Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Experiment Euronews. Ce nivel de pesticide conțin roșiile din piețele din România

Publicat de: Euronews

După scandalul pesticidelor descoperite la Buzău, Euronews și-a propus să facă prin sondaj propriile teste, în laboratoare autorizate. Am dus la analiză roșii din trei puncte ale țării, iar rezultatele arată că unele roșii conțin fungicide, chiar la limita superioară permisă de legislația în vigoare.

"Toată lumea este speriată de roșia românească, că e otravită. Dar oare alea venite din Olanda, cum sunt ele", se întreabă o vânzătoare din piață.

Ce cantitate de pesticide conțineau roșiile

Specialiștii contactați de Euronews au analizat probe de la roșii românești dintr-un supermarket și dintr-o piață din București, precum și o probă dintr-o piață din Buzău, unde am găsit pe tarabă doar roșii de import.

Alexandru Cîrîc, director general ICA:"S-a descoperit prezența unor substanțe în produsele analizate. Dacă este să ne uităm pe rezultate, ne uităm și spunem că în cazul roșiilor aduse din Buzău s-a decoperit propanocarbul, care este un fungixid, dar a cărui limită legală este de 4 mg/kg, iar în produsul analizat a fost de 0,14. Deci de multe, multe ori mai puțin decât limita legală."

Acesta atrage atenția asupra importanței respectării trasabilității, pentru a știi de unde provin alimentele.

Alexandru Cîrîc, director general ICA: "Există posibilitatea să verificăm țara de proveniență (n. red. în mod științific), însă sunt analize scumpe, care sunt inutilizabile pentru alimente ieftine. La fel cum putem identifica vinurile, strugurii, există posibilitatea de a verifica țara de proveniență a roșiilor, dar lucrurile astea nu sunt la îndemâna laboratoarelor din România și din Europa.

Cea mai bună metodă este respectarea trasabilității. Trasabilitatea înseamnă că în orice moment știm de unde provine un aliment. Este o regulă de bază a produselor alimentare. Atât timp cât se respectă acest standard de către producător, importator, vom putea știi de unde provin roșiile. Ca în orice domeniu, și domeniul alimentar e afectat de falsuri și riscuri. Dar nu putem spune că sunt mai multe față de alte domenii. Și nici că atât timp cât aceste produse sunt verificate, ele sunt periculoase pentru consumator."

Și în cazul roșiilor din București, deși specialiștii au descoperit urme de substanțe chimice folosite la îndepărtarea dăunătorilor, nivelul legal admis nu a fost depășit.

Cum putem elimina din pesticide

Lygia Alexandrescu, nutritionist: "Consumate constant și în cantități mari, legumele care conțin fertilizatori și substanțe de sinteză acționează cel mai mult la nivel endocrin si la nivel digestiv. La nivel imunitar, prin intoleranțele pe care le putem avea, acele mâncărimi pe piele, acele blânde cum se zice în popor, și senzație de balonare și uneori gătindu-le reușim să mai eliminăm din aceste substante."

Mai mult, nutriționiștii spun că legumele absorb în mod diferit pesticidele și ne recomandă le consumăm alternativ.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE