Dacă te uiți la Yung Lean adică Jonatan Leandoer Håstad, ai putea crede că e genul de puști care și-a petrecut prea mult timp în camera lui, organizându-și colecția de muzică în ordine alfabetică, doar pentru a le rearanja apoi în funcție de cât de mult îl fac să plângă. În 2013, când a apărut cu „Ginseng Strip 2002”, purtând acea pălărie bucket care părea împrumutată de la un bunic pescar, toată lumea a crezut că e o glumă digitală.
Dar iată-ne în 2026 și gluma a devenit între timp o întreagă religie pentru o generație care își trăiește viața prin filtre de Instagram și cloud rap.
Muzica lui, acest cloud rap despre care toată lumea vorbește e hip-hop, dar unul care a abandonat agresivitatea pentru o stare de visare continuă. Vocea lui plutește peste ritmuri lente și duce melancolia într-un accesoriu la fel de cool ca un tricou vintage rar. De la albumele Unknown Memory la experimentele indie sub numele jonatan leandoer96, parcursul lui este o listă lungă de schimbări de ritm care i-au asigurat un loc în ierarhia celor care contează. Ei bine, tot el, l-a influențat pe Travis Scott.
Apoi apare Romain Gavras. Mă rog, apare de curând. Dacă ești pasionat de muzică, numele ăsta ar trebui să-ți provoace aceeași emoție pe care o are un colecționar când găsește un single rar de la 4AD. Gavras este fiul legendarului Costa-Gavras, dar și-a construit propria reputație prin videoclipuri foarte tari ca, „No Church In The Wild” de la „colectivul” Jay-Z & Kanye, Frank Ocean & The-Dream, „Stress” de la Justice sau „Bad Girls” al lui M.I.A.
După o pauză lungă, s-a întors cu „Storm”, o colaborare cu producătorul Surkin (GENER8ION), și a ales să-l pună pe Yung Lean chiar în mijlocul haosului.
O lectură iconografică: uniforme, tatuaje și arhitectură
Din punct de vedere iconografic, clipul este un festin de simboluri britanice tradiționale date prin mașina de tocat a anarhiei, hhmm, unde am mai văzut asta? Pink Floyd, huuhh...
Imaginea de bază este cea a unei școli de elită, un spațiu definit prin arhitectură neoclasică și grădini tunse milimetric, elemente care transmit ideea de disciplină și moștenire culturală. În acest cadru, vedem uniformele școlare, sacouri și cravate care ar trebui să reprezinte apartenența la o clasă socială privilegiată.
Totuși, aceste elemente sunt „poluate” vizual de prezența lui Yung Lean. Figura lui, un amestec de trăsături juvenile și tatuaje pe gât, devine simbolul central al perturbării. Gavras folosește obiecte de recuzită care semnalează o lume lăsată de izbeliște: mâncare aruncată, lipsa totală a figurilor de autoritate și o coregrafie a mișcărilor bruște, violente. Aglomerarea de semne vizuale creează portretul unui „teenage dirtbag” carismatic, care preia controlul asupra simbolurilor puterii tradiționale pentru a le folosi în scopuri proprii.
Gavras îl transformă pe Lean într-un „teenage dirtbag” perfect credibil, un termen care ne trimite direct la începutul anilor 2000, când trupa Wheatus l-a transformat în imnul oficial al marginalizaților.
Arhetipul outsider-ului care ascultă rock și poartă haine neglijente, refuzând regulile „curate” ale societății, este accentuat aici de tatuajele de pe gât și de privirea sfidătoare care contrastează violent cu pereții rigizi ai școlii.
În acest univers unde figurile de autoritate lipsesc, statutul de marginalizat devine, paradoxal, un instrument de putere. Lean nu mai este puștiul invizibil din ultima bancă evocat de Wheatus, el este liderul, seful haitei, care știe deja cum să supraviețuiască în afara sistemului. Energie brută a furiei din adolescență nu dispare, ci doar își schimbă contextul.
O lectură iconologică: Lord of the Flies în era digitală
Dacă săpăm mai adânc, la nivel iconologic, totul devine o parabolă despre prăbușirea sistemelor vechi și despre modul în care tineretul reinterpretează libertatea. Clipul se uită spre tema „lumii fără adulți”, o trimitere directă la structura din Lord of the Flies. Absența controlului extern nu duce la pace, ci la formarea unei noi ierarhii, mult mai crude și mai viscerale. Școala nu mai este un loc al învățării, ci un laborator social unde instinctele primare sunt lăsate să se manifeste sub cerul gri al Marii Britanii.
Dansul final, acea secvență lungă de mișcare colectivă, reprezintă momentul în care iconologia supunerii este înlocuită de cea a ritualului. Mișcarea nu este una grațioasă, ci una de eliberare și ne sugerează că singura cale de a evada dintr-un sistem rigid este transformarea ordinii în haos pur. Lean este întruparea ideii că o generație întreagă poate locui în structurile trecutului în timp ce le demolează spiritul pe interior.
Versurile completează acest tablou al furie și a răzvrătirii.
I got, got, got / You got a death wish / It’s on my hit list / I’m on the blacklist / On the Forbes list
E o obsesie pentru liste, pentru categorisire, pentru nevoia de a fi undeva, chiar și pe o listă neagră. Dar piesa atinge punctul sensibil cu versul:
And you won’t die for some if you don’t stand for none
E un fel de cod etic al noului val, unde supraviețuirea capătă sens doar dacă ai niște principii solide pentru care merită să lupți.
Ar trebui să privim „Storm” ca pe un test înainte de debutul lui Lean în filmul Sacrifice, unde va sta la aceeași masă cu Anya Taylor-Joy. Băiatul suedez care a început prin a cânta despre ceai cu gheață a devenit acum un artist care ocupă tot spațiul vizual și sonor. Iată, poți trece de la o curiozitate de pe internet la o prezență magnetică pe marele ecran printr-o evoluție constantă și asumată.
