Astăzi marcăm un moment care a redefinit modul în care muzica pop se raportează la conștiința socială, lansarea single-ului „Do They Know It's Christmas?”. Data exactă de lansare mi-a dat bătăi de cap, am trei surse diferite, cu trei date diferite, dar să spunem că sigur, sigur, sigur, azi suntem acoperți în privița datei.
Ai putea spune că e o simplă piesă de Crăciun? Nu chiar. A fost o revoluție caritabilă care poartă cicatricile idealismului anilor '80 și, în același timp, rămâne o oglindă, de cele mai multe ori incomodă) a atitudinilor noastre față de sărăcia globală.
Geneza, o fază umanitară
În esență, este o poveste despre doi tipi care au văzut știrile. Bob Geldof (The Boomtown Rats) și Midge Ure (Ultravox) au fost profund mișcați de imaginile cu foametea din Etiopia. Spre deosebire de o trupă care scoate un album de Crăciun ca pe o modalitate sigură de a-și rotunji veniturile, proiectul Band Aid a fost o reacție viscerală, pusă în practică cu o viteză uimitoare și o doză monumentală de tupeu.
Ascultând piesa astăzi, este ușor să fii cinic. Melodia are o structură pop simplă. Versurile, pe alocuri, par simpliste sau chiar condescendente. Însă impactul nu a stat în finețea compoziției, ci în lista de invitați și în urgența morală. Să-i vezi pe membrii de la U2, pe George Michael, pe David Bowie, pe Boy George, pe Phil Collins stând umăr la umăr în studioul Sarm West, la o oră indecentă, a fost un gest cultural fără precedent. A transmis un mesaj clar: puneți-vă ego-urile în parcare, pentru că această problemă este mai mare decât muzica voastră.
Implicațiile sociale, de la punct de plecare la model
„Do They Know It's Christmas?” a fost un fenomen social.
În primul a activat conștiința de masă. Piesa a strâns milioane de lire sterline, dar marea ei victorie a fost demonstrația că muzica pop putea fi o forță serioasă în strângerea de fonduri. A pregătit scena pentru mega-evenimente precum Live Aid în 1985 și a stabilt un model pentru "rockul caritabil" care avea să domine deceniul. A mutat filantropia dintr-un domeniu exclusiv al elitelor în cultura mainstream.
În al doilea rând a lăsat o moștenire controversată. Criticii (și ei au dreptate) arată că versurile proiectează o imagine de „sărbătoare a disperării” în lumea a treia, privită din confortul Europei. Ideea că lumea înfometată din Africa „nu știe că e Crăciun” sau că singura modalitate de a ajuta este să trimiți bani din Occident a perpetuat, fără intenție, o anumită viziune simplificată, salvatoare asupra problemelor globale. E o naivitate tipică anilor '80, când soluțiile păreau mai clare.
Dar ea a făcut ceva imens, a legitimat ideea că a fi o vedetă îți dă automat o platformă pentru activism. Acest lucru a deschis ușa, desigur, unor inițiative remarcabile, dar a și creat un precedent pentru superficialitatea caritabilă, unde participarea la un proiect caritabil devenea o obligație de PR.
Comparații cu piese la fel de influente
Pentru a înțelege cu adevărat locul acestei piese, trebuie să o comparăm cu alte imnuri cu impact social care au reușit să schimbe discuția culturală.
„A Change Is Gonna Come” (Sam Cooke, 1964) Band Aid a fost o reacție la o criză externă, piesa lui Cooke este o analiză profund personală și internă a crizei sociale și rasiale din America. Ambele piese au un scop nobil, dar Cooke a oferit o speranță profundă, existențială, în timp ce Band Aid a oferit o soluție logistică, de urgență. Ambele au influențat milioane de oameni să reevalueze lumea.
„Imagine” (John Lennon, 1971) Lennon a propus o utopie conceptuală, un plan-cadru pentru o lume mai bună, cerând ascultătorului o muncă interioară, de introspecție și imaginație. „Do They Know It's Christmas?” a cerut acțiune imediată și palpabilă: dă banii. Influența lui „Imagine” e filosofică, iar influența lui Band Aid e practică. Ambele sunt piese fundamentale despre cum ar trebui să arate o lume mai bună.
De ce nu o vom compara cu Mariah Carey
Nu voi compara Band Aid cu „All I Want for Christmas Is You” a lui Mariah Carey (1994), și iată de ce: sunt entități complet diferite, care ocupă rafturi diferite ale culturii pop.
Mariah Carey este perfecțiunea comercială a Crăciunului, o sărbătoare a bucuriei personale, a sclipiciului, a dorinței și, mai presus de toate, a unui succes financiar uluitor și repetabil. Este soundtrack-ul ideal pentru consumismul festiv, o piesă magistrală a genului feel-good.
Band Aid, pe de altă parte, este anti-comercială în esența ei (profitul mergea către caritate) și anti-confort în mesajul ei. A fost menită să ne zguduie din beția festivă, să ne reamintească că, în timp ce unii desfac cadouri, alții se luptă să supraviețuiască.
A le compara ar fi ca și cum ai compara o cină caritabilă cu un meniu de degustare la un restaurant cu stele. Ambele sunt despre mâncare, dar scopul, intenția și rezonanța emoțională sunt la poli opuși. „Do They Know It's Christmas?” e despre a te simți incomod, dar responsabil; „All I Want for Christmas Is You” e despre a te simți fericit, dar nesăbuit.
41 de ani mai târziu, piesa lui Geldof rămâne o aducere aminte imperfectă, dar esențială, a momentului în care muzicienii au decis că nu e suficient să fii o vedetă. Trebuia să fii și o voce.
