Rodica Bulboacă este unul dintre oamenii care nu cunosc granițe, pentru care lucrurile simple sunt sfinte, iar tradiția trebuie să fie cunoscută de toți și să dăinuie în timp. Așa că dăruiește tot ce a învățat. De la făcutul plăcintelor poale-n brâu, până la țesutul la război, tors, cusut, desfăcat porumb.
„Aici, în comuna Laza, se trăiește cum s-a trăit dintotdeauna. Frumos, în liniște, în tihnă și cu rost”
„Aici, în comuna Laza, se trăiește cum s-a trăit dintotdeauna. Frumos, în liniște, în tihnă și cu rost. În lumea satului rostul nu se poate vedea din mersul mașinilor, trebuie să opriți”, spune Rodica Bulboacă, meșter popular.
Am oprit și noi în Sauca, comuna Laza, din județul Vaslui și am pășit într-o școală veche, transformată de Rodica Bulboacă într-un muzeu. Dar nu e un muzeu obișnuit. Aici totul poate fi atins și totul poate fi folosit.
„Noi, cei din comuna Laza, din cadrul Asociației Bujorii din Laza, lucrăm costume populare manual și am făcut puntea de legătură între românii din țară și românii plecați în celelalte țări. Avem ii care au ajuns în America, în Canada, în Norvegia, în Irlanda”, ne-a povestit Rodica Bulboacă.
Și punte între românii de peste tot face de mai bine de trei decenii: „Eu am trăit cu tradițiile. Pentru mine nu a fost greu. A fost ceva foarte obișnuit. Dar, în urma participării mele la marele festival Smithsonian de la Washington, în 1999, acolo mi s-au deschis cărările. Acolo pe mine m-au luat doar văzându-mă cum pregătesc eu mâncarea”.
Micul muzeu a ajuns acum să primească vizitatori inclusiv din străinătate
Vizita la Washington a fost, de altfel, punctul de plecare pentru tot ce a reușit să realizeze apoi: „Eu am văzut acolo cât de prețuite sunt exponatele și, când am ajuns acasă, primul gând a fost ca eu să pun bazele unui muzeu sătesc. Am plecat prin sat. Nu m-a refuzat absolut nimeni. Dar le-am cerut acceptul și m-am urcat eu în podurile caselor, în șurile lor”.
Nu a fost ușor pentru că la acea vreme nu mulți înțelegeau valoarea reală a lucrurilor. Ani mai târziu, de la copii până la bunici, toată lumea se bucură de ele și lucrează cu ele. De la făcut plăcinte poale-n brâu, la țesut la război, cusut ii, cântat, desfăcut porumb și nu numai.
Micul muzeu a ajuns acum să primească vizitatori inclusiv din străinătate, aduși aici de dragul pentru tradiție și de bucuria cu care doamna Rodica le deschide ușa.
