EXCLUSIV | David Popovici, primul interviu ca dublu campion mondial: „Important e să fii puternic mental. De la căpuț pleacă totul”

De Alexandra Stroe, Silviu Calangiu și Dan Stancu  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

A vrut să fie călugăr shaolin, apoi magician și s-a gândit că nu i-ar sta rău nici pe scenă, la teatru. La doar 17 ani, a ajuns să fascineze planeta cu calmul, stăpânirea de sine și mișcările aproape fără cusur din apă. L-am descoperit, printre rânduri, la fel de sigur de ceea ce este în prezent - de CINE anume este omul David, mai precis - ca în orice cursă de titlu. La fel de concentrat, la fel de sincer și la fel de generos când vine vorba despre recunoașterea meritelor celor din jur. La Budapesta, a fost Robert Glință. Acum, este partenerul lui de antrenament, Dragoș Ghile.

Când nu înoată, David citește filosofie, se plimbă cu bicicleta și iese cu prietenii.

În primul interviu acordat după ce a devenit dublu campion mondial, David Popovici ne spune și ce ar schimba în România, plecând de la povestea sa de succes: „M-aș întâlni cu copiii, le-aș povesti în primul rând cât este de distractiv să faci mișcare și cât de fericit devii atunci cand țopăi, înoți, alergi, te joci cu mingea”.

Când și unde ai auzit prima oară despre “mentalitate” și despre pregătirea psihologică în sport? Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că e un factor decisiv în drumul spre performanță?
Despre încrederea în sine, mentalitate, putere mentală am auzit pe masură ce am crescut și am observat ce înseamnă privind în jur. Nu suntem toți la fel - noi, oamenii - și e normal să fim diferiți: ne dezvoltăm diferit, creștem în medii diferite, întâlnim oameni diferiți. În sport este important să fii puternic mental, să îți controlezi emoțiile, să nu iei în seama presiunea. Asa sunt eu, nu știu să fi descoperit cândva, în vreun moment.

Ce rol joacă Seneca în pregătirea mentală? Mama ta declara, recent, că citești Seneca și alți stoici. Ce înveți valoros de la ei?
Da, mama e bucuroasă să citesc, așa sunt toate mamele, am observat. Am puțin timp pentru asta dar domnu’ Adi a știut cum să mă provoace și mi-a plăcut filosofia aceasta din care am invatat ca pot controla doar ceea ce este în puterea mea să controlez și să învăț din fiecare experiență, bună sau mai puțin bună.

Partenerul tău de antrenament e mai puțin cunoscut. Ce ne poți spune despre rolul lui Dragoș Ghile, cu ce contribuie el la drumul tău spre marea performanță? Cât de important e să ai un partener de antrenament care îți e și prieten bun?
Pe Dragoș îl cunosc încă de la 8 ani și trebuie să știți că Dragoș este foarte cunoscut în lumea noastră, este un fluturist cu record național și titluri de campion național.

Este foarte important să poți să-ți petreci cele 5-6 ore de antrenament din fiecare zi cu un prieten bun, să nu se termine niciodată discuțiile, să puteți să râdeți și extrem de important: să simți că te întreci cu cineva la fel de capabil ca și tine.

L-ai admirat pe regretatul Kobe Bryant. Ce anume ai învățat de la el?
De la Kobe Bryant am învățat un lucru simplu: de la căpuţ pleacă totul. 

Tot legat de Kobe – el a investit, printre altele, în literatură pentru copii. Plecând de la ideea că fetele lui au nevoie de eroine care să nu fie neapărat zâne și prințese, ci și sportive. Și că au nevoie de povești precum cea a surorilor Williams. Crezi că în România s-ar vinde și, mai ales, ar avea efecte o carte, să zicem o bandă desenată, cu super-eroul David Popovici?
Nu m-am gândit, dar cred că mai degrabă ar avea efect să meargă pur și simplu să se joace, să facă mișcare.

„E important să întâlnești profesorii potriviți”

L-am provocat puțin. L-am pus în postura noastră, a oamenilor de rând, care gâfâie după un bazin și-așa înotat mai mult "broască" decât liber. Noi, care asistăm uluiți la ceea ce face sportivul David Popovici și ne întrebăm cum anume ar trebui să procedeze cei care pot schimba lucruri în România astfel încât să nu rateze oportunitatea de a construi și a educa.

Dincolo de un strâns energic al mâinii și un cec ar trebui să existe un plan. Ca să existe un plan, trebuie să existe mai întâi o înțelegere a fenomenului. David este o rara avis. Iar, de la înălțimea reușitelor sale, perspectiva despre care vorbește în rândurile de mai jos este fără doar și poate corectă.

Facem un exercițiu de dedublare - Cum ar acționa David Popovici,  din postura omului cu puterea de a schimba lucrurile în România, plecând de la povestea minunată a sportivului David Popovici?

Cum aș face eu? M-aș întâlni cu copiii, le-aș povesti în primul rând cât este de distractiv să faci mișcare și cât de fericit devii atunci cand țopăi, înoți, alergi, te joci cu mingea, le-aș explica de ce e important să fii sănătos și i-aș sfătui să facă asta pentru ei, pentru că își doresc și nu pentru părinții care, uneori, îi cam presează.

Cum vezi școala și sistemul educațional din România? Ai avut ocazia să pleci în State, ai rămas. Ai luat în calcul și acest aspect, al educației instituționale? Ți-ai zis, la un moment dat, e ok școala și la noi?
Nu am comparat niciodată așa, în termeni de ”OK” acolo, hai că totuși e ok și aici. Cred că este important să întâlnești profesorii potriviți iar mediul în care înveți să te respecte și să nu îi trateze pe copiii la fel. Eu am asta în școala mea și știu de la prietenii din alte licee că și la ei e la fel,  nu e un caz singular, nu au dispărut oamenii cu vocația de profesor. În liceul meu, fiecare copil este încurajat să își urmeze pasiunea, să și-o regăsească și să devină spirit liber așa cum bine zicea dna profesor de matematica (da, matematica!) în clasa a V-a.

În 2024, avem Jocuri Olimpice? Ce îți propui sa obții peste doi ani: medalii, doborârea de recorduri mondiale la seniori? Ce vei face diferit pentru a obține rezultate mai bune ca la Tokyo?
Da, 2024 e un an nu foarte îndepărtat și noi muncim pentru Paris 2024 încă de pe acum. Îmi propun să am timpi buni, să fiu în aceeași  arenă cu cei mai buni sportivi ai lumii, să reprezint România și să îmi îndeplinesc obiectivele pe care le stabilim,  eu și echipa mea.

La Tokyo am obținut mai mult decât ne-am propus: am dorit calificarea într-o finală și am reușit calificarea în două finale olimpice. Să fiu printre primii 8 din lume la 100 si 200 liber a fost onorant și am fost foarte multumiti de rezultat.

Nu știu ce să răspund la “ce voi face diferit” pentru că Tokyo a fost o experiență excepțională pentru mine, concursurile de după Tokyo ne aduc alte experiențe iar noi continuam să profităm de fiecare și să evoluăm. La Tokyo a fost foarte bine, până la urmă rezultatul a fost de “al 4-lea cel mai bun din lume”, nu-i așa? 

David, când ia forma apei

Înoată sus, e genul căruia îi vezi costumul la suprafață.
Înoată "scaring the hell out of everybody" (n.r. băgând pe toată lumea în sperieți). Înoată fără să ridice stropi împrejur.

Și multe, multe alte epitete au curs după bazinele fenomenale pe care le-a înghițit cu forța unui uragan acest băiat de numai 17 ani. David are o legătura aparte cu apa. Știe că trebuie să se identifice cu ea. Să o simtă. În lumea sportului de performanță, mai ales acolo unde aerul e tot mai rarefiat și ajung doar supercampionii, există acest indice necuantificabil al relației cu teritoriul, cu elementul în care te desfășori. Că e fotbal, baschet, Formula 1 sau înot, trebuie să simți din plin fiecare particulă din timpul demonstrației de forță.

Cum arată o zi din viața lui David Popovici?
Aici răspunsul nu e prea lung, nu sunt chestii despre care să vorbesc mult: sală, antrenament, refacere, școala, prânz, antrenament, somn. Gata, așa sunt 6 zile din 7, duminica mă trezesc cat de tarziu pot (maxim 9.00), lenevesc un pic și ies cu bicicleta sau cu prietenii. 

Ce sentiment ai avut când ai participat la prima competitie? La ce te gândești când ești sub apă? Cum "comunici" cu apa?
Îmi amintesc prima competiție în care am trecut de la delfinaș la rechin, cam așa, eram cu colegii de curs  și era multă zarvă, mulți părinți iar noi am primit medalii. Am fost tare bucuroși, toți. Eram mici, culoarul era lung și bazinul era mare, afară era foarte cald dar atmosfera era super.

La ce mă gândesc? Și mama m-a întrebat asta de multe ori mai ales când mă sfătuia să repet tabla înmultirii dacă tot înot atâtea bazine. Mă gândesc la toate, fredonez melodii, îmi imaginez frumos. Cu apa…am mai spus, trebuie să simți apa și acel ceva al ei cu care te identifici, nu degeaba noi înotătorii spunem că simțim apa ca fiind rapidă.

Dacă nu ai fi ales natația, ce domeniu de activitate ai fi ales?
Nu știu ce aș fi ales, ca orice copil am avut faze în care voiam să fiu…ceva: călugăr shaolin pe la 7-8 ani, magician (am făcut și meditații pentru a deveni magician), pe urma am mers la teatru în trupa Brainstorming, unde am cunoscut niște oameni foarte tari dar nu știu dacă as fi devenit actor. Nu știu ce as fi ales eu dar cred ca m-ar fi ales altceva pe mine dacă nu mă alegea apa. 

Distribuie

Taguri