Sari la conținut

Unde schiem în 2026-2027. Stațiunea din Alpi care a învins destinații celebre din SUA și Austria

Stațiunea franceză Val Thorens a fost desemnată din nou cea mai bună stațiune de schi din lume, în cadrul galei World Ski Awards 2026, scrie Euronews.com.

Este a 11-a oară când destinația din Alpi obține acest titlu. Pe următoarele locuri s-au clasat Deer Valley, din Statele Unite, și Kitzbühel, din Austria.

Premiile au ajuns la cea de-a 14-a ediție, iar câștigătorii au fost aleși prin votul profesioniștilor din industria turismului de schi și al publicului. Nominalizatul care a primit cele mai multe voturi la fiecare categorie a fost desemnat câștigător.

Val Thorens, cea mai înaltă stațiune de schi din Europa

Situată la o altitudine de 2.300 de metri, Val Thorens este considerată cea mai înaltă stațiune de schi din Europa. Aceasta face parte din domeniul schiabil Les 3 Vallées, care reunește aproximativ 600 de kilometri de pârtii și conectează mai multe destinații cunoscute, printre care Courchevel și Méribel.

Stațiunea franceză a obținut un premiu și la categoria hotelurilor boutique. Pashmina Le Refuge, care oferă acces direct la pârtii, a fost desemnat cel mai bun hotel boutique de schi din lume. Pe următoarele poziții s-au clasat Hotel La Perla, din Dolomiții italieni, și The Omnia, din Elveția.

Elveția domină clasamentul hotelurilor și cabanelor de schi

Elveția a obținut mai multe dintre cele mai importante distincții ale ediției din acest an.

W Verbier a fost desemnat cel mai bun hotel de schi din lume, înaintea hotelului francez Le Fitz Roy și a Stein Eriksen Lodge Deer Valley, din Statele Unite.

La categoria cel mai bun hotel nou de schi, premiul a revenit Grand Hotel Belvedere, situat în satul elvețian Wengen. Clădirea, construită în 1912 și restaurată ulterior, se află într-o localitate în care accesul automobilelor este restricționat. Pe lista nominalizaților s-au mai aflat Aman Rosa Alpina, din Italia, și Rosewood Courchevel Le Jardin Alpin, din Franța.

Tot Elveția a câștigat și premiul pentru cea mai bună cabană de schi din lume. Chalet Zermatt Peak a ocupat primul loc, urmată de Chalet Harmony, din Franța, și Wedge Mountain Lodge & Spa, din Canada.

Premiul pentru cea mai bună cabană nouă a revenit tot unei proprietăți elvețiene, Chez Madeleine.

Cele mai bune stațiuni pentru freestyle și schi indoor

La categoria celor mai bune stațiuni pentru freestyle, câștigătoare a fost LAAX, din Elveția. Aceasta a devansat Les 2 Alpes, din Franța, și Whistler Blackcomb, din Canada.

Tot în LAAX se află rocksresort, desemnat cel mai bun hotel de schi ecologic. Acesta a ocupat primul loc în fața a două proprietăți din Austria și Italia.

În categoria stațiunilor de schi indoor, premiul cel mare a revenit Ski Dubai, din Emiratele Arabe Unite. Pe următoarele poziții s-au clasat Qianhai Snow World, din orașul chinez Shenzhen, și SNØ Oslo, din Norvegia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE