Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Noul ministru al Educației, Sorin Costreie, cere dublarea pedepselor pentru atacurile asupra profesorilor

Printre prioritățile noului ministru al Educației, Sorin Costreie, se numără înăsprirea pedepselor pentru atacurile asupra profesorilor. El susține că acestea trebuie dublate și că a discutat deja cu premierul Luca Niculescu.

Totul vine în contextul incidentului din Bistrița, când un elev de 13 ani a atacat cu cuțitul o profesoară și alt elev de 12 ani.

„Ce facem în astfel de situații? Astfel de lucruri în alte părți ale lumii sunt la ordinea zilei. Dar la fel spuneam și de droguri, că la noi nu o să ajungă așa ceva și iată că au ajuns. Am discutat azi dimineață foarte scurt și cu domnul premier. Ce am vrea să facem?

Pentru protecția profesorilor, a copiilor, a personalului din școală să întărim legea. Acest lucru s-a făcut pentru personalul medical. La fel vrem să procedăm și pentru personalul didactic. Concret, pedeapsa pentru faptă să fie dublată. Dublăm cu o campanie de mediatizare și să spunem că nu trebuie să se ajungă la așa ceva. E context agravant, cred că se numește în lege. Aici, în acest caz particular, e vorba de un copil, dar am avut cazuri de copii peste 14 ani și de profesori bătuți. Noi vrem cât de repede să fie făcută schimbarea în lege și sperăm să avem susținerea tuturor partidelor și să avem un climat mai sigur. Vrem să întărim statutul profesorului și elevului și să prindem și astfel de lucruri acolo”, a declarat Sorin Costreie, la Digi24.

Noul ministru al Educației a reluat și propunerea ca elevii să fie controlați în ghiozdane, pentru a fi depistate eventuale cuțite sau alte obiecte asemănătoare.

Între timp, elevul de 13 ani a fost trimis la o experiză psihiatrică, însă legea îi permite să rămână cu cazierul curat, pentru că nu poate fi condamnat din moment ce nu are 14 ani.

După atac, profesoara de 28 de ani a fost dusă de urgență la spital, unde a fost operată cu succes după ce i-a fost afectat inclusiv un plămân. Iar elevul atins de cuțit a primit îngrijiri și a fost externat.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor calificat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE