David Popovici a avut o reacție fermă după startul lucrărilor la bazinul „Lia Manoliu”. Fără presiunea constantă pusă pe autorități, proiectul ar fi fost amânat mult mai mult, a spus campionul. În ultimii ani, David Popovici a amintit de mai multe ori despre situația bazinului care a fost destinat pregătirii sportivilor, dar, potrivit Ministerului Sportului, infrastructura nu mai respectă standardele actuale de siguranță și performanță.
David Popovici, campion olimpic și mondial: Foarte bine că au început. Na, cum am spus încă de la început, e un bazin foarte drag mie. Bazinul în care am învățat să înot, bazinul în care m-am antrenat timp de foarte mulți ani, e bazinul în care m-am antrenat și pentru Jocurile Olimpice.
Acolo mergeam în fiecare zi și e păcat ca bazinul din interior de la Lia Manoliu, e păcat că a rămas în paragină timp de atât de mult timp. D-aia și menționăm de fiecare dată, pentru că mi se pare că fără aceste observații, fără aceste ghionturi în coaste, cumva, pe care încercam să le dau autorităților competente, na, responsabile pentru acest proiect, mi se pare că ar fi durat mult, mult mai mult și așa că sper că măcar într-o mică măsură am contribuit și eu la asta și să-l vedem finalizat până atunci. Na, putem doar să sperăm că tot să decurgă conform planului.
