Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Salata și pătrunjelul cresc în seră verticală. Plantele se pot cultiva pe tot parcursul anului

Publicat de: Euronews

Prima seră de agricultură verticală din România, care poate livra cantități foarte mari de produse către magazine a fost inaugurată la Ploiești. Salate, pătrunjel, leuștean – toate cultivate pe etaje, în hale imense. Pe același teren, practic, se obțin mai multe recolte, la fiecare etaj. Acesta este un proiect amplu de agricultură inteligentă care ajută și producătorii să cultive mai ieftin, fiind nevoie de mult mai puțină apă pentru creșterea plantelor.

Sera verticală de la Ploiești este construită într-o hală industrială modernă și are o suprafață de cultivare de 1.250 de mp. Plantele sunt cultivate eficient pe tot timpul anului. Investiția a costat 350.000 de euro.

Ioana Corneev, jurnalist Euronews România: Suntem în cea mai mare seră verticală din România. Aici se cultivă plante aromatice și verdețuri folosind numai lumină artificială. Potrivit specialiștilor, o astfel de seră consumă cu 95% mai puțină apa decât o seră obișnuită.

Plantele cresc într-un spațiu complet închis în care sunt asigurate toate condițiile. Frunzele se dezvoltă cu ajutorul razelor UV, de fapt becuri LED cu un consum energetic minim. Sistemul închis de cultivare verticală permite o agricultură sustenabilă, care exclude poluarea cu pesticide și îngrășăminte.

Cristian Tudor, manager seră verticală: Ne-am dat seama că putem să avem, de exemplu, un pătrunjel cu 17-18% mai multă vitamina C decât Ia pătrunjelul clasic. Vine și cu astfel de avantaje, nu doar cel de economisire de pământ și de apă.

În unele hipermarketuri au fost deja construite mini sere cu lumină artificială. Clienții spun că ar încerca mai întâi din curiozitate, deși prețul este mai ridicat.

Cumpărător: Aș încerca să vedem și dacă este diferență de gust și mai mult nu știu, că nu fac analiză de laborator. Prețurile pentru noi sunt ridicate, dar asta este. Bineînțeles că pe cea crescută în seră, pentru că a crescut în condiții de umiditate corespunzătoare, e mai controlată, cred că e și mai fresh.

Specialiștii în domeniul agricol spun că aceste tipuri de ferme reprezintă viitorul. Dar varianta agriculturii tehnologizate se face, deocamdată, cu investiție la care micii producători pot doar să viseze.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE