Călătoria noastră începe din Piața Muzeului unde, bineînțeles, putem să vizităm Muzeul de Istorie a Transilvaniei. Tot aici găsim și Obeliscul și Biserica Franciscană.
De multe ori, creativitatea oamenilor transformă totul în frumos. Iar ardelenii clar nu duc lipsă de creativitate. Intrăm acum într-un loc cum nu e altul - Muzeul Steampunk.
Inia Șerban, manager muzeu: „Steampunk e un subgen științifico-fantastic care își găsește rădăcinile în estetica și tehnologia secolului 19. E practic cum și-ar fi imaginat victorienii viitorul sau cum viitorul ar fi fost atunci.”
Muzeul adăpostește sute de exponate, fie recondiționate, fie create de la zero de o echipă pricepută de artiști. De altfel, aici inventivitatea e la ea acasă, iar atelierul muzeului e locul în care prind viață cele mai inedite proiecte, adaptate vremurilor pe care le trăim sau... pe care le vom trăi.
Inia Șerban, manager muzeu: „Aparatul retro futuristic pentru social media engagement. E unul din proiectele cele mai complexe ale noastre. Și ce face de fapt? Pierde vremea pentru noi să nu o pierdem noi pe a noastră. Trebuie doar să pornești telefonul, pornim motorașul cu abur și va da scroll și like la reels.”
Reporter: „Și aici ce se măsoară?”
Inia Șerban, manager muzeu: „Cât timp pierdem online.”
În România frumoasă, noi nu pierdem timpul, pentru că avem multe să vă arătăm... și să degustăm, firește. Ajungem într-o băcănie în care meniul se schimbă aproape zilnic, în funcție de produsele care sunt în sezon.
Horia Simon, bucătar: „Avem o tablă pe care o completăm aproape zilnic cu noutăți și în principiu ce este proaspăt este, ce nu este nu este, o să fie cândva. Avem o telemea ecologică din brânză de vacă pe care noi pur și simplu o coacem un minut, două la cuptor. O rumenim puțin cu burnerul și apoi punem peste ea o salată de ardei copți, cu roșii cherry, ceapă verde, mărar, mai multe ingrediente, ulei presat la rece, tot de la același producător.”
Pare simplu, nu?! Dar pe cât de simplă e rețeta, pe atât de gustoasă.
Chidea, satul caselor de piatră
Plecăm din agitația orașului și facem o oprire cam la 40 de kilometri distanță, să ne bucurăm de liniștea de pe ulițele unui sat care pare desprins de pe un deal grecesc.
Ajungem și în satul Chidea, satul de piatră, unde casele construite în urmă cu aproximativ 200-300 de ani încă se țin bine în picioare. Atestat documentar în secolul 14, Chidea e satul oamenilor care, la acea vreme, își construiau casele cu tuf calcaros, un soi de piatră extras din dealurile din jurul localității.
Szabó András, localnic: „Fiind patru mine de piatră în jur tot timpul se construiau din piatră, asta era singurul material cu care puteau să lucreze. Se strângeau familii, rude, prieteni, cei mai mulți în jur de 20-25, poate 30 de persoane. Într-un sezon terminau o clădire indiferent de mărimea ei și pe urmă mergeau înapoi. Erau cumva datori unul la altul. Ca și o rată la bancă pe 30 de ani, doar fără dobândă.”
Tot într-o astfel de casă e și muzeul satului, unde orice călător poate să vadă cum trăiau oamenii în urmă cu sute de ani. Pereții groși de aproximativ jumătate de metru păstrau răcoarea în verile dogoritoare și căldura pe timp de iarnă.
Szabó András, localnic: „Era singura sursă de căldură. Și făceau de toate. Nu aveau nici măcar sobă. Uitați ce horn uriaș. Construcția se făcea în felul următor. Se făcea un rând în dreapta, unul în stânga, câteva legături între ele ca să nu se desprindă și interiorul era umplut. Material de lipire era lutul, pământul acesta galben care oferea o izolație.”
Tiroliană și via ferrata în Cheile Turzii
Lăsăm satul de piatră în urmă și ne continuăm călătoria în sudul județului. De aici începe adevărata aventură. Suntem în Cheile Turzii, de unde puteți să plecați în tot felul de drumeții pe trasee montane, puteți să vă cățărați pe stânci și chiar să vă dați cu tiroliana.
Ceea ce noi n-am putut refuza. Tiroliana are o lungime de 600 de metri, pleacă de la 520 de metri altitudine, cu o diferență de nivel de o sută de metri la capătul liniei.
Valentin Lupea, administrator: „Avem anumite chestii pe care le verificăm zilnic. Anumite lucruri le verificăm anual. Ea este 100% sigură. Avem un sistem de frânare, o frână dinamică pe capăt, care e special concepută pentru tiroliene. Ea lucrează automat, oprește greutatea maximă de 150 kg de la viteza maximă de 72 km/h.”
Am minți să spunem că n-am avut deloc emoții, dar instructorul a avut grijă să fie doar pozitive în final. Ne-am făcut curaj, ne-am echipat și am luat-o la vale. Am fost îndemnați încă de la început că metoda cea mai bună de a ne întrece frica este să strigăm cât ne țin plămânii. Și asta am făcut.
După experiența cu tiroliana ne-am tras sufletul, însă nu prea mult. Oamenii locului au avut grijă să ne spună că am mai avea și altele de făcut și de văzut pe aici.
„Este un rai al cățărătorilor.”
Adrian Sebeni, salvator montan: „Avem în Cheile Turzii peste 500 de trasee de escaladă și alpinism. Este un rai al cățărătorilor și vin într-adevăr și din țară și din alte țări. Cineva cu foarte puține cunoștințe despre munte și foarte puține abilități ar putea să parcurgă de exemplu un perete vertical super spectaculos și foarte ușor, bineînțeles tot timpul asigurat cu un echipament special pentru via ferrata.”
După emoții la înălțime era cazul să mai căutăm și unele... culinare. Așa că am mai mers vreo 20 de minute și ne-am oprit în Copăceni, la un punct gastronomic local. În Ardeal, cea mai bună mâncare este brânza, musai cu slănină și ceapă, mai ales când provin din propria ogradă. Ne-a fost clar de la început că am venit în locul potrivit.
Maria Alexandra Adi, reprezentantă punct gastronomic local: „Dis de dimineață am scos din cuptor pita de casă, colăcei împletiți, slănină, pateu de casă, zacuscă, caș de oaie.”
Reporter: „Și brânza? De la oițele de aici din zonă?”
Adi Maria Alexandra, reprezentantă punct gastronomic local: „Exact. De aici de la ferma noastră.”
Editor Coordonator: Amalia Dascălu
Jurnalistă Euronews: Maia Bondici
Operator imagine: Răzvan Nicolescu
Montaj: Cosmin Buță
