Sari la conținut

Un test de sânge ar putea depista cancerul de sân înainte ca boala să avanseze. Noua metodă ar avea o precizie de 95%

un medic purtând mănuși examinează sânul unei femei

Un nou test de sânge ar putea să depisteze cancerul la sân în stadiu incipient și să contribuie la prezicerea riscului de recidivă după tratament. Descoperirea aparține unei echipe internaționale de cercetători, anunță Weizmann de Știință din Israel într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Descoperirile au fost publicate în revista științifică Nature și ar putea deschide calea către o mai bună detectare a cancerului și către o monitorizare mai eficientă.

Analiza de sânge pentru depistarea cancerului la sân ar avea o precizie de 95%

Această analiză detectează urme infime de celule canceroase în sânge prin analiza markerilor chimici care reflectă comportamentul acestora.

În cadrul testelor efectuate pe femei diagnosticate cu cancer de sân și pe participante sănătoase, metoda a identificat cancerul de sân în stadiu incipient cu o precizie de 95%.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, un grup restrâns de celule deosebit de agresive în interiorul tumorilor, chiar și atunci când cancerul pare relativ inofensiv. Aceste celule pot supraviețui tratamentului și pot contribui la recidiva cancerului.

Prin detectarea unor markeri specifici asociați cu aceste celule, testul ar putea prezice recidiva cancerului cu o precizie de 81%.

Cercetătorii au afirmat că această tehnologie ar putea ajuta medicii să identifice pacientele cu risc crescut și să aleagă tratamentele cele mai adecvate.

Ce simptome poate avea cancerul de sân la femei

Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei. Simptomele pot include:

  • Apariția unui nodul sau a unei umflături la nivelul sânului, pieptului sau axilei (subrațului).
  • Modificări ale pielii sânului, precum apariția unor adâncituri sau a unui aspect asemănător cojii de portocală.
  • Modificări ale culorii pielii sânului – aceasta poate deveni mai închisă decât de obicei în cazul persoanelor cu pielea brună sau neagră ori se poate înroși în cazul persoanelor cu pielea deschisă la culoare.
  • Modificări ale dimensiunii sau formei unuia sau ambilor sâni.
  • Secreții mamelonare, uneori cu urme de sânge, în afara perioadelor de sarcină sau alăptare.
  • Modificări ale formei sau aspectului mamelonului, precum retragerea acestuia spre interior (mamelon inversat) sau apariția unei erupții cutanate asemănătoare eczemei.

Din acest motiv, medicii recomandă examinarea regulată a sânilor, atât acasă, prin autopalpare, cât și prin investigații imagistice, precum ecografia mamară și mamografia, în funcție de vârstă și de factorii individuali de risc. Orice modificare a dimensiunii, aspectului saua consistenței sânilor trebuie evaluată de un medic specialist.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE