Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Elveția vrea turiști mai disciplinați. Ce nu ai voie să faci în vacanță în „țara cantoanelor”

Departamentul național de turism din Elveția, SwissTourism, a lansat o campanie adresată vizitatorilor străini, prin care îi informează, prin afișe și videoclipuri, despre regulile de educație de bază din țara cantoanelor, pentru a preveni eventuale tensiuni în relațiile cu localnicii, informează EFE, potrivit Agerpres.

Campania urmărește să promoveze „armonia între vizitatori și localnici”, potrivit directorului Martin Nydegger. Acesta a declarat, într-un interviu acordat postului RTS, că „uneori vizitatorii care vin din piețe îndepărtate nu cunosc exact obiceiurile elvețiene”.

Sfaturi pentru turiști

Videoclipurile animate ale campaniei, care vor fi difuzate inclusiv în timpul zborurilor operate de Swiss International Air Lines, îi sfătuiesc pe turiști să ceară permisiunea înainte de a fotografia localnici, să fie respectuoși și să păstreze liniștea în locuri precum cimitirele și bisericile, dar și să evite intrarea pe proprietăți private.

De asemenea, campania include recomandări privind comportamentul în transportul public, unde vizitatorilor li se reamintește să aștepte rândul la urcare și coborâre, să evite zgomotul în vagoanele de tren și să păstreze curățenia în spațiile comune.

Campania are sloganul „Călătorește cu grijă, ia cu tine amintiri” și va fi vizibilă în special în zonele afectate de supraturism, precum regiunea alpină Jungfrau sau orașul Lucerna.

Cu doar 82.000 de locuitori, Lucerna primește anual un număr mult mai mare de vizitatori, nopțile de cazare depășind un milion. Acest aflux a generat în ultimii ani nemulțumiri în rândul populației locale, motiv pentru care autoritățile încearcă să încurajeze un comportament mai responsabil din partea turiștilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE