Incendiu la depozitul de muniție din Mija, Dâmbovița: 25 de persoane evacuate

Un incendiu a fost raportat miercuri la un depozit de muniție din Mija, însă la sosirea echipelor de intervenție focul fusese deja controlat, iar 25 de persoane au fost evacuate, potrivit Agerpres.

În localitate funcționează Uzina Mecanică Mija, parte a Companiei Naționale Romarm, care produce, printre altele, muniție pentru lansatoare antitanc și grenade, conform informațiilor oficiale ale unității.

Gazeta Dâmboviței a relatat că în această dimineață ar fi avut loc un fenomen de autoaprindere în secția de pirotehnie, urmat de un incendiu. Angajații s-au autoevacuat, iar flăcările au fost stinse înainte ca pompierii să ajungă la fața locului.

În aceeași secție, în 2007, a avut loc o explozie soldată cu rănirea a patru muncitori.

„Detașamentul de Pompieri Moreni intervine în Mija, unde a fost semnalat un incendiu într-un depozit de muniție. La sosirea echipajelor, focul fusese lichidat, fiind vizibile doar degajări de fum. Se acționează pentru ventilarea spațiilor afectate. 25 de persoane au fost evacuate”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița.

Până acum nu au fost raportate victime.

La intervenție participă cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de descarcerare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE