spun că erau coordonați din Federația Rusă, au fost reținuți pentru tentativă la acte de diversiune. Aceștia ar fi încercat să incendieze sediul din București al unei companii ucrainene de curierat. Pentru asta, ar fi folosit colete care se puteau aprinde de la distanță. Procurorii au făcut și un experiment judiciar cu un astfel de colet.

Un alt caz celebru este cel al lui Alexandru Bălan, fostul șef al serviciilor de informații din Republica Moldova. Tot în luna septembrie, dar în 2025, a fost reținut pentru transmiterea de informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus. A fost extrădat apoi în Republica Moldova.

Cazul României nu este unic.

Acțiuni de sabotaj rusesc au fost identificate sau suspectate recent și în Bulgaria, Polonia, Germania, Franța sau Cehia, arată datele strânse de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE