Bun. S-a întâmplat. PSD și AUR au dat jos guvernul. Știu, știu, ai mai trăit senzația asta, ca atunci când dai replay la același film prost și tot speri că de data asta protagonistul ia o decizie mai bună. Nu ia. Nu o va lua niciodată.
Dar ascultă, și asta e important, muzica există tocmai pentru momentele astea. Muzica. Îți fac eu un playlist. E singurul lucru pe care îl pot face și probabil singurul lucru util din ziua asta.
1. „Should I Stay or Should I Go" - The Clash
Începem cu clasicul existențial. E pentru pentru cei care au răspuns deja la întrebare și răspunsul e „rămânem, luăm tot, și mai vrem". E pentru parlamentarii care acum trei luni organizau proteste împotriva celor din coaliție și acum votează împreună cu cei pe care-i fluierau. Dilema lui Joe Strummer e dilema lor sau ar trebui să fie, dacă undeva în adâncul conștiinței lor există o celulă nervoasă care mai funcționează independent. „If I go, there will be trouble / And if I stay it will be double”. Au ales. Ați văzut ce au ales.
2. „Power" - Kanye West (da, știu, dar piesa e bună)
„No one man should have all that power", versul a fost scris special pentru coaliția PSD-AUR, chiar dacă Kanye habar n-are unde e România pe hartă și probabil crede că e un brand de spirtoase. E o ironie, cosmică, în faptul că un rapper american megaloman descrie mai bine situația politică românească decât orice analist tv.
3. „It's the End of the World as We Know It" - R.E.M.
Și acum partea cinică: nu e sfârșitul lumii. Michael Stipe știa asta când a scris piesa, tonul e aproape vesel, amețit, alert. Lumea se termină și te simți bine. România a supraviețuit lui Ceaușescu, mineriadei, lui Năstase, lui Dragnea, pandemiei și concursului Eurovision din 2017. O să supraviețuiască și cu asta. Deși îmi e greu să formulez de ce cu precizie.
4. „Killing Me Softly" - Fugees (sau Roberta Flack, după vârstă)
Pentru bugetul de sănătate, bugetul de educație, pensiile speciale, salariile bugetarilor care n-au nicio treabă, indemnizațiile parlamentarilor care dorm în sală. „Killing me softly”. Lent. Cu zâmbet. Cu conferință de presă după.
5. „The Sound of Silence" - Simon & Garfunkel
Pentru tăcerea președintelui. Pentru tăcerea instituțiilor. Pentru tăcerea specific românească în care toată lumea știe ce se întâmplă, toată lumea e nemulțumită, și nimeni nu face nimic pentru că „ce să faci, mă, ăsta e sistemul". „Hello darkness, my old friend”. Da. Salut. Și să fim clari, este Simon, nu Simion.
6. „Money" - Pink Floyd
"Money, it's a gas." Subtextul nu e complicat și nu trebuie căutat, el e la suprafață, strălucitor și obraznic ca o indemnizație parlamentară mărită în secret la ora 11 noaptea. Roger Waters a scris piesa în 1973. Unele lucruri nu se schimbă. Unele partide nu se schimbă. Unele mecanisme nu se schimbă.
7. „Sympathy for the Devil" - The Rolling Stones
„Please allow me to introduce myself / I'm a man of wealth and taste”. Muzica rock are o lungă și onorabilă tradiție de a da glas, cu un anumit șarm dezarmant, perspectivei antagonistului. Piesa Stones merge perfect ca imn neoficial al oricărui partid care a pierdut puterea, a urlat în opoziție despre principii și valori, și apoi a recuperat puterea prin exact metodele pe care le condamna. Cântă-o tare. E mai bună decât orice discurs de investitură.
8. „Common People" - Pulp
Jarvis Cocker a scris cel mai bun cântec despre distanța dintre discurs și realitate, între cei care vorbesc în numele poporului și cei care sunt efectiv poporul. Atât PSD cât și AUR se prezintă ca apărători ai omului simplu, ai românului de rând, ai țăranului, ai muncitorului, ai familiei tradiționale cu trei copii și o datorie la bancă. Omul simplu între timp a emigrat. E pe undeva în Germania sau în Anglia, Italia, Spania ascultând și el Pulp, poate, și întrebându-se dacă să se mai întoarcă vreodată.
9. "We Are the Champions" - Queen
Și închei cu asta, cu toată ironia posibilă, pentru că cineva din coaliția asta chiar o ascultă acum. Undeva, într-un birou cu steag și portret pe perete, cu o sticlă de vin scumpă deschisă și o televiziune care transmite în buclă același comunicat, cineva fredonează „we are the champions, my friends”. Freddie Mercury ar fi râs cu gura până la urechi, pentru că Freddie era un om cu gust, cu ironie și cu un simț estetic impecabil, calități care-l descalifică automat din orice coaliție românească de guvernare.
Acesta e playlist-ul. Rezolvă ceva? Nu, dar nici nu și-a propus.
Muzica nu dă jos guverne și nu oprește coaliții improbabile, dacă ar fi făcut-o, România ar fi fost salvată de mult. Dar muzica face altceva, cred că ne confirmă că nu ești singur în uimirea ta, că oameni mai talentați decât tine au simțit furie și absurd și au transformat-o în ceva frumos, că lumea a mai trecut prin momente în care logica părea suspendată și a supraviețuit.
PSD și AUR guvernând împreună e, obiectiv, unul dintre cele mai bune argumente împotriva ideii că istoria are un arc moral.
Anticii n-ar fi fost surprinși. Pentru ei, istoria nu mergea nicăieri, se rotea. Greci, romani, toți vedeau timpul ca pe o roată: democrație, oligarhie, tiranie, haos și iar de la capăt. Roata se învârte. Mereu ajunge jos ce a fost sus și mereu urcă înapoi ce a fost jos, indiferent că merită sau nu. Nu există progres în viziunea asta, doar recurență.
Evul Mediu însă ar fi avut o problemă cu toată treaba. Pentru gândirea medievală, istoria e liniară, pleacă din Grădina Edenului și merge drept spre Judecata de Apoi, cu sens, cu direcție, cu un scenariu scris de o autoritate superioară. Totul e parte dintr-un plan. Ei bine, și aici e locul unde evul mediu devine involuntar amuzant, dacă istoria chiar e liniară și merge undeva, și dacă PSD cu AUR reprezintă un punct pe această linie, atunci fie suntem la început și urmează ceva mai bun, fie suntem aproape de sfârșit și Judecata de Apoi e mai punctuală decât estimase oricine.
Eu mă aflu undeva între antici și medievali, cred că roata se învârte, dar mă tem că în România ea e ușor ovalizată și se blochează mereu în același punct. Dar să-mi pun iar „Common People” și mă gândesc la altceva. Sau să încerc.
Playlist total: 54 de minute. Durata de viață estimată a coaliției: mai mult, din păcate.
