Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce a făcut diferența între David Popovici și rivalii săi? Răspunsul antrenorului campionului mondial

Antrenorul lui David Popovici, Adrian Rădulescu, spune că se aștepta ca înotătorul să fie competitiv la Budapesta. „Ne-am focusat pe obiectivele de timp. Dacă le îndeplineam fără medalie, noi eram încântați”, a mărturisit Rădulescu.

Într-un interviu pentru site-ul Federației Române de Natație, antrenorul a spus că medaliile lui David Popovici sunt „o confirmare a muncii sale și a întregii echipe”.

Întrebat ce a avut David în plus față de ceilalți competitori, Adrian Rădulescu a răspuns: „La o asemenea competiție, nivelul este foarte apropiat. Față de ceilalți concurenți, cred că David a avut mai multă încredere în pregătirea lui”.

David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Budapesta, în proba de 100 m liber - miercuri şi în cea de 200 m liber - luni, la care a stabilit şi un nou record mondial de juniori.

Popovici este al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl decoreze pe sportivul David Popovici cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler. „"Prin talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât în bazinul de înot, cât şi în afara sa, David Popovici a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. David Popovici este un model pentru tânăra generaţie şi un veritabil ambasador al sportului, iar energia depusă în slujba afirmării înotului pe plan internaţional reprezintă un câştig uriaş pentru România", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

David Popovici și Robert Glință revin în această seară la București, unde vor fi întâmpinați de oficiali și de fani, la Aeroportul Henri Coandă.

De la ora 21:00, Florian Petrică si invitații săi - marea campioană Carmen Bunaciu și antrenorul Gheorghe Marinescu - vor dezbate performanțele natației romanești la Budapesta intr-o ediție specială, la Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE