Taste România - Episodul 5: Chef Alex Cîrțu
Taste Romania propune Bulz reinterpretat cu trufe și piept de rață, alături de chef Alex Cîrțu.
Într-o nouă ediție Taste Romania, difuzată pe Euronews, redescoperim unul dintre cele mai iubite preparate tradiționale românești – bulzul – într-o interpretare contemporană, semnată de chef Alex Cîrțu. Alături de realizatorul Răzvan Tecuceanu, acesta propune o abordare modernă, în care gusturile autentice sunt puse în valoare prin tehnici actuale și combinații rafinate.
De la mămăliga cremoasă cu trufe și mixul de brânzeturi, până la pieptul de rață gătit lent și ouăle de prepeliță poșate, fiecare element contribuie la un preparat echilibrat, cu texturi și arome atent construite. Rețeta rămâne fidelă spiritului tradițional, dar aduce în farfurie un plus de finețe și creativitate.
Urmărește ediția Taste Romania și descoperă cum un preparat simplu poate deveni o experiență gastronomică sofisticată.

