Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SURSE: Angajații din Finanțe și ANAF, gata să declanșeze greva generală. Data la care ar putea opri activitatea

Publicat de: Octav Vasilescu

Angajații din Finanțe și ANAF continuă să protesteze în toată țara și sunt hotărâți să declanșeze greva generală. Potrivit informațiilor Euronews, cele trei mari sindicate din Finanțe și-au dat mâna și ar putea intra în grevă generală din 14 sau 15 septembrie. Cei înscriși în sindicatul Solidaritatea ar fi putut sista activitatea după 4 septembrie, dar au decis să aștepte și celelalte două mari organizații: Sed Lex și SindFISC.

Angajații din Finanțe se pregătesc de grevă generală

Sindicatele Sed Lex și SindFISC au demarat mai târziu procedura, astfel că va mai dura în jur de 10 zile până când vor putea declanșa greva în mod legal. De asemenea, sindicaliștii trebuie să aducă la cunoștință momentul declanșării grevei cu cel puțin 2 zile lucrătoare înainte.

Angajații din sistem sunt nemulțumiți că nu mai există negocieri între Ministerul Finanțelor și sindicate. Ministrul Marcel Boloș s-a întâlnit vineri cu reprezentanții sindicatelor, dar nu s-a ajuns la un numitor comun.

Ce solicită sindicatele

Bugetarii au mai multe nemulțumiri. Ei susțin că există în continuare angajați care ocupă aceeași poziție, dar sunt plătiți diferit. Din acest motiv solicită egalizarea salariilor, propunere respinsă de premierul Marcel Ciolacu în ultima ședință a Coaliției.

Iată lista completă a revendicărilor:

  • Egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată;
  • Garanția că nu vor exista oameni dați afară din sistem după adoptarea pachetului de măsuri fiscale;
  • Elaborarea statutului finanțistului;
  • Introducerea sporului în salariu;
  • Introducerea în legea salarizării a familiei ocupaționale finanțe;
  • Înființarea Institutul Național de Fiscalitate, cu rol în perfecționarea angajațiilor din domeniul finanțelor publice.

Conform unor surse politice, premierul Marcel Ciolacu l-a asigurat pe ministrul Marcel Boloș că niciun angajat din Finanțe nu va fi dat afară după adoptarea "revoluției fiscale". Restul cerințelor au fost respinse în ultima ședință de Coaliție.

Ce angajați ar putea rămâne fără tichetele de vacanță

De asemenea, pachetul de măsuri fiscale pentru care Guvernul își va angaja răspunderea în fața Parlamentului prevede limitarea sporurilor pentru condiții vătămătoare la 1000 de lei brut/lună, pentru fiecare angajat. Iar angajații cu salarii mai mari de 10.000 de lei brut/lună ar urma să rămână fără tichete de vacanță.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, se află la Bruxelles în această săptămână. El va negocia cu reprezentanții Comisiei Europene modificarea țintei de deficit bugetar, de la 4,4% din PIB la 5,4%. Guvernul riscă să piardă bani europeni dacă modificarea țintei de deficit nu va fi agreată cu Comisia Europeană.

Primul protest al angajaților din Finanțe a avut loc pe 11 septembrie. În jur de 15.000 de funcționari au întrerupt activitatea în ziua respectivă. În cazul în care va începe grevă generală, există șansa ca plățile efectuate de Trezorerii să fie blocate, susțin sindicaliștii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE