Margaret Hamilton, informaticiana ale cărei cercetări revoluționare au contribuit la aselenizarea astronauților NASA a murit la vârsta de 90 de ani, transmite BBC.
Margaret Hamilton, pionieră a ingineriei software și figură-cheie a misiunilor Apollo
Margaret Hamilton a fost o pionieră în domeniul său, conducând echipa care a dezvoltat software-ul pentru misiunile Apollo ale NASA. Activitatea sa a contribuit la apariția termenului de „inginerie software”.
Fostul său angajator, Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), a confirmat decesul acesteia, precizând că a murit pe 30 septembrie.
„A spune că Hamilton a fost o pionieră – că a fost înaintea vremurilor sale – ar fi o subestimare uriașă”, a transmis MIT într-un comunicat, subliniind că aceasta lucra ca inginer software cu mult înainte ca profesia să devină una cunoscută și răspândită.
În 2016, Margaret Hamilton a fost decorată de Barack Obama cu Medalia Prezidențială a Libertății, în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale în domeniul științei și al explorării spațiale.
Cum a contribuit Margaret Hamilton la succesul misiunii Apollo 11
Margaret Hamilton a lucrat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) între 1959 și mijlocul anilor 1970, perioadă în care s-a aflat la conducerea Diviziei de Inginerie Software.
În această funcție, Hamilton a coordonat echipa de ingineri care a dezvoltat și testat programele informatice de bord pentru misiunea Apollo 11 a NASA. Software-ul a avut un rol esențial în aselenizarea în siguranță a astronauților americani Neil Armstrong și Buzz Aldrin.
„Am fost atrasă atât de ideea în sine, cât și de faptul că nimeni nu mai făcuse așa ceva până atunci. Am fost primul programator care s-a alăturat echipei și prima femeie pe care au angajat-o”, a povestit Hamilton într-un interviu acordat publicației The Guardian, în 2019.
În 1969, cu doar câteva momente înainte ca Apollo 11 să ajungă pe suprafața Lunii, computerul de bord a declanșat o alarmă care avertiza asupra unei erori de sistem. Alarma semnala supraîncărcarea computerului de bord, punând pentru scurt timp sub semnul întrebării succesul aselenizării.
Hamilton și echipa sa anticipaseră însă o astfel de problemă și dezvoltaseră un software capabil să întrerupă procesele secundare pentru a prioritiza aselenizarea, potrivit MIT.
Contribuția sa a rămas în istorie și datorită unei fotografii din 1969, în care Hamilton apare lângă un teanc impresionant de documente care conțineau codul sursă al programelor dezvoltate pentru misiune.
Viața și cariera lui Margaret Hamilton, pioniera ingineriei software
Născută în 1936, în statul american Indiana, Margaret Hamilton a început să studieze matematica la Universitatea din Michigan, în 1955, iar ulterior s-a transferat la Earlham College, unde a obținut diploma de licență în matematică, în 1958.
Un an mai târziu, s-a mutat împreună cu soțul său în Boston, Massachusetts. Inițial, Hamilton s-a angajat la MIT pentru a-și susține financiar soțul pe durata studiilor sale de drept.
Începând cu anii 1970, Hamilton și-a folosit experiența pentru a înființa mai multe companii de software, printre care Hamilton Technologies, care își are și în prezent sediul în Massachusetts.
„Suntem întristați de moartea sa, dar recunoscători că am avut ocazia să îi celebrăm realizările extraordinare de-a lungul vieții sale”, a transmis Earlham College într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
„Spiritul său de pionierat și moștenirea remarcabilă pe care o lasă în urmă vor continua să inspire generații întregi de membri ai comunității Earlham”, se mai arată în comunicat.
Potrivit MIT, Margaret Hamilton lasă în urmă o fiică, un ginere, doi nepoți și patru strănepoți.
