Serviciul Român de Informații, în cooperare cu parteneri interni și externi, a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, din incinta platformei industriale Carfil din Brașov. Incidentul a avut loc în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a Companiei naționale ROMARM.
SRI a precizat că investigațiile au confirmat „implicarea mai multor cetățeni din state ex-sovietice, rezidenți în state ale Uniunii Europene. În legătură cu activitatea acestora sunt în desfășurare proceduri judiciare, în România și în cooperare cu autorități din mai multe state europene”.
„Datele obținute până în prezent arată că misiunile rețelei nu se limitau la România. Coordonatorii din Federația Rusă îi atribuiseră o serie extinsă de ținte din regiune: facilități de producție de armament, de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial.
Cazul se înscrie într-o campanie mai amplă de operațiuni de sabotaj coordonate de Federația Rusă în Europa. Investigațiile desfășurate în acest an au identificat și alte tentative care au vizat obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene.
Aceste acțiuni urmăresc intimidarea, afectarea capacităților de apărare și slăbirea contribuției statelor vizate la securitatea europeană și regională”, se arată într-un comunicat al SRI.
SRI: „Recrutarea pentru sabotaj poate începe cu o ofertă de bani pentru o sarcină aparent inofensivă”
„Recrutarea pentru sabotaj poate începe cu o ofertă de bani pentru o sarcină aparent inofensivă.
SRI atrage atenția că recrutarea se desfășoară, de regulă, prin rețele sociale. Persoanelor abordate li se oferă inițial bani pentru activități punctuale, precum observarea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin tot mai grave, putând ajunge la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul unui refuz, coordonatorii pot recurge la presiuni și șantaj.
Rețelele exploatează în special vulnerabilități financiare, dependențe sau antecedente infracționale. Pentru a-și ascunde identitatea și deplasările, membrii acestora folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și comunicații prin cartele din state terțe și aplicații de mesagerie criptată”, mai precizează reprezentanții SRI.
Potrivit sursei citate, aceste elemente trebuie evaluate împreună și în context; luate separat, ele nu indică implicarea unei persoane în activități de sabotaj.
SRI, împreună cu DIICOT, Ministerul Apărării Naționale – Direcția Generală de Informații a Apărării și Ministerul Afacerilor Interne, continuă verificările privind operațiunile de sabotaj identificate pe teritoriul național.
DIICOT: Doi bieloruși și un cetățean ucrainean, suspectați de provocarea incendiului
Ofițerii DIICOT au documentat, cu sprijinul SRI, activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj.
„Cercetările au fost demarate în luna septembrie 2026, când pe o platformă industrială din municipiul Brașov, situată in imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM, s-a declanșat un incendiu care a afectat sediile mai multor societăți comerciale.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că cei trei inculpați, doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean, sunt implicați în cauză, context în care judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București au emis mandate europene de arestare in lipsă, doi dintre inculpați fiind, în baza cooperării internaționale, depistați și arestați preventiv pe teritoriul Germaniei, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare.
Cei trei suspecți vizau și alte obiective de pe teritoriul României
„Astăzi, 26 octombrie 2026, a fost emis un al treilea mandat european de arestare, pe numele unui alt inculpat, localizat pe teritoriul Poloniei”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la acte de diversiune și sunt efectuate demersurile necesare în vederea extrădării celor trei inculpați în Romania.
Precizăm faptul că, din actele de urmărire penală a rezultat și faptul că cei trei inculpați vizau și alte obiective de pe teritoriul României și altor state UE”, mai precizează reprezentanții DIICOT.
Potrivit sursei citate, „acest incident de pe platforma brașoveană, care se adaugă unei serii recente de evenimente similare înregistrate pe teritoriul României, amplificând preocupările legate de securitatea obiectivelor industriale și a infrastructurilor esențiale, DIICOT, MAI și SRI continuă cercetările privind persoanele implicate în comiterea faptei”
„Astfel, în actualul climat regional și european de securitate, caracterizat prin proliferarea tacticilor de război hibrid, este monitorizată permanent evoluția riscurilor asimetrice susceptibile să afecteze ordinea publică sau obiectivele de importanță strategică din România”, arată sursa citată.
