O româncă a ajuns rapid în presa din toată lumea după un gest făcut pe aeroportul din Miami. Ea a salvat de la moarte un bărbat care s-a prăbușit în urma unui stop cardiac, iar vestea s-a răspândit rapid. Românca respectivă este medic și se afla în vacanță în acel moment, pe 22 septembrie.
Drept dovadă, ea a fost lăudată și de Ambasada României în SUA, printr-un mesaj pe rețelele de socializare:
„O doctoriță română. O străină în Miami. O viață salvată.
A venit în America în vacanță. A ajuns să-i ofere unui străin o a doua șansă la viață.
La Aeroportul Internațional din Miami, doctorița română Elena Sumanariu, originară din Botoșani și care profesează în prezent în Marea Britanie, a văzut un bărbat prăbușindu-se în urma unui stop cardiac.
Nu a ezitat. S-a repezit la el, a început resuscitarea cardiopulmonară și a contribuit la salvarea vieții lui.
Intervenția ei extraordinară i-a adus o scrisoare de apreciere din partea companiei American Airlines. Dar pentru Elena, cea mai mare răsplată a fost să-l vadă pe bărbat recuperându-și sănătatea.
Uneori, excelența românească nu ajunge în prim-planul știrilor prin câștigarea de premii sau prin doborârea de recorduri. Uneori, pur și simplu salvează o viață.
Un medic român. Un act extraordinar de umanitate. Un moment de mândrie pentru noi toți.”
Românca se numește Elena Alina Sumanariu, este medic, are 36 de ani și lucrează în Marea Britanie. Ea este originară din Botoșani și a studiat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Pe conturile sale de pe rețelele de socialziare apare și că lucrează ca „specialty registrar” la Spitalul William Harvey din Ashford, Kent, în cadrul East Kent Hospitals University NHS Foundation Trust.
„Deși situația a fost neașteptată și, în mod firesc, stresantă, pregătirea mea medicală și-a spus cuvântul, iar reacția mea a fost aproape instinctivă”, a spus Elena la acel moment.
Gestul ei nu a trecut neobservat nici de instituția britanică unde lucrează, care i-a lăudat „reacția rapidă, competența medicală și calmul”.
American Airlines i-a trimis o scrisoare de mulțumire semnată de directorul medical Natasha Narayan și a recompensat-o cu 25.000 de mile în programul AAdvantage.
