REPORTAJ | Poveștile muncitorilor din Orient care au ales România: „Ne înțelegem ca frații”

De Maia Bondici  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Aproximativ 50.000 de locuri de muncă sunt neocupate în România. Țara noastră se confruntă cu o criză a forței de muncă de peste 15 ani. Amplificată de pandemie și de război, problema devine din ce în ce mai acută. Mii de români pleacă anual în căutarea unui venit mai bun. În locul lor, la muncă în România vin muncitori din Bangladesh, Nepal și Sri Lanka. Unii dintre ei locuiesc chiar aici.

Stau și câte 8 în cameră

Jurnalistul Euronews Maia Bondici a vorbit cu câțiva dintre cei care trăiesc astăzi la mii de kilometri distanță de casă. Urmează să-i cunoaștem pe Sugam și Raj. Ei sunt un caz fericit. Stau doar ei doi în cameră. Însă alții stau și câte 6 sau 8.

Raj are 41 de ani. A venit în România în plină pandemie în noiembrie 2020, iar în urmă și-a lăsat familia.

Kamal Raj: „Am trei persoane acolo. Soția mea și cei doi copii. Un băiat și o fată. Și înainte am lucrat în altă țară. Am lucrat 10 ani în Qatar și în Arabia Saudită. După care m-am întors în Nepal. Am stat acolo doi ani. Dar am avut nevoie de bani pentru familie. Nepal nu e o țară bogată. Am avut nevoie de bani așa că am zburat în România.”

În avionul de România, soarta a făcut ca lângă Raj să se așeze Sugam. Așa a început prietenia lor.

Kohadka Sugam: „Am decis să stau aici în România. Sunt fericit să stăm așa în cameră. Ne înțelegem ca frații. Sunt fericit.”

În Nepal, Sugam preda matematică și informatică. Și totuși, aici în România îi este mult mai bine în fabrica la care lucrează.

De ce România?

Kohadka Sugam: „Pentru că momentan în Nepal sunt probleme politice și guvernul este instabil. De aceea e greu să stai sau să lucrezi acolo. De aceea am decis să vin în România.”

Drumul spre România nu e tocmai ușor. În cazurile fericite, oamenii sunt recrutați de firme serioase. Însă există și cazuri în care familiile își iau credite, împrumuturi și își vând vacile, oile și caprele pentru a plăti firmele fantomă.

Acum, sunt companii serioase, care îi aduc cu contracte, în România, contracte sigure, contracte fair, care li se asigură angajatorului tot ce li s-a promis, și sunt companii mai puțin serioase, care le promit marea cu sarea dar când ajung în România.

Fie nu mai este postul disponibil, fie nu au aceeași salarizare, fie condițiile de muncă nu sunt cele promise, fie condițiile de cazare, și așa mai departe, nu sunt cele promise la angajare.

Marius Ștefănescu, Patronatul Forței de Muncă Străină: „Și mai sunt și alte companii care aduc în România doar pentru a fi o poartă de intrare în Europa și aici discutăm de trafic de persoane și am văzut din ce în ce mai mult că ziarele sunt pline de astfel de cazuri.”

Criza forței de muncă

Criza forței de muncă din ultimii ani i-a făcut pe angajatorii români să-și îndrepte atenția spre muncitorii din afara Uniunii Europene. Deși numărul de muncitori emigranți e în creștere din 2016, acesta a crescut exponențial odată cu pandemia. De ce? Kohadka Sugam spune că salariul ar fi 350 de dolari, iar aici câștigă 600 de dolari.

Raj și Sugam se au doar unul pe altul în România. Trăiesc sub același acoperiș și în fiecare dimineață parcurg același drum, la aceeași oră, în același autobuz, în drum spre fabrica la care lucrează.

Președintele fabricii mi-a spus că i-a luat pe cei doi direct de la aeroport. Le-a pus muzică din Nepal și i-a condus la noua lor casă. Chiar de la început a vrut să-i integreze în comunitate, însă nu a fost ușor.

Tal Lazar, CEO al fabricii unde lucrează cei doi: „Plătesc săptămânal pentru un teren de fotbal ca românii și nepalezii să joace fotbal împreună. Sunt integrați. Nu aș zice prieteni, dar colegi buni.”

Unii români nu au vrut să îi accepte inițial, dar când au văzut cât de muncitori sunt nepalezii, au început să mai lase de la ei.

Colegă de muncă a celor doi: „De la început, sunt niște oameni foarte muncitori. Din punctul nostru de vedere există și un ajutor foarte bun pentru noi. Sunt okay, foarte descurcăreți, foarte inteligenți și s-au acomodat foarte repede cu sistemul nostru de lucru, cu limba și tradițiile de multe ori. Deja cântăm, dansăm, și alte tradiții românești.”

Străinii văd România drept o nouă oportunitate

Peste 200.000 de români pleacă anual în alte țări pentru a găsi oportunități mai bune. Însă cei din Sri Lanka, Bangladesh sau Nepal preferă astfel de locuri de muncă pentru că sunt mult mai avantajoase decât în țările lor.

Tal Lazar: „Îmi place România foarte mult și voi angaja români. În urmă cu 2, 4 ani, când am început să angajez oameni din Nepal, căutam disperat oameni care să vină să muncească. Nimeni n-a vrut să vină. Cei care au venit au vrut salarii foarte mari, birouri mari și așa mai departe. În timp ce căutam oameni în producție. La sfârșitul zilei a trebuit și am fost forțat să caut oameni din afară.”

Valeriu Nicolae, director general al unei unități de cazare: „Inițial, acum 5,6 ani de zile a fost o reticență. În primul rând a fost o reticență din partea societăților ca să îi aducă, dar cu timpul s-a dovedit că aceștia pot fi integrați și pot lucra foarte bine cu cetățenii români. În decursul anilor s-au și creat prietenii între colegi la locul de muncă, deci integrarea este doar o chestie de timp și din fericire, un timp foarte scurt.”

Potrivit datelor de la Ministerul Muncii, în primele 8 luni ale anului 2021 erau aproximativ 270.000 de locuri de muncă vacante. Din cauza lipsei forței de muncă, la solicitarea mediului de afaceri, guvernul a mărit numărul permis de lucrători din afara Uniunii Europene cu 400%. De la 25.000 în 2021, la 100.000 în momentul de față.

Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Este evident că motivul principal îl reprezintă nivelul veniturilor de aia la un moment dat, în 2018 către sfârșit, când am avut onoarea să fiu desemnat Ministrul Muncii în România, am adoptat o declarație care a fost urmată și de ordonanța 114, am declarat domeniul construcțiilor domeniu prioritar în România pentru 10 ani de zile și în acest fel am instituit de un salariu minim de 3000 de lei cu o fiscalizare mai mică.”

Deși mulți angajatori și salariați se plâng de impozitele mult prea mari, Ministrul Muncii ne spune că România nu are cele mai mari taxe din Europa.

Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Când ne referim la impozite mult prea mari ar trebui sa consultam un site Eurostat si sa vedem ca nu Romania are impozitele cele mai mari. Dar da este un dezechilibru in acest moment intre impozitarea capitalului si impozitul resursei umane.”

Un angajator din România plătește aceleași taxe la stat pentru un muncitor străin. Însă pe lângă asta mai intervin costurile inițiale de recrutare care încep de la 500 de euro. Iar cazarea începe și ea de la 200 de euro pe lună. În astfel de cazuri, unele companii preferă să cumpere propriile containere pentru muncitorii străini, iar pe lângă toate acestea, se adaugă și tichetele de masă - în jur de 20 de lei pe zi. Și totuși, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați, este mult mai rentabil.

România, raiul pe pământ

Aladdin are 33 de ani și a venit în România anul trecut, tocmai din Tripura. Un stat în Nord-Estul Indiei. Inițial, a fost plasat într-un abator, însă Aladdin, cu o diplomă de licență în Marketing, nu s-a simțit tocmai în locul potrivit. Era pe picior de plecare când firma de recrutare a decis să-l păstreze chiar la ei în birou.

Aladdin Bhuiya: „Îmi place la locul de muncă. Ajut mulți oameni din Nepal, India, Pakistan, sortez dosare, acte notariale, taxe.”

Aladdin mi-a spus că îi e dor de familie, dar familia lui are nevoie de bani, așa că a decis că viitorul lui e în România, unde poate să-i ajute pe alți oameni care sunt în situația lui.

Aladdin Bhuiya: „Prima dată facem toate documentele. După ce aplică online și dau detaliile de imigrare, dosarele ajung aici.”

Am vrut să văd și unde locuiește Aladdin. El e și mai norocos decât Sugam și Raj. Are toată camera doar pentru el. Mâncărurile lui preferate din România sunt mămăliga și sarmalele, dar recunoaște că din când în când mai mănâncă și carne de vită. Aici nu îl judecă nimeni dacă face asta. În timp ce-și aduce aminte de bucatele din India, îmi povestește și de familie. Are 5 frați și 6 surori. Mai mult decât atât, ce îl motivează zilnic sunt soția și cei doi copii.

Aladdin Bhuiya: „Salariul meu e 550 (de dolari) și trimit acasă 500. În India, salariul minim e 250, 300 de dolari.”

Și cum îți cheltui restul banilor? Ieși în oraș? Ai hobby-uri? Ai prieteni?

Aladdin Bhuiya: „Nu, nu în România nu am prieteni. În weekend stau în camera mea. Când e o urgență, merg afară. Dar nu ies afară de obicei.”

Când ieși afară îți trebuie bani…asta o știm cu toții, dar cei plecați de acasă o simt altfel. Așa simt și cei 8 milioane de români care, departe de familiile lor, au plecat peste hotare la fel ca Raj, Sugam și Aladdin. Nu sunt cu nimic diferiți unii de alții. Cu toții vor același lucru: mai mult bine pentru familia lor. Singura diferență e că pentru cei ca Raj, Sugam și Aladdin, România este raiul pe pământ, iar pentru alții, un coșmar fără oportunități.

Taguri