Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Un român aflat într-unul din trenurile implicate în accidentul feroviar din Spania ar fi reușit să se salveze, după ce a spart un geam, însă nu ar fi reușit să ajungă și la copiii aflați în același tren. Mărturia a fost făcută de Ionuț Axinescu, jurnalist român stabilit în Spania. De asemenea, autoritățile spaniole vorbesc despre o decizie greșită a controlorilor, în condițiile în care nu a mai funcționat sistemul de gestionare a traficului feroviar, care ar fi permis frânarea automată a trenurilor.

  • În provincia Toledo locuiesc peste 20.000 de români, potrivit statisticilor oficiale spaniole.

În emisiunea „Ediție specială”, Ionuț Axinescu, jurnalist român stabilit în Spania, a declarat că nu exclude posibilitatea să existe cetățeni români în cele două trenuri care s-au ciocnit în Toledo, Spania.

Ionuț Axinescu, jurnalist român stabilit în Spania: E o informație pe surse că ar fi fost un român care s-ar fi salvat spărgând un geam într-unul dintre trenuri și care ar fi fost șocat, traumatizat. Nu a apucat să ajute niște copii aflați în tren. Este pe surse și nimic oficial.

Este posibil să fi fost români pentru că este o rută populară inclusiv pentru românii din Spania și una dintre cele mai populare din Spania, între Andalusia și Madrid.

Investigația despre cauzele accidentului este încă în desfășurare, însă ministrul spaniol al Transporturilor a vorbit despre o eroare umană.

Ionuț Axinescu, jurnalist român stabilit în Spania: A fost și o problemă a sistemului de siguranță, un sistem de securitate - LZB se numește - care nu a mai funcționat începând cu ora 8:30 dimineața, cu 20-25 de minute de accident, înaintea de coliziunea dintre cele două trenuri. Și acel sistem ar fi putut evita tragedia pentru că ar fi frânat automat odată ce trenul Ave s-ar fi apropiat prea mult de cel staționat. Doar că, după cum a spus și ministrul Transporturilor, Oscar Puente, sistemul nu a mai mers. Spunea el că este o situație care nu este neapărat frecventă, dar se întâmplă.

Și în această situație, controlorul de la AFID, administrația infrastructurii feroviare din Spania, a fost cel care a dat indicații și se pare că indicațiile lui au fost greșite.

Ce este sistemul LZB, unul dintre factorii cheie în accidentul feroviar mortal din Spania

Linia feroviară de mare viteză Madrid-Sevilia, unde două trenuri s-au ciocnit miercuri, este dotată cu mai multe sisteme de semnalizare și protecție concepute pentru a gestiona traficul, a controla distanța dintre trenuri și a reduce riscul de accidente. Potrivit surse guvernamentale, primele date arată că această coliziune ar fi putut fi provocată de o eroare umană, scrie publicația El Pais.

Autoritatea care administrează rețeaua feroviară din Spania a precizat că infrastructura utilizează sistemul german LZB (Linienzugbeeinflussung), o tehnologie de siguranță feroviară care monitorizează continuu viteza trenurilor și transmite instrucțiuni de trafic către cabina mecanicului. Cu toate acestea, atunci când sistemul automat de siguranță se defectează, operațiunile sunt controlate manual.

Datele preliminare arată că sistemul de siguranță s-a defectat miercuri, determinând oprirea a opt trenuri din zonă. Centrul de control a trecut ulterior la operare manuală și a dat instrucțiuni tuturor trenurilor să-și reia călătoriile. Un tren al companiei Iryo nu a putut însă să-și reia mersul și a rămas imobilizat pe șine. În urma unei instrucțiuni emise de dispecerul de la centrul de control Atocha din Madrid, un tren de mare viteză AVE care circula în spatele acestuia și-a reluat mersul și, la scurt timp, a intrat în coliziune cu trenul Iryo la o viteză care nu a fost încă stabilită.

Sunt cel puțin 68 de morți și zeci de răniți. Premierul Pedro Sanchez a anunțat trei zile de doliu național.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE