EDITORIAL. Ultimul dans a fost un tango

Sunt toate șansele ca Leo Messi să fi devenit, duminică seară, cel mai bun jucător din istoria fotbalului: Argentina a bătut Franța în finala Mondialului din Qatar, după o partidă la superlativ, încheiată la penalty-uri. Era singurul titlu major care-i lipsea.

Dar nu, nu e despre recorduri, căci Leo le-a doborât cam pe toate. Cel mai bun jucător al Mondialului din Qatar are acasă cele mai multe Baloane de Aur, 7 - și, probabil va mai adăuga unul, la finalul acestui sezon.

A marcat 13 goluri la turneele finale ale Campionatului Mondial, 7 doar la această ediție.

A contribuit decisiv la 21 de reușite ale Argentinei în aceste competiții, singurul din istoria măsurabilă (după 1966) a Cupei Mondiale.

E jucătorul cu cele mai multe minute în teren la Mondiale, imediat peste Paolo Maldini. Și, cu cele mai multe, meciuri îl întrece pe germanul Matthaus.

E omul care a purtat banderola de căpitan în aceste dueluri mai mult decât Maradona, uriașul, irepetabilul Diego.

Și, gracias a D10s (sic!), sunt destule alte statistici care îi definesc anvergura.

Messi a fost ținta tuturor în Qatar. La 35 de ani, după un sezon gri la PSG, dar cu sclipiri în ultimele luni și o Copa America în palmares, Leo s-a trezit în fața unui drum anevoios, în Qatar. Pe margine. lumea s-a împărțit în două: jumătate i-a stat alături, jumătate s-a bucurat meschin la inevitabilele stângăcii pe care le-a mai comis.

Căci omul a făcut ce știe mai bine: a luat mingea la picior și s-a dus pe teren, să încerce. Și i-a ieșit: a driblat tot ce i-a ieșit în cale când a putut. A împins mingea în poartă când a fost cazul, a mai băgat "material" în jumătatea proprie și a bătut lovituri de la 11 metri de parcă i-a adus tribut lui Cristiano Ronaldo. A fost de la început, de la sincopa istorică a Argentinei cu Arabia Saudită, all in. Și s-a dus până la capăt. Până a pus mâna pe singurul trofeu major care-i lipsea.

Leo Messi nu mai are viteza de acum câțiva ani. Nu mai are nici forța necesară confruntărilor cu ultra-apărătorii înfipți zdravăn în crampoane de antrenori care știu să-l oprească pe decarul Argentinei. Dar glezna fină și știința fotbalului nu se șterg nici cu buretele, nici cu tackling-uri "la rupere". Și-apoi i s-a și trezit, pe undeva, prin vreun colț de ființă, ADN-ul de killer.

Michael Jordan avea 35 de ani în 1998, iar încheieturile lui Black Jesus scârțâiau cam ca tramvaiele vechi din București. Știa că va fi ultimul lui sezon la Chicago Bulls și la nivel înalt. The Last Dance. L-a făcut unul de referință, slavă Domnului, dar și YouTube-ului, că e aici să ne lămurească, în caz că mai are cineva dubii despre natura divină a ceea ce a reușit MJ atunci.

Jordan ne-a spus "la revedere" cu o fază istorică - la 86-85 pentru Utah Jazz, în meciul 6 al finalei NBA, cu câteva secunde înainte de final, i-a smuls mingea din mâini lui Karl Malone, în apărare și, după ce l-a trimis pe Bryan Russel pe patine după o serie de amintiri din altă viață, a înfipt pumnalul în existența uneia dintre cele mai solide echipe din istoria NBA care n-a câștigat vreun titlu.

Ultimul dans s-a încheiat magistral, cu o tușă demonică a celui mai bun care a pășit vreodată pe parchet.

Duminică, ultimul dans a fost un tango, executat pe aceleași note ale unei simfonii din altă lume de Argentina. Și punctat apăsat de dirijorul Messi, fericit și complet. Așa cum, de altfel, merită, pentru tot ce lasă moștenire acestei planete numite Fotbal.

"There's a new sherrif in town!"

Așa a început povestea care a dus la The Last Dance. În 1992, înaintea Olimpiadei din Barcelona, a avut loc ceea ce mulți consideră cea mai tare întâlnire din istoria baschetului. Dream Team-ul american s-a împărțit în două la antrenament, cu o echipă condusă de "Magic" Johnson și una de Michael Jordan. Au câștigat cei din urmă, după un clinci spumos, povestit cu lux de amănunte de fostul conducător de joc de la Lakers. Mike n-a ratat ocazia să le arunce zeflemeaua veteranilor Johnson și Larry Bird: "There's a new sherrif in town!". Avem un șef nou, fraților, e cazul să vă dați la o parte!

Kylian Mbappe are 23 de ani și este fan Michael Jordan. Mai mult, The Last Dance, documentarul Netflix din 2020 este filmul său preferat.

Kylian este șeful de-acum înainte. Fără niciun dubiu.

Schimbul de gardă s-a făcut în magistrala finală de pe Lusail. Atacantul lui PSG a marcat un hattrick și este, atenție, singurul fotbalist din istorie cu 4 goluri în finale de Campionat Mondial. Dacă Providența îl ține sănătos, va mai prinde cel puțin trei turnee și, cel mai probabil, va spulbera recordul absolut al germanului lui Miroslav Klose - 16 goluri.

Pe Kylian L-am văzut pe viu ratând penalty-ul cu Elveția, la București. L-am văzut acum, transformând cu siguranța unui fotbalist de 33 de ani și cele două, din timpul partidei, și lovitura de la 11 metri din cadrul loteriei de final.

O diferență colosală.

Îi știm viteza, driblingul, viclenia și o parte dintre execuții. Să ne pregătim, pentru că Kylian s-a și maturizat. El e speranța noastră într-o lume care și-a sufocat artiștii și și-a vândut echipele mari la matineu, de dragul unui 1-0 trist ca o marți ploioasă din noiembrie - în primul caz - și pentru un pumn de dolari, în cel din urmă.