Sari la conținut

Spania: Fotbalistul Jesus de Miguel a murit la câteva ore după ce a fost lovit cu piciorul în piept de portarul echipei adverse

fotografie alb-negru cu jesus de miguel

Jesus de Miguel, fotbalist în liga a doua spaniolă la CD tenerife, a murit la câteva ore după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului cu echipa Andorra. Decesul a fost anunțat de clubul spaniol, pe rețelele sociale.

Accidentarea a avut loc în prelungirile meciului dintre CD Tenerife și Andorra, din etapa a 12-a din LaLiga 2. Portarul echipei adverse, Jesus Owono, a ieșit până la jumătatea terenului să oprească atacul celor de la CD tenerife și l-a lovit pe Jesus de Miguel cu piciorul în piept.

Meciul CD Tenerife - Andorra a fost abandonat din cauza accidentării grave a lui Jesus de Miguel

Meciul a fost oprit imediat, pentru a permite echipei medicale să intre pe teren și să-i acorde îngrijiri fotbalistului. După ce a fost stabilizat, Jesus de Miguel a fost transportat la spital, iar meciul a fost abandonat.

Presa din Spania a dezvăluit ulterior că fotbalistul a suferit un infarct în urma contactului cu portarul Owono, relatează eurosport.ro.

Clubul CD Tenerife a confirmat marți dimineață decesul lui Jesus de Miguel

Ulterior, CD Tenerife a anunțat că starea lui Jesus de Miguel s-a deterioriat din punct de vedere neurologic, iar marți dimineață, clubul a anunțat desesul fotbalistului în vârstă de 30 de ani.

„Copleșiți de durere, cu un nod în gât și incapabili să credem că este adevărat, noi, cei de la CD Tenerife, anunțăm tragica dispariție, marți, 3 noiembrie 2026, la ora 8:00 dimineața, a lui Jesús de Miguel Alameda.

Nu există cuvinte de mângâiere; nu există absolut nimic care să poată alina acest sentiment copleșit de tristețe. Suntem alături de familia sa îndurerată, alături de cei dragi, alături de întreaga comunitate a suporterilor CD Tenerife, care astăzi plânge această pierdere crudă.

Familia lui Jesús de Miguel mulțumește pentru fiecare dintre mesajele de sprijin primite și, de asemenea, solicită, din toată inima, respectul maxim pentru intimitatea sa în aceste momente teribile.”, a transmis CD Tenerife, într-un comunicat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE