Comisia Europeană a avertizat miercuri că motorina va rămâne scumpă în 2027. Din acest motiv, Executivul comunitar a anunţat că a început să colaboreze cu industria de profil pentru a consolida rafinăriile europene, cu scopul de a reduce prețul carburanților și a diminua dependența externă.
„Aşa cum a semnalat Agenţia Internaţională pentru Energie, ne aşteptăm ca piaţa globală a motorinei să rămână ajustată în 2027, iar aceasta va menţine preţurile ridicate", a declarat comisarul european pentru Energie şi locuinţe, Dan Jorgensen, potrivit agenției EFE, citată de Agerpres.
Social-democratul danez a menționat că „iarna aceasta va fi dificilă, va fi greu pentru cetăţenii noştri şi pentru economie în general”.
Dan Jorgensen a apărut alături de comisarul european pentru Apărare şi spaţiu, Andrius Kubilius, după ce au avut un dialog strategic cu reprezentanţii industriei europene de rafinare pentru a studia cum să crească producţia de combustibili în UE, în special de motorină şi kerosen pentru aviaţie.
În ultimii 20 de ani, aproximativ un sfert din rafinăriile europene s-au închis, ceea ce a redus capacitatea de rafinare a UE cu aproximativ 10%, a amintit comisarul european.
Comisarul european pentru Energie: Trebuie să reducem preţurile combustibililor
Dan Jorgensen a evidențiat că pieţele energetice au dat dovadă de o „rezilienţă notabilă” în ultimele luni şi că Europa a accelerat diversificarea aprovizionării. Cu toate acestea, a avertizat că noua criză energetică reprezintă un „semnal de alarmă” asupra vulnerabilităţii blocului comunitar.
Comisia Europeană va evalua acum propunerile prezentate de industrie pentru a creşte producţia instalaţiilor existente şi se va întâlni din nou cu sectorul la începutul anului viitor pentru a face bilanţul progreselor.
„În cele din urmă, trebuie să reducem preţurile combustibililor", a subliniat Jorgensen, care a insistat că acesta este o prioritate imediată pentru a diminua presiunea asupra companiilor şi a cetăţenilor europeni.
„Motorina şi combustibilul pentru aviaţie sunt esenţiale pentru mobilitate”
Comisarul european a susţinut că măsurile care se iau nu ar trebui să se limiteze la a răspunde crizei actuale, ci să asigure, de asemenea, viabilitatea pe termen lung a unei industrii pe care o consideră strategică pentru economie şi securitatea continentului.
„Rafinarea este strategică: motorina şi combustibilul pentru aviaţie sunt esenţiale pentru mobilitate, pentru întreaga economie şi apărare”, a afirmat politicianul danez.
Pe termen lung, Bruxelles-ul vrea să stimuleze transformarea rafinăriilor europene pentru a face compatibilă securitatea aprovizionării cu obiectivele climatice ale UE.
Responsabilul european a amintit că producţia de combustibili lichizi regenerabili a compensat deja parţial pierderea capacităţii de rafinare tradiţională şi a considerat că acesta are un potenţial de creştere considerabil.
Comisia Europeană va continua să se întâlnească cu reprezentanţi ai industriei de rafinare pentru a elabora un plan de acţiune pentru transformarea sectorului.
